Studii: Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, promoţia 2013, Profesor: Anca Bradu
Masterand Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, Profesor: Marian Râlea
Participă la Gala HOP la secţiunea grup în spectacolul Ce a spus vrabia de Danny Mitarotondo, regizat de Ioan Alexandru Savu şi Alexandru Malaicu, iar la proba obligatorie: Robert Downey Jr. în Tropic Thunder.
Proba "hors-concours": Ciquita Show.
Oana Hodade: Care e prima ta amintire despre teatru?
Ioan Alexandru Savu: Teatrul a făcut parte din viaţa mea numai de la sfârşitul liceului, aşa că nu le pot spune "amintiri" cu adevărat. În schimb, casa noastră era gazda a sute de scenarii de război, acţiune şi violenţă (comică, desigur) alături de strategul nr.1: eu.
O.H.: Ce te face curios?
I.A.S.: Absolut orice mişcă. Mişcarea dă timp, deci nu putem privi un lucru decât în timp, am privit atâţia oameni şi fenomene de orice tip că şi eu cred că m-am pierdut printre ele.
O.H.: Care e personajul tău special din copilărie? (fie el real sau inventat, o mătuşă, un vecin, mama, tata, Peter Pan)
I.A.S.: Unchiul meu şi mama mea. Nu sunt personaje, dar întotdeauna o să-mi amintesc cu cel mai mare drag cum încerca unchiul meu Ştefan să mă aducă cu picioarele pe pământ şi puţin în practicitatea vieţii de zi cu zi. Eram pe altă planetă. În vara când tatăl meu a fost grav bolnav mă plasau oriunde, dar nu acasă. Mergeam foarte des la munte, unde cu orele unchiul meu mă punea să fac câte-o muncă, să duc găleţi, să le umplu cu apă, să o ajut pe mătuşa mea la felurite lucruri şi tot timpul îmi spunea: "Nu o să faci nimic în viaţă dacă nu-ţi place munca." După muncă făceam excursii pe munte, erau minunate, ne cărau pe umeri părinţii să trecem valea. Mi-e ruşine să zic că de atunci m-am îndepărtat rău de tot de munte. Şi uite că am ajuns să şi muncesc şi le mulţumesc din tot sufletul meu părinţilor mei şi apropiaţilor, ştiu ei cine sunt, pentru că toţi au muncit şi datorită lor pot să fac şi eu această meserie cumva, într-un fel, modest şi poate într-o zi va ieşi şi ceva artă din ea.
O.H.: Ce te bucură?
I.A.S.: Evident, oamenii şi ceea ce e după ei, invizibilul lor. Simplitatea. Lumina. Întunericul. Meditaţia şi libertatea.
O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor? (calităţi, defecte, abilităţi, idei, perspectivă, ureche muzicală, picioare lungi - ce?)
I.A.S.: Hai să o luăm aşa. Lumină şi întuneric. Ludicul cu experienţa. Detaliul şi ansamblul. Munca şi meditaţia. E greu să fii om. Şi acum ne întrebăm, câţi dintre aşa-zişii artişti pot spune cu modestie că au făcut ceva ca om? Puţini, sunt sigur. Iubirea e totul. Şi-atât.
O.H.: Ce te face vulnerabil?
I.A.S.: Râsul unei femei şi o femeie care mă face să râd. Desigur, şi agresivitatea involuntară şi prostia pe capete.
O.H.: Ce te entuziasmează?
I.A.S.: Când văd că energia pe care o avem când facem întâlniri neaşteptate în viaţă apare şi în teatru. Mâncarea bine gătită. Reuşita unui apropiat sau a mea personală.
O.H.: Cum e generaţia din care faci parte?
I.A.S.: Un gulaş bine făcut. Gulaşul rezistă, vă zic io.
O.H.: Ce te stimulează?
I.A.S.: Căutarea noului, frica de necunoscut şi descoperirea oricărui nucleu care duce la altă căutare.
O.H.: Ce te motivează?
I.A.S.: Munca alături de voinţa de care dispun colegii mei dragi fără de care nu puteam să fac această meserie.
O.H.: Ce te emoţionează?
I.A.S.: Prezenţa. Viaţa. Mă repet, dar particularităţile sunt multe.
O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinţilor?
I.A.S.: Le-aş spune totul. Dar câteodată mă eschivez.
O.H.: Ce iubeşti?
I.A.S.: Adevărul. Şi numai adevărul. Îl căutăm, dar ne minţim prea frumos să-l mai apucăm de undeva.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
I.A.S.: O gradină în care să plantez numai lalele alături de nevastă şi copii. Nu ştiu, multe colaborări, dar sper şi la prima, staţi voi liniştiţi.
O.H.: Alege un video care ar spune mai multe despre tine decât acest interviu.