Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Omul cel bun din Seciuan

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Teatrul, micuţa barcă de salvare - Repetiţii deschise la Omul cel bun din Seciuan


iulie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spre bucuria iubitorilor de teatru din România, Andrei Şerban semnează, la Teatrul Bulandra, un nou proiect, ocazie pe care regizorul a folosit-o pentru a se apropia încă o dată de publicul său, în stilul discret şi elegant care îi este specific. Orice revenire a regizorului în ţara natală este, de altfel, un dar întors publicului de fiecare dată mai numeros, mai receptiv şi, deloc neglijabil, din ce în ce mai tânăr. Solar şi prietenos, Andrei Şerban şi-a întâmpinat oaspeţii zâmbind la intrarea în Teatrul Bulandra în prima dintre cele două repetiţii deschise la care am asistat (18 iulie 2014) şi a treia din şirul de patru repetiţii deschise (16-19 iulie). Privindu-l, mă gândeam că pentru un regizor care şi-a dorit întotdeauna un public proaspăt şi alert nu poate exista mulţumire mai mare decât aceea de a şti cât de preţuit este şi cât interes stârneşte opera sa printre adolescenţi şi tineri.
 
Odată instalaţi în sală, spectatorii au putut observa că, deşi decorul care va purta semnătura Iulianei Vâlsan nu este încă gata, ansamblul de pe scenă este perfect funcţional. Andrei Şerban însuşi a explicat, înainte de începerea repetiţiei deschise la Omul cel bun din Seciuan de Bertolt Brecht, că intenţia scenografică reflectă tocmai anularea graniţelor dintre teatru şi viaţă. Deşi ştiam din O biografie despre montarea aceluiaşi text în 1968, perechea Şerban-Brecht mi-a produs, iniţial, puţină uimire şi poate regretul că nu o să văd (încă) o tragedie care poartă amprenta sa. Oprindu-se, însă, la Omul cel bun din Seciuan, Andrei Şerban nu face altceva decât să transmită un semnal celor aflaţi în pericolul de a transforma eliberarea din iluzie într-o altă iluzie despre teatru - şi ce alt autor decât Brecht poate fi mai potrivit pentru confruntarea cu acest adevăr? Actul de a-şi denunţa propriile mecanisme teatrale reflectă nu numai onestitate, ci şi o formă de responsabilitate asumată în raport cu publicul care îi este loial, punându-l faţă în faţă cu întrebări nu întotdeauna comode: Ce ne mai rămâne de făcut acum când, confruntaţi cu propria sete de iluzie, alegem să ne adăpostim în continuare între pereţii convenţiei? Ne îndreptăm cu toţii spre un eventual dezastru al anulării vieţii? Ne salvăm, până la urmă? Montarea Omului cel bun din Seciuan nu generează neapărat un răspuns - căci apropierea lui Andrei Şerban de această piesă nu înseamnă o mustrare pedagogică pentru amăgirea în care cădem periodic ca iubitori de teatru - dar ne oferă, cu ajutorul lui Shen Te, o perspectivă deschisă asupra funcţiilor teatrului prin dualitatea Bine-Rău pe care o surprinde.


Eroina, interpretată pe rând, în seri consecutive, de Alexandra Fasolă şi de Ana Ularu, este prostituata din Seciuan poreclită pentru bunătatea ei "Îngerul mahalalei". Ea adăposteşte deopotrivă orfani, tâlhari înfometaţi, invalizi şi zei. De altfel, aceştia din urmă sunt şi singurii care, în urma găzduirii, îi oferă bani. Alexandra Fasolă şi Ana Ularu o interpretează pe Shen Te ştiind că personajele lui Brecht servesc întotdeauna unui ţel ideologic, aşa că tinerele actriţe au reuşit să fie convingătoare tocmai pentru că au evitat recursul la pseudo-sensibilitate şi emoţii artificiale. Ele au creionat o Shen Te nu doar generoasă şi altruistă, ci şi sentimentală şi încăpăţânată în naivitatea ei. Generozitatea lui Shen Te se transformă, însă, gradual într-un reflex cu consecinţe pe care nu le mai poate controla. Acesta este momentul în care îngerul trebuie să fie dublat de o mână forte extrem de pragmatică pentru a se putea continua opera de caritate începută de milostiva Shen Te. Verişorul imaginar Shui Ta este pretextul unui inedit travesti plin de forţă, dar şi de umor. În palton negru şi cu ochelari care trădează inaccesibilitatea sa, afaceristul fără scrupule declanşează o furtună în care conceptele fundamentale Bine-Rău sunt inversate şi bulversate.
 
În timp ce Shui Ta îşi conduce cu sânge rece fabrica de tutun prin care doreşte să-i transforme pe "paraziţi" în nişte oameni mai buni, publicul asistă, în schimb, la derularea mecanismului prin care funcţionează fabrica teatrului. Fascinant nu este atât faptul în sine de a vedea mişcarea discretă a cabinierelor care îi preiau pe cei întorşi de pe scenă sau felul în care obiectele sunt manipulate pentru a deveni funcţionale în schema dramatică sub ochii tăi, cât senzaţia că participi tu însuţi la acest proces al naşterii unui spectacol, transgresând graniţele convenţiei care separă scena de spectatori. Când spun asta, nu mă refer la o interacţiune directă între public şi regizor sau actori, ci la convingerea că sensul acestor repetiţii deschise a fost, dincolo de expresia bunăvoinţei regizorului faţă de curiozitatea inerentă a spectatorului de teatru, o invitaţie la reflectare asupra funcţiilor şi rosturilor teatrului. Pătrunderea în sală a spectatorilor nu înseamnă instrumentalizarea publicului pentru a lua, eventual, pulsul montării într-un anumit stadiu, ci consolidarea conştiinţei ca spectator activ. Tot ce se mişcă pe scenă se mişcă pentru tine, pentru că tu eşti aici, acum, iar tu, la rândul tău, insufli energie în toate rotiţele care fac ca fabrica să meargă conştiincios mai departe. Aş îndrăzni să spun că, până la urmă, aceste repetiţii au însemnat un legământ reînnodat între instituţia simbolică pe care o reprezintă Regizorul în comunitate şi membrii acestei comunităţi, care îşi reconfirmă loialitatea faţă de statutul creatorului.

 
Pe măsură ce în mintea mea se întrepătrundeau sute de fire întortocheate în legătură cu succesiunea de acţiuni din faţa mea, scena era controlată riguros de cei care îşi făceau apariţia acolo. Dacă se mai întâmpla ca unii dintre actorii cu partiturile cele mai solicitante să uite, din când în când, un cuvânt sau două, caz în care interveneau cu promptitudine sufleurii, ceea se s-a văzut cu uşurinţă a fost siguranţa cu care toţi stăpâneau scena în acest punct al repetiţiilor. Ei aparţineau deja locului şi locul le aparţinea, iar aparenta dezvrăjire indusă prin dezvăluirea mecanismului face ca întreaga înscenare să fie cu atât mai intens savurată. Scena suportă şi ţipetele asurzitoare ale familiei flămânde găzduite de Shen Te (ingenios sugerată prin masa compactă de oameni fără conştiinţă de sine care se mişcă de-a lungul scenei când poliţistul îşi face apariţia), şi manevrele voluptuoasei, dar perfidei doamne Mi Tsu (Daniela Nane / Ana Covalciuc), dar şi mişcările sălbatice ale lui Shen Te care, provocată de destin să se transforme într-o "tigroaică", promite că fiul ei nu va îndura niciodată mizeria în care ea s-a zbătut.
 
Dacă proprietăreasa senzuală Mi Tsu, doamna Shin - fosta posesoare a tutungeriei lui Shen Te -  copilul care fură plăcinte sau tâmplarul nu sunt decât ipostazele la scară mică ale "răului", nefiind niciodată mai mult decât nişte mici infractori ai existenţei, Shen Te şi Wang, vânzătorul de apă cinstit şi altruist, constituie polul suprem al binelui. Tocmai din acest motiv lor le revine şi misiunea de a înfrunta răul într-o luptă cu mize mult mai mari decât ceilalţi. Ei trebuie să-i convingă pe zeii numiţi de Wang "Iluştri" (Rodica Mandache, Manuela Ciucur şi Mirela Gorea) că mai există oameni buni pe Pământ, numai că fiecare faptă bună a lor ridică şi mai mult standardele stabilite de Iluştrii convinşi că "suferinţa înnobilează".
 
Lui Vlad Ivanov îi este încredinţată dificila sarcină de a trece de la registrul grav al vânzătorului de apă cinstit şi profund uman, la registrul ludic, cu nuanţe voit îngroşate, al Femeii în travesti, toate aceste ipostaze culminând cu trecerea spre personajul cel mai perfid, întruchiparea răului suprem, anume "mogulul" şi pseudo-filantropul Shu Fu. Vlad Ivanov nu este singurul actor care interpretează mai multe roluri în Omul cel bun din Seciuan, însă apariţiile sale sunt, probabil, cele mai solicitante tocmai pentru că transformările sunt totale şi niciunul dintre personajele sale nu poate împrumuta de la celălalt. Este important să ştii asta ca spectator, pentru că ai o altă percepţie asupra fiecărei secunde câştigate de actor prin muncă şi concentrare deplină atunci când conştientizezi că nimic din ce se vede nu este construit prin "jonglerie" sau pur şi simplu prin şarmul prezenţei. Salturile lui Vlad Ivanov, mai mult ca în cazul oricărui alt actor din Omul cel bun din Seciuan, reprezintă salturile nu de la o stare la alta, ci de la o condiţie existenţială la alta.
 
Andrei Şerban a ştiut cu siguranţă că Vlad Ivanov trebuie să fie Wang / Femeia / Shu Fu tocmai pentru că talentul său este dublat de această dispoziţie de a se instala cu rapiditate într-o nouă identitate fiind, însă, de fiecare dată, la fel de adevărat. Umil şi parcă cerându-şi mereu scuze pentru simplul fapt că există, vânzătorul de apă este, în primul rând, victima unor disfuncţii sociale care îl proiectează mereu ca nedreptăţit, aruncat, în ciuda mărinimiei sale, spre periferia vieţii. Shu Fu este cinic şi complet dizgraţios mai ales atunci când vorbeşte despre plăcerea pe care o simte la vederea lui Shen Te. Barbaria şi fondul animalic al "capitalistului" profitor sunt schiţate numai prin rostire şi gesticulaţie - dintre toţi cei care traversează scena, Shu Fu este cel mai static. El este cel care nu trebuie să se zbată deloc pentru a exista, lui i se dă ca atare tot ce doreşte să posede; stând pe loc, el se amuză cum micii gândaci din jurul său se degradează din ce în ce mai accelerat în lupta cu miros stătut pentru supravieţuire.

 
Faţă de feminitatea când aprigă, când maternă a bunei Shen Te, masculinitatea lui Yang Sun, logodnicul trădător al fetei, acţionează nu complementar, ci cu totul distructiv. Brutalitatea aviatorului Sun, redată, pe rând, de Cătălin Babliuc şi Alexandru Potocean, este fuga spre neant a bărbatului care dispreţuieşte persistenţa cu care femeia se agaţă de viaţă. Lupta ei stârnită din iubirea pentru semeni şi capacitatea de a da ea însăşi viaţă nasc furia pilotului ratat. Când Sun o loveşte pe Shen Te deghizată în Shui Ta şi îi spune că fata îl iubeşte pentru că "ştiu cum s-o apuc de ţâţe", el loveşte în propria neputinţă de a mai adăuga de unul singur încă o aripă la avionul defect al existenţei sale. Cătălin Babliuc şi Alexandru Potocean stăpânesc amândoi instrumentele prin care să nu cedeze niciun centimetru potenţialului gentleman care ar putea fi Sun; din contră, cu cât fiul imbecil al doamnei Yang (Rodica Mandache) pare să se civilizeze mai mult prin munca grea, cu atât mai parvenit se arată a fi în cele din urmă.
 
La final, Shen Te îmbrăţişează neputincioasă copleşitoarele beţe de bambus, aceste imagini metaforice ale tuturor celor care au tras de carnea şi sufletul ei până au sfâşiat-o. Omul şi bun, şi rău trebuie să trăiască ştiind că nimic nu poate opri acest mecanism stârnit de obsesia facerii de bine. Trupul abuzat, înfometat şi brutalizat al femeii se dizolvă în singurătatea cea mai obscură, purtând însă promisiunea unei viitoare vieţi. Fără a se reprezenta pe sine ca victimă, căci sacrificiul a fost cândva pe deplin asumat, Shen Te rămâne crucificată şi lipsită de orice prezenţă umană care să depună mărturie pentru ea. Din darul otrăvit al zeilor, Shen Te întoarce, însă, necontenit, bunătate fără măsură.
 
Experienţa repetiţiilor deschise s-a încheiat într-o atmosferă generală de efervescenţă şi rumoare productivă. Timp de câteva ore, am putut încăpea toţi în "micuţa barcă de salvare" a teatrului. În spatele sălii, discret şi sobru, se află Regizorul. Şi mă întreb, înainte să părăsesc sala, dacă nu cumva şi-a recunoscut, în singurătatea fundamentală a omului "şi bun, şi rău", propria singurătate. Singurătatea celui ce, refuzând să mai fabrice iluzii, oferă Adevărul chiar şi când nimeni nu-l mai cere. 


 
 Omul cel bun din Seciuan, de Bertolt Brecht
Teatrul Bulandra
Traducerea şi adaptarea piesei: Andrei Şerban, Daniela Dima
Coregrafie şi instructaj actoricesc: Andrei Şerban
Distribuţia: Alexandra Fasolă / Ana Ularu (Shen Te), Vlad Ivanov (Wang, Shu Fu, Femeia), Cătălin Babliuc / Alexandru Potocean (Sun), Rodica Mandache (Zeu I, Doamna Yang), Manuela Ciucur (Zeu II, Doamna Shin), Mirela Gorea (Zeu III, Nepotul), Daniela Nane / Ana Covalciuc (Mi Tsu), Profira Serafim (Tâmplarul, Bătrânica), Adrian Ciobanu (Poliţistul, Şomerul), Marcela Motoc (Bărbatul), Mihai Niţă (Cumnata), Ana Covalciuc / Silvana Negruţiu (Băiatul), Adela Bengescu (Nepoţica), Simona Pop (Fratele)
Scenografia: Iuliana Vîlsan
Muzica: Raul Kusak
Asistenţi regie: Sandra Răsvana Cernat, Ioana Petre, Alexandru Gherman
Coregrafia "Cântecului al 8-lea elefant": Andrea Gavriliu
Regizor tehnic: Mihaela Oance
Sunet: Vlad Stan



 Toate articolele despre Omul cel bun din Seciuan
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2015


2 comentarii

  • Și teatrul politic?
    Despre Opera, 18.10.2014, 18:03

    Planul uman, psihologic este important desigur. Dar lozincile și pancartele pe care le folosște regizorul Andrei Șerban, plus utilizarea cuvântului "mogul" în înțelesul distorsionat al limbajului politic de la noi (similar cu peiorativul "chiabur" de pe vremuri), echivalarea Seciuan-ului cu Bucreștii, afișează clar și o semnificație politică. Așa cum a fost cazul și în 1968 la Piatra Neamț.
    Și-atunci cum să ignorăm mesajul foarte direct al lui Brecht? Este un mesaj marxist: Capitalismul este sursa corupției și a răului de pe Pământ. "Micuța" tutungerie nu e deloc nevinovată în ochii lui Brecht ci este prima rotiță dintr-un angrenaj monstruos care se construiește minut cu minut pe tot parcursul piesei, până devine un "imperiu", iar oamenii din acest imperiu devin niște manechine ca-n "Timpuri Noi" al lui Charles Chaplin.

    • RE: Și teatrul politic?
      Razvan Penescu [membru], 19.10.2014, 17:27

      Eu unul nu am văzut nici o aluzie la faptul că sursa răului e capitalismul în spectacolul lui Andrei Şerban. Da, spectacolul vorbeşte despre faptul că trăim într-o lume coruptă şi săracă în empatie şi umanism, dar nu mi se pare niciodată că se sugerează că o lume lipsită de capitalism ar fi o lume ideală.

      În plus, prezentarea şi condamnarea corupţiei mi se pare a fi o temă minoră în economia spectacolului. Eu cred că spectacolul vorbeşte despre dificultatea de a fi bun, despre ambiguitatea binelui, despre friabilitatea fiinţei umane, nu despre rotiţe şi angrenaje monstruoase. Sigur că Brecht avea şi un mesaj foarte politic în vremea în care a scris, dar cred că întrebările pe care şi le pune Andrei Şerban aici sînt despre resorturile fiinţelor umane, nu despre cît de nefast e un sistem sau altul.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Beatrice Lăpădat


Alte articole

 Cu dublul nostru pe rug - Omul cel bun din Seciuan, Beatrice Lăpădat
 Galerie foto - Omul cel bun din Seciuan, Cosmin Ardeleanu
 Întrebări deschise în grădina zeilor - Omul cel bun din Seciuan, Valentin Cioveie
 Teatrul cel bun din Grădina Icoanei - Omul cel bun din Seciuan, Mihai Brezeanu
 Galerie foto - Omul cel bun din Seciuan, Mihaela Marin
 Toate articolele despre Omul cel bun din Seciuan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer