Ada Milea, un Don Quijote al scenei româneşti

Orice cultură are nevoie de Don Quijote. De cel închis în cartea lui Cervantes, desigur, eventual în traduceri noi, care îi menţin viu spiritul, dar şi de figura acestui personaj întrupată în artiştii ce sunt parte din acea cultură. La noi, un astfel de artist este Ada Milea, care a construit, la invitaţia Institutului Cervantes din Bucureşti, un spectacol-concert pornind de la cartea ce a schimbat faţa literaturii universale.

Îţi trebuie un enorm curaj ca să faci o dramatizare după Don Quijote de la Mancha, tocmai pentru că umbra mitului literar planează asupra oricărei iniţiative de acest gen, ameninţând să o compromită din start. Dar, pentru un artist ca Ada Milea, tot ce contează este "chimia" secretă care o leagă de un subiect, o temă sau un personaj. Restul e inspiraţie în stare pură şi bucuria de a improviza, temperată apoi de precizia matematică fără de care acordurile muzicale, zgomotele şi acele cuvinte alese pentru a spune pe scurt povestea nu s-ar putea topi unele în altele. Aşa cum se întâmplă, din fericire, în spectacolul-concert gândit de actriţă şi jucat împreună cu colegii săi, Dorina Chiriac, pe post de Sancho Panza, Romulus Chiciuc, Adrian Cristescu, Bogdan Burlăcianu.

Un univers sonor complex vine să suplinească absenţa cuvintelor din care Cervantes a ţesut celebra poveste. Autoarea spectacolului a sintetizat momentele esenţiale ale cărţii şi le repovesteşte într-un stil foarte personal, care îi şi asigură succesul la public. Iar acesta nu a lipsit, fie că spectacolul s-a jucat într-un club, în sediul Institutului Cultural din Bucureşti sau la Teatrul Odeon.

Povestitori inventivi, tinerii actori care i s-au asociat Adei Milea în acest demers ştiu să-şi joace publicul pe degete, mizând pe surprize sonore, interactivitate haioasă, umor dezlănţuit, toate ţinute în frâu printr-o concentrare demnă de nişte profesionişti ai scenei. Paradoxul e că, deşi totul pare o uriaşă glumă, construcţia e alcătuită cu maximă seriozitate, iar efectul este că la final îl simţim pe Don Quijote, cu Dulcineea lui, cu morile lui de vânt pe care le înfruntă curajos şi cu insula lui imaginară cu tot, mult mai aproape de noi. Atât de aproape încât ni se pare că e vorba şi de noi când Ada Milea repetă ultimele versuri ce rezumă parcursul atât de simplu şi de complicat totodată al lui Quijote prin lume.

Reuşita proiectului de "reinterpretare" a celebrului mit al lui Don Quijote - proiect iniţiat de Ioana Zlotescu Simatu în ultimul an al mandatului său la direcţia Institutului Cervantes din Bucureşti - a stat tocmai în aceea că această "recitire" a fost încredinţată unor artişti ce şi-au asumat ei înşişi un "statut donquijotesc". Nu doar se bat cu mările de vânt, dar visează şi la insule imaginare pentru care sunt în stare să se bată. În plus, ei reamintesc tuturor celor care îi ascultă deviza "alege-ţi singur drumul!".