Studii:
2008-2011: Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teatru şi Televiziune, arta actorului, linia maghiară, Cluj Napoca, Profesori: Attila Keresztes, Csongor Köllő
2011-2013: Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teatru şi Televiziune, arta actorului, linia română, master, Cluj Napoca, Profesor: András Hatházi
Participă la Gala HOP cu textul Îmi pare rău, scris de Csaba Székely, şi nu doar...
Oana Hodade: Care e prima ta amintire despre teatru?
Réka Szász: Cândva, în şcoala generală, îmi plăcea un băiat. Ştiam că îşi luase abonament la teatru, în Ciuc. Înainte de primul spectacol (nu ştiam ce se joacă) eram entuziasmată pentru că ştiam că o să vină şi el. În timpul spectacolului l-am uitat, oricum nici el nu m-a observat. Însă mi-a plăcut spectacolul. Cartea Junglei. Îmi amintesc de Ka, şarpele. Mult mai târziu mi-am dat seama că pe şarpe îl juca Csaba Ciugulitu, în maghiară atunci. Până la urmă pentru el m-am dus încă de două ori la acest spectacol.
O.H.: Ce te face curioasă?
R.S.: Comportamentul copiilor. Sunt atât de... fără pic de superficialitate sau ruşine. Enervant de sinceri. Mi-e frică de ei, dar mă fac curioasă. O discuţie cu un copil mic e tot timpul o provocare.
O.H.: Care e personajul tău special din copilărie?
R.S.: Micul Prinţ. Şi azi îl recitesc din când în când, în special când ajung acasă. Mă linişteşte. Dar am preferaţi chiar şi acum: toată gaşca lui Winnie the Pooh.
O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor?
R.S.: Nu ştiu... Să nu pretindă. Să fie. Să fie deschis. Extrem de deschis la tot ce-l înconjoară. Să nu "ştie". Să întrebe.
O.H.: Ce te face vulnerabilă?
R.S.: În situaţiile în care mă las condusă de cineva, mă simt extrem de vulnerabilă. Când nu am control sau când un lucru nu depinde de mine. În scaun, la dentist, de exemplu.
O.H.: Ce te entuziasmează?
R.S.: Oooff... tot ce nu cunosc, tot ce e nou pentru mine. Descopăr ceva şi mă entuziasmez, pentru că acel nou tot timpul mă schimbă câte un pic. Atât... şi patinajul.
O.H.: Cum e generaţia din care faci parte?
R.S.: Noi nu suntem încă generaţia care a crescut cu tehnica asta uluitoare. Am avut şi mingi, nu doar Angry Birds. Asta mă bucură. Însă telefonul meu nou, deştept (cică) mă şi depăşeşte din când în când. Am senzaţia că trăim rapid. Eu mă şi forţez să n-o frec aiurea. Cred că nu suntem nici mai mult, nici mai puţin ca generaţiile trecute. Avantajul nostru e că noi suntem acum.
O.H.: Ce te motivează?
R.S.: Motivaţiile există în funcţie de situaţie, exact ca la un rol. Aşa, în general, mă motivează că sunt tânără, copilă - din multe puncte de vedere. So, that's my time.:)
O.H.: Ce te emoţionează?
R.S.: Cerşetorii şi homeleşii... Eram rece şi distantă până când am discutat mult cu un homeless din Cluj, care locuia pe malul râului... Vezi? Nu-i ştiu numele... Un buletin pierdut, o casă vândută de rude care fug în străinătate şi parcă nu mai exişti. Au nişte poveşti uluitoare şi triste în general. Câteodată mi-e ruşine cât sunt de norocoasă.
O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinţilor?
R.S.: Tricky... Mi-e bine să am secrete.
O.H.: Ce iubeşti?
R.S.: Culoarea mov. Oamenii deschişi. Ochi frumoşi. Oraşele cu clădiri vechi. Să fiu singură. Discuţiile lungi etc. etc.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
R.S.: Sunt foarte optimistă. Cel puţin îndeajuns de naivă încât să pot să cred în oameni şi în tot ceea ce fac. Sper ca asta să nu se schimbe. Şanse sunt. Şi profesional, ce să zic? Unguroaica, care după trei ani de facultate are şansa să joace chiar şi în română, nu în Ardeal - pe deasupra. Să mă plâng?
Majoritatea colegilor mei de la facultate au şansa de a începe meseria asta. Cu restul lucrurilor, care-s mai urâte, ne descurcăm noi. Trebuie doar să ne observaţi.
O.H.: Alege un video care ar spune mai multe despre tine decât acest interviu.