Studii: Universtatea de Arte "Geroge Enescu", Iaşi, secţia Arta Actorului, Profesori: Mihaela Arsenescu Werner şi Doru Aftanasiu
Participă la Gala HOP cu textul airaM, scris de Claudia Chiraş.
Oana Hodade: Care e prima ta amintire despre teatru?
Claudia Chiraş: Crescând la ţară până la 15 ani, nu am avut foarte mult contact cu teatrul, dar îmi aduc aminte că odată au venit la căminul cultural din satul meu actorii de la Teatrul "Vasilache" din Botoşani, cu un spectacol de marionete. Cred că era o adaptare după Fata babei şi fata moşneagului.
O.H.: Ce te face curioasă?
C.C.: Absolut totul. Uneori mă întreb cum reuşesc păsările să zboare, alteori cât de departe sunt stelele, sau de ce se iubesc oamenii. Curiozitatea e una dintre caracteristicile pregnante ale personalităţii mele.
O.H.: Care e personajul tău special din copilărie?
C.C.: Întotdeauna părinţii şi fraţii au fost personaje speciale pentru mine, dar m-am îndrăgostit şi de Remi din Singur pe lume de Hector Malot. Am empatizat atât de mult cu acest băieţel încât citeam cartea plângând. La un moment dat, mama, văzând că mă consumam atât de mult, mi-a spus că dacă nu duc cartea înapoi la bibliotecă, o aruncă. Am terminat cartea citind şi plângând pe ascuns.
O.H.: Ce te bucură?
C.C.: Teatrul (evident), dimineţile cu soare, momentele când sunt acasă cu familia, filmele şi cărţile, dar mai presus de toate dragostea şi înţelegerea dintre oameni.
O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor?
C.C.: Cred că atunci când o să aflu, o să ajung şi eu actriţă, în sfârşit. Până acum, din ce-am descoperit, cred că e nevoie de o ţâră de nebunie şi de capacitatea de a te lăsa surprins în fiecare zi de ceea ce se întâmplă în jurul tău.
O.H.: Ce te face vulnerabilă?
C.C.: Agresivitatea de orice fel.
O.H.: Ce te entuziasmează?
C.C.: Începutul repetiţiilor la un spectacol.
O.H.: Cum e generaţia din care faci parte?
C.C.: Minunată! Câteodată, văzând câte un coleg jucând, mă întreb de ce nu m-am născut şi eu sub steaua lui.
O.H.: Ce te stimulează?
C.C.: O echipă bună cu care lucrez.
O.H.: Ce te motivează?
C.C.: Gândul că încă nu am ajuns ACOLO.
O.H.: Ce te emoţionează?
C.C.: Ajutorul necondiţionat pe care şi-l oferă oamenii din când în când, cuplurile de bătrâni care se ţin de mână, mândria din ochii familiei atunci când realizez ceva, şi tot ce ţine de dragoste.
O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinţilor?
C.C.: Că mi-e greu.
O.H.: Ce iubeşti?
C.C.: Tot ce are ceva sfânt înăuntrul său.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
C.C.: Un drum sinuos, dar nu mi-e frică!