Futatsume no mado / Still the Water la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, 2014

La nivel tematic, filmul cel mai recent al realizatoarei japoneze Naomi Kawase e cât se poate de oarecare, putând fi cu uşurinţă integrat în categoria poveştilor de maturizare, în care copiii se confruntă cu despărţirea definitivă de părinţi, sau cunosc prima poveste de dragoste şi trezirea propriei sexualităţi. Apoi, şi în ceea ce priveşte tipul de imagistică şi de metafore alese de către cineastă pentru a ilustra tema am putea spune că ne aflăm tot într-o zonă a locurilor comune, mai ales dacă ne gândim că elementele la care fac referire sunt asociate cu un tip de filosofie asiatică generică: raportarea evenimentelor marcante ale existenţei la o instanţă superioară, reprezentată de natură şi de imensitatea şi înţelepciunea ei.

Cei doi protagonişti ai filmului - adolescenţii Kaito şi Kyoko - trec, fiecare, printr-un proces de auto-cunoaştere, provocat de câte o criză în relaţia cu mamele lor. Mama lui Kyoko, deşi tânără, este pe moarte, iar cea a lui Kaito îl creşte singură, în urma despărţirii de soţ, şi are relaţii cu alţi bărbaţi, fapt pe care fiul i-l impută iniţial. Gradarea evenimentelor este, însă, mai curând secvenţială, întrucât Kawase nu mizează pe construirea unei succesiuni de întâmplări menite a releva transformările psihologice ale celor doi. Mai curând, apelând la un soi de mitologie tradiţională, prezentă în film prin câteva momente etnologice, în care localnicii cântă sau dansează în cadrul unor ritualuri ancestrale, şi la un personaj rezoner, un pescar înţelept care le împărtăşeşte tinerilor înţelepciuni despre situaţiile de viaţă povestite de ei, cineasta pare să-şi propună să blureze graniţa dintre real şi un soi de imaginar de natură spirituală, cu scopul de a transforma demersul într-o meditaţie asupra trecerii în viaţa de dincolo. Laitmotivul vizual ales pentru a potenţa acest statut al discursului cinematografic este marea, care devine, prin apariţiile multiple, un personaj în sine, în acelaşi timp simbolic şi lipsit de conotaţii. Iar derularea sincopată a naraţiunii, refuzând o continuitate factuală, în detrimentul uneia senzoriale, aproape onirice, contribuie la crearea unui tip de univers mistic, dar şi ancorat cumva în lumesc, deoarece, deşi se sustrage unei lecturi complet raţionale, ocoleşte şi metafora. De fapt, ce face Kawase este să pune ambele tipuri de elemente - profane şi mistice - pe un acelaşi plan, ca şi când "realitatea" le-ar conţine în aceeaşi măsură, în acelaşi timp şi într-un plan cât se poate de vizibil. Iar de aici rezultă un univers în care gesturile şi cuvintele, chiar atunci când sunt pur funcţionale, par că au o rezonanţă mai amplă, provenind din cine ştie ce resorturi ascunse ale experienţei umane.

Futatsume no mado (Still the Water)
Japonia - Spania - Franţa, 2014
regie, scenariu: Naomi Kawase
montaj: Tina Baz
cu: Miyuki Matsuda, Jun Murakami
Film prezentat în cadrul Competiţiei Oficiale a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, 2014