Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, actorie
Profesori: Paul Chiribuţă şi Olga Delia Mateescu
Participă la Gala HOP cu Cutia muzicală, text propriu inspirat din fotografia Flood Dream de Arthur Tress şi, la proba obligatorie, cu Gollum din Lord of the Rings.
Oana Hodade: Care e prima ta amintire despre teatru?
Alexandru Ştefănescu: Când eram mic am fost de câteva ori cu părinţii la teatru, dar nu mi s-a părut nimic special. Apoi, până la vârsta de 20 de ani am refuzat cu vehemenţă să merg, considerând (din pură ignoranţă) că e un lucru total neinteresant. Întâmplarea a făcut că am întâlnit o fata şi ea m-a invitat la un spectacol. M-am dus... ce era să fac? Am văzut Revizorul la Teatrul de Comedie. În timp ce urmăream ce se întâmplă pe scenă, m-a lovit un gând ciudat: "Cred că pot şi eu să fac asta".
O.H.: Ce te face curios?
A.Ş.: Marile întrebări ale vieţii legate de iubire, adevăr, Dumnezeu (probabil e una şi aceeaşi întrebare) şi micile întrebări ale vieţii cum ar fi: de ce râdem când ceva e amuzant?
O.H.: Care e personajul tău special din copilărie? (fie el real sau inventat, o mătuşă, un vecin, mama, tata, Peter Pan)
A.Ş.: Prietenul meu imaginar, Bembel (jumătate melc, jumătate elefant multicolor, de dimensiunile unui câine mic).
O.H.: Trebuie să ne spui mai multe despre Bembel, pare fabulos.
A.Ş.: Nu făcea mare lucru. Era doar pe acolo. Eu vorbeam cu el. El nu vorbea, dar era un excelnt ascultător.
O.H.: Ce te bucură?
A.Ş.: Să văd că totuşi există bunătate în oameni.
O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor? (calităţi, defecte, abilităţi, idei, perspectivă, ureche muzicală, picioare lungi - ce?)
A.Ş.: De nimic special. Oricine poate să fie actor. E mai mult o stare de spirit ce îţi permite să faci ceea ce faci natural atunci când eşti copil: să te joci. Oamenii uită, îşi pun măştile de "adulţi" şi îşi neagă această latură. Dacă vorbim de performanţă în teatru, atunci da, trebuie anumite date: abilităţi vocale, un corp antrenat, imaginaţie bogată, curiozitate, răbdare, putere de muncă, perseverenţă şi foarte mult noroc (care nu vine decât după o muncă enormă). Şi picioare lungi, cu siguranţă.
O.H.: Ce te face vulnerabil?
A.Ş.: Femeile şi scena... nu neapărat în ordinea asta.
O.H.: Ce te entuziasmează?
A.Ş.: Aventura, călătoria, descoperirea.
O.H.: De ce nu te-ai făcut călător, în cazul ăsta?
A.Ş.: Aş fi tentat să invoc motive financiare, dar ştiu multe poveşti cu oameni care au văzut lumea pe bani puţini. E nevoie de mult curaj pentru aşa ceva. Aş vrea să străbat Europa cu chitara în spate şi fără un ban în buzunar. Sună romantic. Dar asta ar însemna să nu mă lege nimic de casă şi neliniştea interioară să fie mai mare decât confortul. E greu cu călătoria:)
O.H.: Cum e generaţia din care faci parte?
A.Ş.: Cred că omul nu a suferit modificări majore de mii de ani. Ce s-a schimbat e lumea pe care el şi-a creat-o. Deci generaţia mea e la fel ca toate generaţiile, numai că diferă provocările cu care se confruntă. Trăim nişte vremuri pline de oportunităţi, în care informaţia e numai la un click distanţă, dar tocmai această abundenţă face procesul de selecţie mai dificil. E esenţial pentru orice generaţie să fie unită şi să aibă conştiinţa întregului. Din păcate, mai ales în România, se merge pe mentalitatea "fiecare pentru el", "trage pentru tine, că în viaţa asta nu te ajută nimeni". Dacă am reuşi să schimbăm asta, ar fi mare lucru.
Dacă întrebarea se referă la generaţia de actori din care fac parte, răspunsul rămâne acelaşi.
O.H.: Ce te stimulează?
A.Ş.: Oamenii inteligenţi care nu sunt conectaţi la gândirea de turmă.
O.H.: Ce te motivează?
A.Ş.: Oamenii care printr-o muncă uriaşă şi acea frumoasă nebunie, au devenit foarte buni la ceva (sport, muzică, teatru etc).
O.H.: Ce te emoţionează?
A.Ş.: Actele de curaj.
O.H.: Cum ar fi...?
A.Ş.: Cineva fură geanta unei femei pe stradă? Aleargă după el! Nu ai mâini? Învaţă să pictezi cu picioarele! Donează-ţi toată averea şi du-te să salvezi pădurea tropicală! Toată lumea îţi zice că te-ai apucat prea târziu de fotbal, de teatru, de un instrument? Ai curajul să crezi în tine şi să munceşti de zece ori mai mult decât alţii pentru a-ţi desăvârşi meşteşugul! Îţi e frică să vorbeşti în public? Să-i spui persoanei dragi că o iubeşti? Fă lucrurile astea! Ai curajul să deschizi gura când ai ceva de zis, nu să bombăni pentru tine ca toţi semenii tăi speriaţi! Ai curajul să lupţi pentru lucrurile în care crezi! Ai curajul să te ridici de jos încă o dată după ce ai căzut de o sută de ori! Ai curajul să fii tu însuţi, în ciuda faptului că societatea merge în direcţia standardizării şi uniformizării indivizilor!
O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinţilor?
A.Ş.: Având în vedere că vor citi asta, nu cred că e cea mai inspirată idee să fac destăinuiri pe această cale. Ştiu, în schimb, ce le-aş spune şi nu prea o fac din cine ştie ce motive. Le-aş spune că îi iubesc şi le mulţumesc pentru tot.
O.H.: Ce iubeşti?
A.Ş.: Iubesc natura şi oamenii care îmi sunt aproape. Încerc să-mi iubesc şi "aproapele", dar ăsta e un lucru mai complicat uneori.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
A.Ş.: Când eram mic şi am auzit pentru prima dată de 1 iunie: "La mulţi ani! E Ziua Naţională a Copilului!" am crezut, pentru câteva clipe, că eu sunt "Copilul Naţional" (adică un fel de prinţ sau ceva) şi mi-am imaginat că voi avea un destin cu totul special, plin de lucruri măreţe şi importante. Când am aflat că e, de fapt, ziua tuturor copiilor, am trăit o mare decepţie şi am simţit cu durere că mă scufund înapoi în anonimat.
Nu ştiu ce mă aşteaptă, dar simt că nu e ceva banal. Asta nu înseamnă că voi salva lumea sau voi fi un "mare actor" (deşi îmi doresc să fiu unul bun), dar cred că trebuie să ştii să trăieşti şi lucrurile mici într-un fel mare. Habar n-am ce va veni, dar am un sentiment bun. Important e să-mi fac treaba şi să mă bucur de orice respiraţie. Restul vine de la sine.
O.H.: Alege un video care ar spune mai multe despre tine decât acest interviu.
A.Ş.: Nu ştiu exact ce spune asta despre mine, dar... de ce nu?:)