septembrie 2014
Gala Tânărului Actor HOP 2014
Aurora Păunescu, 24 ani
Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, promoţia 2013, Profesori: Mircea Rusu, Alexandru Jitea
Participă la Gala HOP 2014 la
:
Secţiunea individual cu un text propriu după fotografia Penitent Daughter, de Gregory Crewdson
Proba obligatorie: Nicole Kidman - Eyes Wide Shut
Bonus Hop Shop: Lupte scenice - Unde dai şi unde crapă


Oana Hodade: Care e prima ta amintire despre teatru?
Aurora Păunescu: M-a dus mama la Clubul Elevului din Făgăraş, unde se ţineau cursuri gratuite de toate cele. Prima sală din clădire, prin care era nevoie să treci ca să ajungi oriunde voiai, era sala în care se întâmpla şi cursul de teatru. Era o sală spaţioasă şi luminoasă, cu două dulapuri pline cu cărţi, câteva birouri, un pian frumos stricat şi mult praf. Acolo a apărut doamna Desa (profesoară de teatru, mămica timizilor, sălbaticilor şi adolescenţilor în criza vârstei) şi mi-a povestit pentru prima dată despre teatru.
Am văzut un spectacol de teatru propriu-zis un pic mai târziu...

O.H.: Care e personajul tău special din copilărie? (fie el real sau inventat, o mătuşă, un vecin, mama, tata, Peter Pan)
A.P.: E o tanti foarte simpatică, cu suflet de bunică şi înfăţişare necunoscută. Poartă de fiecare dată un şorţ, de şorţ e legată o oală mare în care sunt alte cratiţe şi alte cratiţe, iar în cap are o tigaie. Merge ca un pinguin, nu zice niciodată nimic, trece prin faţa blocului meu şi vine doar să mă anunţe că o să-mi fie bine! Da, o inventez, dar fără să-mi dau seama, pentru că o visez!

O.H.: Ce te bucură?
A.P.: Surprizele!

O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor? (calităţi, defecte, abilităţi, idei, perspectivă, ureche muzicală, picioare lungi - ce?)
A.P.: Cred că fiecare avem nevoie de lucruri diferite şi că aproape oricare om care îşi doreşte să fie actor ar putea s-o facă. Bineînţeles cu mai multă muncă unii decât ceilalţi, dar deocamdată nu văd de ce nu. Dorinţă să fie! Şi ce-ţi mai trebuie ca să reuşeşti în orice domeniu.

O.H.: Ce te face vulnerabilă?
A.P.: Oamenii pe care îi apreciez. Când vorbesc cu ei, sunt în sevraj. Se poate întâmpla orice în jurul meu, iar în discuţie cu ei sunt la fel. Alea sunt momentele în care îmi doresc cel mai tare să fiu prezentă şi coerentă, dar nu-mi rămâne decât să aştept să-i mai întâlnesc o dată. Şi încă o dată.

O.H.: Ce te entuziasmează?
A.P.: Secretele (de toate naturile).

O.H.: Cum e generaţia din care faci parte?
A.P.: Însetată, pofticioasă şi la vânătoare de râs!

O.H.: Ce te stimulează?
A.P.: Subaprecierea. Acţionează cel mai puternic, dar nu imediat: în etape. Stimularea e ultima.

O.H.: Ce te motivează?
A.P.: Succesul oamenilor cu caracter.

O.H.: Ce te emoţionează?

A.P.: În mod negativ, cel mai tare mă emoţionează oricine şi orice e lipsit de apărare. Iar în cel pozitiv gesturile care vin în ajutor.

O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinţilor?
A.P.: Mă mut înapoi!:)

O.H.: Ce iubeşti?
A.P.: Mişcarea. Schimbarea. Mă sperie puţin (sau mult?!) de fiecare dată, dar cu cât stau mai puţin în acelaşi "loc" cu atât iubesc mai mult de peste tot.

O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
A.P.: Sunt o pesimistă şi pentru că lucrez cu asta zilnic am să declar că nu cred că mă aşteaptă ce nu vreau să mă aştepte!

O.H.: Alege un video care ar spune mai multe despre tine decât acest interviu.
A.P.: În minutul şapte ne întâlnim. Era jos, pe trotuar iar eu... poftim:
https://soundcloud.com/
sau

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus