Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Morţi şi vii

Semne bune la Botoşani - Morţi şi vii


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Alternativă ieşeană

Primăvara în Ţara de Sus îi aparţine lui Ion Sapdaru. După spectacolele de la Botoşani, trebuie notat neapărat un eveniment cu totul ieşit din comun, produs de un nou spaţiu teatral al capitalei Moldovei, Ateneul Tătăraşi: Morţi şi vii, după piesa lui Ştefan Caraman. Centrul European de Creaţie, cum este subintitulat, Ateneul Tătăraşi aparţine Consiliului Local şi are la direcţie un adevărat personaj: francezul Benoît Vitse. Sala în sine, din cauza tipului de construcţie a tavanului, pare mai degrabă un planetarium decât una de spectacole, ceea ce, în economia montării lui Sapdaru, ajută în plus.

Autoreferenţialitatea inteligentă şi, paradoxal, "la vedere" a regizorului îi apropie între ele trei spectacole: Hamlet, în care trupei din piesă îi corespunde, peste timp şi modalităţi regizorale, chiar trupa care îşi propune să joace piesa shakespeariană; Chiriţa, în care chiar personajele caută teatrul în care să se regăsească, şi acest Morţi şi vii, început ca spectacol de teatru "radiofonic".

O comedie explozivă

Interpreţii celor trei asistenţi (Daniel Busuioc, Octavian Jighirgiu şi Radu Ghilaş) individualizează în primul rând trei actori care, ca să zic aşa, încearcă să-şi justifice încasările pentru o "şuşă" radio cu textul unuia, Caraman. Aşa încât prima etapă este a simulării: căldură simulată, râs simulat, altfel spus, existenţă simulată. Se spun ca un banc, se spun cu silă, se spun pentru leafă replicile lui Caraman până la "pauza de masă", dar încet ceva se strecoară între actanţi: magia teatrului., adică un soi de blues care va penetra totul. Este poate spectacolul-cheie al tripticului de care vorbeam mai sus. Căci magia va augmenta pe măsură ce "înregistrarea radio" se va derula, anulând-o, transformând "pe bune" actorii în personaje, cuvântul în gest, piesa în spectacol şi, cum să zic, publicul în chiar Public. În contextul unui mariaj excelent între muzică şi mişcarea scenică semnată Marius Manole, căruia astfel i se mai relevă o latură specială a unui talent oricum deja recunoscut. Şi asta fără nici un pic de emfază şi sub semnul unei comedii explozive, receptate de public ca atare.

Până la urmă, ceea ce li se întâmplă actorilor, pătrunşi de magia personajelor, este exact ceea ce i se întâmplă Cameei (Nicoleta Lefter), pătrunsă de Maler (Dumitru Năstruşnicu). Sunt două forme de a da viaţă unor entităţi în moarte aparentă. Fiindcă nici cei trei asistenţi, atrage atenţia textul lui Caraman, nu au nimic viu în zilnica lor repetitivitate. În secvenţa de film mut a prezentării cadavrelor, e mai multă viaţă, desigur, decât în mereu aceleaşi bancuri, probleme şi simulare a viului asistenţilor şi Principalului (Benoît Vitse). Ca să nu mai vorbim de rafinamentul expresionist al îndrăgostirii lui Maler şi a Cameei.

Ca nivel al rafinamentului, cred că acest Morţi şi vii, este, până una alta, summum-ul montărilor după textele lui Caraman, iar producţia Ateneului Tătăraşi poate uşor pretinde un loc pe podiumul actualei stagiuni româneşti.



 Toate articolele despre Morţi şi vii


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Doru Mareş


Alte articole

 Morţii şi vii. O poveste halucinantă, Ruxandra Anton
 Morţii şi vii. Sau balansul între viaţă şi moarte, Oltiţa Cîntec
 Morţi şi vii - la Teatrul Nottara, într-o unică reprezentaţie, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer