Data limită pentru înscrieri la cea de-a noua ediţie a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop 2014 va fi 10 iulie. Ca de obicei, sunt aşteptaţi să se înscrie la acest atelier atât regizori, cât şi operatori şi editori! Cei 12 studenţi participanţi vor forma echipe de tip regizor+operator+editor, aşadar, de reţinut că toate cele trei poziţii sunt importante în procesul de realizare a unui film documentar. Cei care doresc să se înscrie o pot face la aworkshop.org.
Aristoteles Workshop se va desfăşura în satul Vama din Bucovina (judeţul Suceava), între 20 august - 21 septembrie 2014. Atelierul este produs de Dan Nuţu.
Susţinut de Canalul ARTE/France, Aristoteles Workshop este un proiect cultural finantat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), de Centrul Naţional al Cinematografiei şi de iStyle, programul oferă participanţilor un triplu beneficiu: să înveţe, să producă un film şi să fie promovaţi ca cineaşti.
Atât tutorii, experţii, cât şi invitaţii de prestigiu din industria filmului pe care AW i-a avut până acum spun că modul în care este structurat acest atelier este un privilegiu de care studenţii nu vor avea parte la nicio facultate de film sau program de masterat din lume.
Aristoteles Workshop se adresează tinerilor din Europa Centrală şi de Est, cu experienţă anterioară în regie, imagine, montaj, sunet sau producţie de film şi/sau televiziune, fiind un atelier anual de film documentar în care profesionişti ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri în crearea propriului documentar.
Modulul propus este de maxim 30 de minute de film, dar deschis la elemente de ficţiune. Grupaţi în patru echipe mixte a câte trei participanţi cu experienţă prealabilă în film - un regizor, un operator şi un monteur - ei au la dispoziţie cinci săptămâni. Evaluarea proiectelor va fi realizată în faţa unui juriu format din profesionişti internaţionali la sfârşitul workshopului.
Filmele produse de AW au fost selecţionate şi premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste etc.
Taxa de participare la cursurile Aristoteles Workshop este de 500 EUR. Suma acoperă cazarea şi masa în locaţie (Vama, judeţul Suceava), accesul la echipamentele de producţie şi post-producţie, pe toată perioada atelierului, precum şi cursuri de film organizate de experţi internaţionali şi îndrumarea studenţilor de către tutori pe tot parcursul workshopului.
(Mai multe detalii pot fi aflate de la Dan Nuţu, [email protected], sau de pe site-ul oficial: http://aworkshop.org/call-for-entries)
-----------------------------------------------
Despre Aristoteles Workshop
Pe parcursul celor opt ediţii precedente, training-ul a fost susţinut de nume importante din cinematografia mondială:
John Appel (regizor, director de imagine, lector universitar invitat la Academia Olandeză de Film şi Televiziune)
Steven Ascher şi Jeanne Jordan (documentarişti nominalizaţi la Oscar, premiaţi la Sundance şi câştigători ai premiului Peabody),
Jeroen Berkvens (cineast, profesor de film documentar, producător şi membru al Academiei Olandeze de Film şi Televiziune, premiat internaţional pentru filmele sale despre muzică, dragoste sau amândouă),
Martichka Bozhilova (producător AGITPROP, Bulgaria) şi commissioning editors de la canalul Arte/France.
Michal Bregant (decanul universităţii FAMU din Praga),
Simon Brook (producător, regizor, membru al Academiei Britanice de Film şi Televiziune),
Jacques Deschamps (unul dintre cei mai importanţi documentarişti francezi, autor a peste 15 filme documentare, profesor la celebra şcoală de film Fémis)
Jennifer Fox (una dintre cele mai controversate şi premiate regizoare şi producătoare de documentare),
Thierry Garrel (fostul şef al Departamentului de Film Documentar al canalului TV ARTE/France),
celebrul regizor iranian Rafi Pitts (ale cărui filme au participat în competiţiile festivalurilor de la Berlin, Veneţia etc.),
Dominique Gros (scriitoare franceză, regizor şi producător a peste 60 de filme documentare, a primit the Silver Toucan la Rio şi the Special Prize la Tokyo)
Nino Kirtadze (regizoare de filme documentare, fostă consilieră a preşedintelui georgian şi jurnalist de război),
Tania Rakhmanova (regizoare de filme documentare pe teme isorice sau politice, unul dintre acestea nominalizat la Premiile Emmy)
Marijke Rawie (preşedinte ExpertDocs),
Între 2008-2011, Institutul Cultural Român (ICR) a oferit premiul de la finalul workshop-ului pentru cel mai bun film produs. Premiul din 2013 a fost acordat datorită susţinerii Farmexim.
-------------------------------------------------
Referinţe online:
Aristoteles Workshop pe Facebook
Aristoteles Workshop - official site