Undercloud, primul festival românesc de teatru independent care promovează din anul 2008 mişcarea teatrală independentă din România, a împlinit cei şapte ani de acasă şi acum merge la şcoala internaţională. În cadrul ediţiei din 2014 vor fi prezentate la Bucureşti şi spectacole din Marea Britanie, Franţa şi Ungaria.
Timp de 11 zile, in perioada 1-11 septembrie 2014, la Muzeul Naţional al Tăranului Român, Undercloud aduce la un loc 32 de spectacole, producţii ale teatrelor independente din Bucureşti şi de peste hotare.
Prima ediţie internaţională
Sâmbătă, 6 septembrie 2014, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, de la ora 21:00
Actors Touring Company din Marea Britanie (www.atctheatre.com) va prezenta spectacolul Blind Hamlet de Nassim Soleimanpour, în regia lui Ramin Gray. Producţia britanică este prezentată în 2014 şi la Edinburgh Festival Fringe (Assembly Roxy).
Ce ai face dacă viitorul ar începe sa se vadă în negru? Ai călatori? Te-ai concentra asupra familiei? Ţi-ai descoperi un nou hobby? În Blind Hamlet, scriitorul iranian Nassim Soleimanpour se confruntă cu pierderea lentă a vederii. Tragedia se prefigurează, dar el alege să se joace, prin intermediul unui dictafon, cu adevărul, ficţiunea, destinul şi şansa. Îi invită pe William Shakespeare şi pe câţiva membri ai publicului sa se joace împreună cu el. Şapte persoane din public vor fi invitate pe scenă, pentru câteva jocuri simple. Restul publicului va fi, de asemenea, rugat să participe, în anumite momente ale spectacolului. Actors Touring Company comisionează, produce şi promovează teatru internaţional contemporan în Marea Britanie şi în afara graniţelor ţării de reşedinţă. Compania funcţionează încă din anul 1980.
Spectacolul este interactiv şi se va juca în limba engleză. Spectacolul solicită un public dornic să participe şi să comunice cu realizatorii şi cu ceilalţi spectatori.
Duminică, 7 septembrie 2014, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, de la ora 21:00
Compania franceză de dans BAKHUS (www.compagnie-de-danse.fr) va prezenta spectacolul A l'ombre de Coré.
Coregrafia: Mickaël Six
Dansatori: Mickaël Six şi Sami Loviat-Tapie
Spectacolul a fost prezentat în mai multe teatre şi festivaluri internaţionale, printre care şi Avignon, secţiunea Off (2013 şi 2014, Theater Golovine).
Producţia a fost creată în 2011, dupa întâlnirea coregrafului Mickaël Six cu talentatul dansator Sami Loviat-Tapie. Proiectul coregrafic explorează dimensiunile câmpului vizual - ceea ce vedem în realitate şi ceea ce ni se pare ca vedem. Hipnotizat, într-un univers poetic, publicul, fascinat deopotriva de regatul umbrelor şi de lumea înconjuratoare, se va gasi în imposibilitatea de a şti ce sa privească mai întâi. Producţia propune un adevarat joc al umbrelor şi al luminii, al inserţiilor video, este plină de inventivitate şi de poezie şi prezintă, în plus, doi dansatori extraordinari (hip-hop, dar cu o solidă pregătire coregrafică). Între realitate şi lumea virtuală, se va instală confuzia. Compania Bakhus are drept obiectiv promovarea artelor spectacolului. În sferă dansului urban şi de stradă, trupa propune proiecte artistice în care toate formele de spectacol precum teatrul, muzica live, proiecţiile video se completează reciproc.
Luni, 8 septembrie 2014, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, de la ora 21:00
Compania Maghiară Forte (www.fortecompany.hu) va prezenta spectacolul Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett.
Traducere: Emil Kolozsvári Grandpierre
Costume: Mari Benedek
Decor: Milorad Krstic
Lumini: Ferenc Payer
Sunet: Gábor Keresztes
Producător: Judit Számel
Regia: Horváth Csaba
Distribuţia: Vladimir - József Kádas; Estragon - Csaba Krisztik; Lucky - Márton Pallag; Pozzo - Máté Andrássy; Baiatul- Borbála Blaskó
O propunere coerentă de teatru fizic, în care coregraful / regizorul şi membrii trupei încearcă să prezinte relaţia specială a lumii lui Beckett cu moartea, tăcerea şi muzica. Cel mai important element al spectacolului este chiar trupul interpreţilor. Forte este o companie tânară, fondată de regizorul şi coregraful Csaba Horváth, în 2005. Grupul de actori şi dansatori experimentează o formă de expresie necunoscută până acum în Ungaria. Scopul lor este să creeze un limbaj nou, omogen, cu ajutorul corpurilor, vocilor, dansului, muzicii şi textului. Csaba Horváth este dansator şi coregraf profesionist. A realizat sau a participat la realizarea unui număr impresionant de producţii. A fost prezent în calitate de dansator sau coregraf în numeroase festivaluri de gen, printre care şi Edinburgh, Cairo, Londra, ş.a, iar în 2005, a fondat compania Forte. Spectacolul se va juca în limba maghiară şi va fi subtitrat în limba engleză.
Festival-concurs
Dincolo de latura internaţională din 2014, festivalul îşi păstrează caracterul de concurs pentru producţiile româneşti. Spectacolele care participă în secţiunea On vor fi jurizate de: actorul George Ivaşcu, regizorul Sanda Manu, criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu, jurnalistul Cristina Bazavan, teatrologul Irina Ionescu, criticul de teatru Iulia Popovici şi vor fi premiate în cadrul Galei Undercloud din 11 septembrie 2014.
În cadrul festivalului vor avea loc conferinţe, concerte sau spectacole în care vor putea fi urmăriţi, printre alţii, Oana Pellea, Marcel Iureş, Anca Sigartău, Marius Manole, Medeea Marinescu, Marian Râlea, Lia Bugnar, Andi Vasluianu, Magda Catone, Vlad Zamfirescu, Claudiu Bleonţ sau Maia Morgenstern. Vor avea loc şi lecturi scenice după texte de Mathias Malzieu si Jean Claude Carrière.
Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul www.bilete.ro. Preţul unui bilet este de 35 de lei.