România Liberă / iunie 2005
Aşa după cum anticipam, Festivalul Transilvania se dinamizează o dată cu intrarea filmelor româneşti, unele dintre ele reluări, dar cîteva în vizionări în premieră, proiecţiile de joi şi vineri con-stituind fiecare dintre ele un eveniment. Intrarea în competiţie a operei tandemului Cristi Puiu - Răzvan Rădulescu, Moartea domnului Lăzărescu, riscă să dea peste cap pronosticurile făcute pînă în acel moment.

Cuplul Florin Piersic jr.-Dorina Chiriac a venit pentru a prezenta în faţa spectatorilor filmul lor Fix Alert, ca şi, din păcate la concurenţă cu filmul lui Cristi Puiu, experimentul tînărului actor-regizor cu Eminescu vs. Eminem. Dar, tot la Cinema Victoria, o adevărată proiecţie eveniment a fost ceea ce am putea numi Iepan versus Ceauşescu: sute de spectatori tineri, şi asta este foarte important, s-au înghesuit pentru a vedea cele două excelente documentare ale lui Florin Iepan, mostre de profesionalism la nivelul canalelor occidentale, care de altfel sunt şi coproducători: Născuţi la comandă. Decreţeii şi Unicul, adevăratul Tarzan. După cum afirmă şi regizorul, mixajul nu a fost foarte fericit, cele două producţii adresîndu-se unor zone ale sensibilităţii diferite, aşa că şocul (re)amintirii experimentului comunist, în ceea ce a avut el mai totalitar, a pus în umbră plăcerea descoperirii omului real din spatele unei legende a copilăriei noastre. Prezent la proiecţie, Iepan a lămurit, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri care a durat o jumătate de oră, lucruri foarte importante: i-ar părea rău ca filmul său să fie considerat o pledoarie pentru avorturi, cum proceda reducţionist un spectator, consideră avortul o crimă, dar el s-a ocupat de crima planificării de către stat a destinului individual, în condiţiile oricărei imposibilităţi de alegere. Tranşant, tînărul şi apreciatul regizor (la rîndul lui un "decreţel"!) a spus că nu consideră o tragedie dacă numărul românilor, prin absurd, s-ar reduce la cei prezenţi în sală, ce-ar fi catastrofal în asta, după cum nu consideră că trebuie să ne pese nici de (ne)intrarea în UE, România rămîne tot aici; psihoza naţională pe această temă o consideră, la fel ca şi în trecut, o manipulare a lucrurilor din care nu au de cîştigat decît politicienii. Ar fi bine dacă toată lumea ar avea curajul opiniilor tranşante şi detaşate ale lui Iepan! A fost foarte importantă afirmaţia unui spectator adolescent: filmul Decreţeii reprezintă posibilitatea, pentru generaţia născută în anii '80, a conştientizării unui trecut comunist pe care nu a avut cum să-l cunoască pînă acum. Semnificativ e că mijloacele folosite de Iepan sunt mai eficiente, atît pentru tineri cît şi pentru occidentali, decît modul încrîncenat în care s-a tratat acest trecut pînă acum, avînd astfel şansa provocării unei reale dezbateri pentru societatea românească.

Aproape imposibilă era intrarea, pentru cine nu se grăbise, la proiecţia cu filmul care a schimbat imaginea României la Cannes, Moartea domnului Lăzărescu, în prezenţa echipei de realizatori şi a actorilor principali. Să sperăm că e un semn că şi în România filmul va fi un succes (nimeni nu e profet în ţara lui, dar de la Marfa şi banii încoace Cristi Puiu şi-a adjudecat două premii importante, la Berlin şi la Cannes), şi e greu să nu fii sensibilizat (ajutat de magistrala interpretare a lui Ioan Fiscuteanu, Luminiţa Gheorghiu şi a celorlalţi actori principali) de descrierea felului absurd în care poate muri o persoană, fie ea în România sau în oricare altă parte.

Evenimentele zilei de vineri, au fost, pe lîngă proiecţiile cu Lost and Found, Prin cenuşa imperiului (în prezenţa lui Gheorghe Dinică), Ryna Ruxandrei Zenide, Sex Traffic, prezenţa celor doi importanţi regizori contemporani, americanul Todd Solondz şi suedezul Lukas Moodysson, care au fost prezenţi la proiecţiile ultimelor lor creaţii, Palindromes, respectiv A Hole in My Heart. La conferinţa de presă, Todd Solondz a făcut impresia unui personaj la fel de straniu ca cele ale filmelor sale, părînd un E.T. al sistemului cinematografic american. "Nu am fost popular deloc nici în copilărie, aşa că nu văd de ce aş face-o de acum încolo, ca adult", şi-a exprimat Solondz opţiunea de a face în continuare pelicule în răspăr cu ceea ce aşteaptă narcisismul spectatorului, american sau din altă parte, de la un film (criticînd implicit şi alăturarea fimelor sale de un succes ca American Beauty).

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus