Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  FLA (Faire: l'amour)

FLA (Faire: l'amour) la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, 2014


Film Menu, mai 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Aflat la cel de-al doilea film al carierei, Djinn Carrénard e un fel de nou Abdellatif Kechiche al cinematografiei franceze, însă unul care refuză construcţia unui scenariu după reguli convenţionale de gradare a evenimentelor. În rest, păstrează anumite principii ale co-naţionalului său (deşi, de fapt, la origini, Kechiche e tunisian, iar Carrénard e din Haiti), explorând un fel de estetică naturalistă, axată pe interpretarea foarte necosmetizată a actorilor - aproape toţi neprofesionişti - şi pe spontaneitatea reacţiilor acestora în faţa camerei de filmat (de fapt, sunt două: una operată de realizatorul însuşi, cealaltă de soţia sa). Maniera lui Carrénard e una de gherilă, deoarece, spre deosebire de Kechiche, care insistă de obicei asupra chipurilor actorilor atunci când îi surprinde în timpul unor discuţii aprinse, Carrénard se prelinge pe detalii insignifiante - de pe chip, spre picioare, sau spre mâini, sau pe câte un obiect din încăperea respectivă, uneori existând momente lungi de unsharf, în care imaginea devine complet sau parţial blurată. Apoi, la nivel narativ progresia e incertă şi secvenţială, fiind prezentate în paralel mai multe personaje, a căror traiectorie se întretaie, fără a exista însă scene de respiro, unde elementele adunate până atunci să permită privitorului să reflecteze la semnificaţii. Carrénard construieşte un film exclusiv din secvenţe intense emoţional, personajele - indiferent de combinaţii - fiind surprinse în situaţii conflictuale puternice, exprimate prin repetate adresări la un volum şi debit verbal alarmante. Precum la Kechiche, impresia lăsată e de improvizaţie, de cele mai multe ori actorii trăgând de subiectele de ceartă până aproape obosesc fizic şi psihic, nefiind căutată o construcţie verosimilă psihologic - motiv pentru care unele dintre discuţii par la început aberante şi necredibile -, ci una cu potenţial de şoc şi de scoatere a privitorului din zona de confort. Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivel vizual, prin modificarea aleatorie a centrului de interes al camerei.

Filmul prezintă câteva idiosincrazii care invită la speculaţii. Prima ar fi laitmotivul vizual al reprezentării anumitor scene prin intermediul unui simulacru de peliculă de 8 milimetri - un element care trădează artificialitatea constructului, dar, în acelaşi timp, semnalează statutul de home movie al întregii naraţiuni. De altfel, aceasta poate fi rezumată cu uşurinţă în câteva propoziţii, deşi durata totală a filmului este de aproape trei ore: un cuplu format dintr-o stewardesă albă şi un artist de hip-hop afro-american leneş, dar talentat, trece printr-un impas în momentul în care sora femeii iese pentru o săptămână din închisoare, poposind în casa lor. Având deja probleme conjugale, deoarece bărbatul nu mai dă de ceva vreme randament sexual, suferind de o psihoză cauzată de o traumă din copilărie, când se sugerează că ar fi asistat la înecarea fratelui mai mic, protagonistul are o aventură de o noapte cu sora iubitei lui, se îndrăgosteşte de ea, iar ulterior renunţă la relaţia convenabilă cu burgheza în a cărei casă locuia de mai mulţi ani, dar care, după toate aparenţele, îl intimida şi submina. Filmul conţine nenumărate paranteze narative şi alunecă în direcţii ce difuzează linia principală a scenariului, conferind impresia de preaplin, de structură gata să explodeze. De altfel, Carrénard mizează pe dejucarea permanentă a aşteptărilor spectatorilor, obişnuiţi cu structuri narative şi stilistice coerente şi compacte, şi le propune să intre într-o schemă ludică, unde orice poate deveni plauzibil şi, mai ales, totul este permis. Finalul e liric şi schimbă complet tonul de până atunci (alert şi agresiv), imaginile devenind brusc idilice, iar o voce din off (aparţinând protagonistului) clarificând circumstanţele dispariţiei şi, apoi, a reapariţiei fratelui mai mic - ceea ce ridică, din nou, un semn de întrebare asupra verosimilităţii traumei acestuia, presupusă a fi o consecinţă a vinei resimţite după moartea celuilalt. Aşa cum am tot sugerat de-a lungul analizei, Carrénard e interesat de explorarea unui eclectism stilistic şi a posibilităţilor de combinare a unor registre de multe ori contradictorii. Modul în care o face e reconfortant, inteligent şi emană libertate prin toţi porii. Da, asta ar trebui să exprime filmul oricărui cineast tânăr neînfricat.

FLA (Faire: l'amour)
regie, scenariu, montaj: Djinn Carrénard
imagine: Djinn Carrénard, Salomé Blechmans
cu: Azu, Maha, Laurette Lalande
Film prezentat în deschiderea secţiunii Semaine de la critique, 2014, în afara Competiţiei.



 Toate articolele despre FLA (Faire: l'amour)
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Rus


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer