România Liberă / iunie 2005
Don Quijote
Pe 4 iulie 2006, la 19,30, la Green Hours-ul din Bucureşti, se povesteşte din nou. Nu pierdeţi cadoul Adei pentru cei ce au curajul să mai fie visători.



"Cititorule, am vrut să-ţi spun cea mai frumoasă poveste, dar povestea seamănă cu mine" - şi chiar că seamănă cu Ada Milea acest Don Quijote, cîntat împreună cu Dorina Chiriac (voce - doar la varianta în română), Romulus Chiciuc (vioară), Adrian Cristescu (pian) şi BOBO (chitară). Spectacolul a mai avut cîteva reprezentaţii pînă la cea găzduită de curtea şi mirosul de tei de la Green Hours. Un spectacol "cu curtea plină", cu bisuri şi aplauze în picioare.

Nu prea ştii cum să scrii şi ce să scrii despre Don Quijote-ul Adei Milea. Este atît de complet, încît nu mai ai nevoie de cuvinte. Şi este al ei, chiar dacă autoarea s-a "documentat" pe rupte, l-a buchisit pe Cervantes mai multe luni pentru ca pe urmă să scrie propriile texte în versuri, vesele şi triste, absurde şi reale, supra- şi superrealiste, "subterane" şi "suverane" (după cuvintele lui Sancho - Dorina Chiriac referindu-se la absenta Dulcinee). Din experienţa de descoperire a spectacolului face parte, pe lîngă întîlnirea cu Cervantes, şi cea cu motanul negru puchinos (cel mai puchinos dintre cei posibili) pe care Ada Milea l-a înfiat, botezîndu-l Sancho. Pentru că realizarea oricărui spectacol e o călătorie în sine, şi Sancho-motanul a ajuns acum, dacă nu la Green Hours, măcar în curtea plină de verdeaţă a bunicii Adei, unde se pare că şi-a găsit Dulcineea.

Spunea Ada Milea într-un interviu din Suplimentul de cultură că ea a vorbit şi pînă acum în cîntecele ei despre dragoste, chiar dacă noi nu ne-am dat seama. Or, Don Quijote-le ei este în mod evident un spectacol asumat despre dragoste. Dar şi despre singurătate, iluzie, prietenie, putere, oi şi mori de vînt. Cei patru interpreţi (care interpretează de fapt două personaje, şi Don Quijote, şi Sancho, avînd fiecare un dublu, o umbră) plus BOBO fac cît o armată întreagă. BOBO ţine chitara pe genunchi şi bate în ea cu degetele, Romulus Chiciuc prăjeşte vioara la foc mic, dar mai dă şi nişte "strigăte" din picioare la care publicul înnebuneşte, Adrian Cristescu ţine umorile sub control şi face cărare ritmului, apropiindu-se cîteodată de şoseaua lui Philip Glass. Dorina Chiriac şi Ada Milea, după ce au fost anterior Apolodor şi Povestitor, par din nou una umbra celeilalte. Chiar ai uneori impresia că vocile lor sunt foarte asemănătoare.

Don Quijote e cel mai elaborat spectacol de pînă acum al Adei, cel mai amplu şi cel mai rotund. Se termină la fel cum începe - şi ar putea să înceapă din nou şi să se termine tot aşa. Călătoria se termină departe. Dacă se termină.
Cu: Ada Milea, Dorina Chiriac, Romulus Chiciuc, Adrian Cristescu, Bogdan Burlăcianu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus