Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Canibal

Îmblânzirea bestiei - Canibal


Port.ro, iulie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Foarte ciudat filmul acesta. Realizat de Manuel Martin Cuenca, care este de obicei şi scenarist, scris la patru mâini cu doi autori, iată thrillerul spaniol de stare, atipic, foarte senzorial.
 
Lent, cu foarte puţine cuvinte, cu o imagine impecabilă, mult frumos clarobscur, cu scene fără muzică şi tăceri grele, o poveste de dragoste neobişnuită, chiar dacă serialul Hannibal a adus noutatea criminalului care-şi găteşte şi mănâncă victimele. Cuenca optează aici ieşirea din standardul de gen. Are un personaj principal masculin pe care nu-l lasă deloc să deraieze. Nu există ţipete, alergături, urmăriri cu poliţie şi pistoale, montaj sacadat care să aducă tensiunea. Aceasta există din belşug, însă din cadrele fixe, din felul cum camera începe să se apropie încet de personaje, cum este filtrată, mereu cu calm povestea, în marea majoritate a timpului fixată pe spatele protagonistului care aşteaptă. O filmare isteaţă din spate, cu efect psihologic, aşa cum funcţiona dramatic numai la Mungiu în al său 432.

Neobişnuită nu este doar povestea în sine a unui frustrat care ucide pentru că nu poate să iubească, ci şi maniera originală de a desface în bucăţi această poveste - asemenea acelor bucăţi de stofă din care protagonistul, croitor respectat în localitatea lui, compune tipare pentru costumele bărbăteşti. Înlănţuire blândă, logică şi cronologică a detaliilor acţiunii, metaforă interesantă între o lume şi alta.

Fără explicaţii, mult timp, aproape jumătate de timp, fără să ne arate chipul, faţa personajului, filmul îmbină mici detalii perverse, şocante, atât de dragi cinematografiei spaniole. Meticulos în "hobby", ca şi în meseria sa din atelierul de croitorie, personajul de aici cu viaţă dublă şi secrete cumplite îşi duce singurătatea cu demnitate, în respectul celor din jur. Şi, în această dualitate, în faţada aceasta omenoasă, normală, Carlos de aici este frate bun cu Joseph, cumplitul personaj "de treabă" interpretat de Bob Hoskins în Felicia's Journey.

Filmul nu şochează prin detaliile vizuale, prin trupurile goale, albe, ale femeilor de pe "masa de disecţie", prin scenele când îşi oboseşte victima fără milă, ore în şir, aşteptând (totul rezolvându-se printr-un simplu racord, de la seară se face brusc noapte). Ce are al său şi numai al său acest film este sunetul. Cuenca are ideea de a hiperboliza volumul sunetului, de a scoate în faţă zgomotul de fond al străzii, al ploii ce cade parcă pe tablă, paşii lui pe strada pietruită, al apei râului comutată brusc pe maxim, al foarfecei de lucru ce taie materialul, aşa cum sângele din cea ciopârţită, tranşată, se scurge cu zgomot, sunetul frigiderului în funcţiune plin cu pachetele de carne, discuţiile la telefon, înjurăturile, ţipetele (da, toate acestea trei din urmă în limba română), toate menite să-ţi intre în creier, să rămână acolo, să ţină spectatorul în alertă, curios.

Scenele, în timp real, deseori fără muzică, sunt lipite fără racorduri clasice, fără cadre de legătură. Aceste sărituri curioase duc povestea mai departe. Când apare muzica, leitmotivul filmului să spunem, aceasta este un cântec bucovinean cu modulări dulci ca în Ederlezi al lui Goran Bregovic. Muzica aceasta "de acasă" în această co-producţie europeană reuşită aduce exact ce trebuie, o fărâmă de reper exotic şi nostalgic, un abur foarte bun de ciudăţenie tristă.

Fiţi atenţi la detalii: de la pântecele rece mângâiat, la carnea marinată cu ambele mâini, la schimbul de roluri când el este masat şi stă vulnerabil şi neputincios, până la dezgheţul fiarei, la gesturile de tandreţe, la mângâierile uşoare ale unui trup viu, cald. Un arc, un cerc plin de sensuri. Bune elipse.

Filmul nu are mare încărcătură erotică, există aici o surdină bine pusă de regizor, bine temperată de actori. Antonio de la Torre, pe care îl tot vedem în ultimul timp, tăcut şi aproape nemişcat tot filmul, fără zâmbet, calculat în fiecare gest şi privire, reuşeşte să fascineze, să mire, să înduioşeze cu un rol dificil, să îţi facă personajul odios simpatic. Chiar dacă salvarea, mântuirea nu vin.

Însă filmul, dincolo de ciudăţenia poveştii şi a măestriei regizorului şi actorului, trebuie şi merită să fie văzut, în ciuda subiectului incomod pentru actriţa româncă Olimpia Melinte. Ea joacă aici dublu rol - şi sora expansivă şi seducătoare, şi pe cea cuminte şi timidă. Iar chipul ei are darul de a se schimba într-o secundă, de a fi diferit de la un cadru la altul, din alt unghi mereu altfel, fie că este tristă sau râde, iluminând cadrul. Ea este marea descoperire, punctul de atracţie. Mergeţi să o vedeţi şi să o aplaudaţi. Merită.




 Toate articolele despre Canibal


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Amor antropofagic şi seducţie cinematografică - Canibal, Mihai Fulger
 Carnalitate teatrală - Canibal, Georgia Moraru
 Încă un Canibal, Sebastian M. Ceolca
 Un debut de an încărcat de nominalizări pentru coproducţia româno-spaniolă Canibal, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer