Patru filme din cele nouă pe care Independenţa Film le va aduce şi în România au fost printre cele premiate la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2014, ediţia cu numărul 67 (14 - 25 mai 2014).
Cei patru premianţi sunt:
Adieu au langage, de Jean-Luc Godard şi Mommy, de Xavier Dolan - Premiul Juriului.
Julianne Moore - Premiul pentru interpretare feminină, pentru rolul din Maps to the Stars, de David Cronenberg.
The Salt of the Earth, de Wim Wenders şi Juliano Ribeiro Salgado - Un Certain Regard - Premiul special.
Primele filme de la Cannes 2014 care vor avea premiera şi în România în curând sunt, în ordine cronologică:
Maps to the Stars - în 31 octombrie 2014
Deux jours, une nuit / Two Days, One Night - în 14 noiembrie 2014
Jimmy's Hall - în 5 decembrie 2014
Lista completă a celor nouă filme de la Cannes 2014 pe care le veţi putea vedea şi în cinematografele noastre, distribuite de Independenţa Film:
Mommy. Regia: Xavier Dolan.
Adieu au langage. Regia: Jean-Luc Godard.
Maps to the Stars. Regia: David Cronenberg. Cu: Julianne Moore, John Cusack, Robert Pattinson
The Salt of the Earth. Regia: Wim Wenders
Deux jours, une nuit. Regia: Jean-Pierre şi Luc Dardenne. Cu Marion Cotillard.
Jimmy's Hall. Regia: Ken Loach.
Coming Home. Regia: Zhang Yimou.
The Search. Regia: Michael Hazanavicius. Cu: Annette Bening.
Queen & Country. Regia: John Boorman. Cu: David Thewlis, Caleb Landry Jones, Tamsin Egerton, Vanessa Kirby, Richard E. Grant
-----------------------------------
Mommy
Regia: Xavier Dolan
Mommy este drama unei femei văduve, mama unui adolescent în vârstă de 15 ani care suferă de sindromul ADHD. Efortul disperat al mamei de a avea grijă de băiatul ei de una singură pare a primi un ajutor nesperat. Kyla, o misterioasă fată mutată recent pe strada lor, se oferă să dea o mână de ajutor şi asta ar putea readuce un echilibru în vieţile tuturor.
Filmat în formatul 1:1, Mommy a fost extrem de bine primit la Cannes (sursa: Variety.com), fiind unul dintre rarele momente când s-a aplaudat spontan şi frenetic. Criticii au fost foarte entuziaşti şi l-au menţionat pe tânărul regizor quebecois (25 de ani) alături de Godard şi Almodovar.
La numai 25 de ani, regizorul, actorul şi scenaristul Xavier Dolan are deja cinci filme regizate, dintre care trei au mai trecut deja pe la Cannes. J'ai tué ma mère a obţinut trei premii în 2009, din care unul pentru tineri realizatori - Prix Regards Jeune, la fel Les amours imaginaires, în 2010, iar Laurence Anyways a primit Queer Palm, în 2012. Tom à la ferme (2013) a luat premiul FIPRESCI la Veneţia şi a făcut parte din Selecţia oficială.
Mommy este al cincilea lungmetraj al lui Xavier Dolan, iar scenariul îi aparţine tot regizorului. Pe coloana sonoră veţi putea recunoaşte trupe celebre ale anilor '90: Dido, Counting Crows sau Oasis.
Mommy - Cannes 2014, extras
Adieu au langage / Goodbye to Language 3D
Regia: Jean-Luc Godard.
Un bărbat este atât de supărat pe soţia lui, care într-o zi a întâlnit un alt bărbat, pe o bancă, în parc, încât aproape că nici nu mai vorbesc aceeaşi limbă.
Adieu au langage / Goodbye to Language este al 39-lea film al lui Jean-Luc Godard, după un scenariu scris tot de el. Filmul a fost filmat în 3D şi va fi distribuit în SUA de 20th Century Fox, iar în Europa de Wild Bunch.
Jean-Luc Godard este adesea identificat cu mişcarea La Nouvelle Vague din cinematografia franceză a anilor '60. Este considerat "cel mai radical" cineast al anilor '60-'70. În 2010, Godard a fost premiat onorific de către Academy Awards, cei care organizează Oscar-urile în SUA, dar regizorul francez nu s-a prezentat la ceremonie.
Filmele lui Jean-Luc Godard au inspirat regizori celebri, precum: Martin Scorsese, Quentin Tarantino, Steven Soderbergh, Jim Jarmusch, Wong Kar-wai, Bernardo Bertolucci, Pier Paolo Pasolini sau Wim Wenders. Acesta din urmă participă şi el cu un film la Cannes 2014, The Salt of the Earth, peliculă care va fi adusă în România tot de Independenţa Film.
Maps to the Stars
Regia: David Cronenberg. Cu: Julianne Moore, John Cusack, Robert Pattinson, Mia Wasikowska.
Sinopsis. O incursiune în lumea complicată a Hollywood-ului şi a culturii occidentale, o lume populată de celebrităţile pline de orgolii, împreună cu oamenii lor de casă.
Regizorul canadian David Cronenberg, poreclit "Baronul sângelui", a devenit cunoscut în urma remake-ului The Fly (1986) şi apoi a lui Videodrome (2003). Alte titluri celebre ale lui Cronenberg sunt A History of Violence (2005), Crash (1996) şi eXistenz (1999), acestea din urmă fiind foarte bine primite la vremea respectivă la festivalurile de la Cannes şi Berlin.
Maps to the Stars deja a primit din partea Motion Picture Association of America (MPAA, sistemul de calificative din SUA) rating-ul R-Restricted, persoanele sub 17 ani pot intra la film numai însoţite.
Maps to the Stars - trailer
The Salt of the Earth
Regia: Wim Wenders
The Salt of the Earth este cel mai recent film al regizorului german de Oscar, Wim Wenders (Pina, Faraway, So Close!). Filmul este un documentar biografic, portretul lui Sebastião Salgado, cunoscutul fotograf brazilian, văzut prin ochii a două persoane: regizorul Juliano Ribeiro Salgado, fiul care încearcă să înţeleagă mai bine de ce tatăl său a stat mai mult plecat de-acasă, şi regizorul Wim Wenders, fotograf şi mare admirator al operelor lui Salgado Senior.
The Salt of the Earth este o coproducţie Franţa - Italia - Brazilia.
Deux jours, une nuit / Two Days, One Night
Regia: Jean-Pierre şi Luc Dardenne. Cu Marion Cotillard.
Deux jours, une nuit / Two Days, One Night este o dramă care urmăreşte povestea Sandrei, o tânără care are la dispoziţie un singur weekend pentru a-şi convinge colegele să renunţe la bonusuri pentru ca ea să-şi păstreze locul de muncă.
Jean-Pierre şi Luc Dardenne, cunoscuţi şi sub numele de "Fraţii Dardenne", sunt veterani la Cannes. Ei au deja acasă două premii Palme d'Or, ceea ce nu e puţin lucru, unul pentru Rosetta (1999), cel de-al doilea pentru filmul L'Enfant. Jean-Pierre şi Luc Dardenne sunt consideraţi echivalentul francez pentru cuplul de regizori americani Joel şi Ethan Coen. Anul acesta, cei doi s-au întors la Cannes cu cel mai recent film al lor, Deux jours, une nuit / Two Days, One Night, peliculă care include în distribuţie o câştigătoare de Oscar: Marion Cotillard.
Deux jours, une nuit - trailer Cannes 2014
Coming Home
Regia: Zhang Yimou.
Un chinez fuge în America pentru a scăpa de un mariaj forţat. Însă, la întoarcerea sa acasă, el este trimis într-un lagăr de muncă.
Zhang Yimou este regizorul primului film chinez nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Este vorba de Ju Dou, din 1990, apoi de Raise the Red Lantern, în 1992 şi Hero, în 2002. Regizorul Zhang Yimou a mai regizat House of Flying Daggers (2004), Curse of the Golden Flower (2006). Cel mai recent film al său este The Flowers of War şi l-a avut în rolul principal pe Christian Bale.
Coming Home (2014), filmul care participă anul acesta la Cannes îi are pe afiş pe actriţa Li Gong (2046, Raise the Red Lantern, Hannibal Rising, Miami Vice, Memoirs of a Geisha) şi pe actorul Daoming Chen (Hero, Internal Affairs, Aftershock, Back to 1942).
Queen & Country
Regia: John Boorman.
Dramă autobiografică. Filmul îşi desfăşoară acţiunea în anii '50. Un tânăr englez din Londra se alătură armatei britanice pentru a lupta în Războiul din Coreea.
Queen & Country este cel mai recent film al regizorului John Boorman (Excalibur, Deliverance, Hope and Glory, The Tailor of Panama). Boorman are 3 premii la Cannes şi 4 nominalizări. A fost de 5 ori nominalizat la Oscar, de 2 ori la Globul de Aur, de 3 ori la BAFTA, de 2 ori la Berlin.
Pentru acest lungmetraj, în 2013, regizorul britanic a filmat timp de 6 săptămâni şi în România, la Castel Film.
The Search
Regia: Michael Hazanavicius. Cu: Annette Bening.
O femeie care lucrează pentru un ONG leagă o relaţie specială cu un tânăr din Cecenia, ţară devastată de război.
Michael Hazanavicius este un regizor francez de origine lituaniană. Cel mai cunoscut film al său, The Artist (2011), a câştigat Oscar-ul pentru cel mai bun film şi Premiul pentru cel mai bun regizor. În afară de The Artist, singurele lungmetraje realizate de Hazanavicius au fost OSS 117: Cairo, Nest of Spies (2006) şi OSS 117: Lost in Rio (2009), două parodii la filmele cu spioni. În ambele, rolul principal este jucat de Jean Dujardin, actorul din The Artist.
În 2014, Hazanavicius revine cu The Search, un remake al unui film omonim din 1948. În distribuţie o regăsim pe Annette Bening, cunoscută publicului din cele peste 35 de filme în care a jucat, inclusiv American Beauty (1999), The Kids Are All Right (2010) - nominalizat la Oscar, distribuit în România de Independenţa Film, Mars Attacks (1996) şi The Siege (1998).
Jimmy's Hall
Regia: Ken Loach.
Activistul politic Jimmy Gralton este deportat din Irlanda în timpul războiului civil din 1930.
Ken Loach este autorul unei impresionante liste de filme care cuprinde: Kes (1969), Sweet Sixteen (2002), Looking for Eric (2009), The Wind That Shakes the Barley (2006), Ae Fond Kiss (2004), My Name Is Joe (1998), Route Irish (2010), The Angels' Share (2011, Selecţia oficială, Cannes, 2012). Ultimele două lungmetraje au fost distribuite în România de Independenţa Film.
Ken Loach s-a născut în Anglia şi acum are 77 de ani. A debutat în 1867 cu Poor Cow, iar în 1969 a realizat Kes, care a fost şi încă mai este considerat unul dintre cele mai bune filme britanice. De-a lungul timpului, Loach a regizat un număr impresionant de filme şi a primit un număr la fel de impresionant de premii.
-------------------------------
Independenţa Film este casa de distribuţie care promovează filme independente de referinţă, de nişă sau câştigătoare ale unor premii internaţionale prestigioase. Independenţa Film a distribuit pelicule ca Jeune & jolie, La grande bellezza, Nymphomaniac, Amour, La vie d'Adèle, Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, Poliţist, adjectiv, Jagten / Vânătoarea, Todo sobre mi madre, Trainspotting, Melancholia, Le fabuleux destin d'Amélie Poulain, In the Mood for Love, Vicky Cristina Barcelona, Dogville, etc.
Referinţe online:
Independenţa Film - pagina de facebook
Mommy - pagina oficială de pe site-ul Cannes 2014
Adieu au langage - pagina oficială de pe site-ul Cannes 2014
Maps to the Stars - pagina oficială de pe site-ul Cannes 2014
The Salt of the Earth - pagina oficială de pe site-ul Cannes 2014
Deux jours, une nuit - pagina oficială de pe site-ul Cannes 2014
Jimmy's Hall - pagina oficială de pe site-ul Cannes 2014
Coming Home - pagina oficială de pe site-ul Cannes 2014
The Search - pagina oficială de pe site-ul Cannes 2014