Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, actorie
Profesori: Ion Cojar/Adrian Titieni
masterand Pedagogie Teatrală, U.N.A.T.C. Bucureşti, prof. Nicolae Mandea
Participă la Gala HOP la secţiunea grup în spectacolul Paravan - Două telefoane de Matei Lucaci-Grunberg, regia: Matei Lucaci-Grunberg. La secţiunea individual cu textul Nevinovat de Ştefan Huluba.
(foto: Cristina Ropotan)
Oana Hodade: Care e prima ta amintire despre teatru?
Ştefan Huluba: Îmi amintesc că prima oară am intrat în teatru la un spectacol cu Chiriţa. Nu mai ţin minte care dintre ele. Era în Teatrul "Bacovia" din Bacău. Eram cu mama. Aveam, cred, 6 ani.
Apoi, în clasa a III-a am jucat prima dată. Eram într-o trupă de copii şi făceam repetiţii la Cercul Militar din Bacău, cu un domn, fost actor (cred...). Am "jucat" cu ei în aproape toate căminele culturale din judeţ.
... şi totuşi, doream să devin preot. Îmi plăcea.
O.H.: Ce te face curios?
Ş.H.: Tot ce mişcă şi mă mişcă.
O.H.: Care e personajul tău special din copilărie? (fie el real sau inventat, o mătuşă, un vecin, mama, tata, Peter Pan)
Ş.H.: Căţelul meu Biţu. Era spaniel-tibetan, toţi spuneau că e pechinez, dar el era departe de aşa ceva. Avea 3,2 kg, a trăit 18 ani şi mi-a fost cel mai special prieten. Mă ura la început, mă muşca, mă lătra, mă mârâia, îmi era frică de el (era al bunicii mele). Însă când am mai crescut (doar în vârstă...) şi am ajuns să-l plimb în lesă, l-am chinuit foarte mult. Îl alergam, îl ţineam legat ore întregi, îl "botezam" aproape zilnic în apă... doream să devin preot, îl trăgeam de coadă. Treptat, cu anii, ne-am împăcat, ne-am împrietenit şi am ajuns să dormim pe aceeaşi pernă. De la el am învăţat, în primul rând, să am răbdare, apoi ce e un prieten şi multe altele. Când a murit, eu nu mai eram copil. Eram deja la Bucureşti, la facultate şi ne vedeam de câteva ori pe an.
O.H.: Ce te bucură?
Ş.H.: Întâlnirile.
O.H.: De ce are nevoie un om ca să fie actor? (calităţi, defecte, abilităţi, idei, perspectivă, ureche muzicală, picioare lungi - ce?)
Ş.H.: Să fie om. Să fie sincer. Să fie dispus să rişte. Să aibă răbdare. Să asculte. Să fie curios. Să se bucure. Să observe. Să fie dispus să se joace cu toate cele de mai sus şi multe altele. Să aibă disponibilitate. Să simtă. Să transmită. Să fie talentat. Să fie bun. Să fie cel mai bun. Să-l placă regizorii. Să-l adore colegii. Să se audă. Să se vadă. Să-i placă. Să nu creadă în certitudini. Să ăă... Să ă... Să...
Recent am întâlnit pe cineva - un prieten foarte drag - un om care vrea să fie actor, care abia a terminat liceul şi care la o întrebare similară a răspuns: "are nevoie de PURITATE". Cred că acolo este izvorul răspunsurilor.
O.H.: Ce te face vulnerabil?
Ş.H.: Privirea.
O.H.: Ce te entuziasmează?
Ş.H.: Energia bună.
O.H.: Cum e generaţia din care faci parte?
Ş.H.: Cred foarte mult în generaţia mea şi sunt foarte mândru de ea. În anul doi, la un curs de actorie, Mihaela Sîrbu (profa noastra::) ne-a spus, la un moment dat, un lucru care pe mine m-a urmărit şi m-a ghidat mult timp: "Doar împreună veţi fi puternici în această meserie. Doar împreună veţi ajunge să contaţi ca generaţie" (citat din memorie...) Încă mai cred acest lucru, mai ales că am avut norocul să am nişte colegi extraordinari şi tot ce am făcut până acum, am făcut cu ajutorul lor şi împreună cu ei. Tot împreună cu ei am avut şansa să întâlnesc şi alţi oameni frumoşi de care ne-am bucurat şi ne bucurăm în continuare.
Împreună cu actorul şi regizorul Eugen Jebeleanu am avut ocazia să cresc; datorită provocărilor pe care mi le-a lansat la fiecare proiect de-al lui, în cadrul Compagnie 28, alături de alţi colegi foarte buni: Camelia Pintilie, Conrad Mericoffer, Vlad Mihu, Cristina Drăghici, Silvian Vâlcu, Bogdan Nechifor, Nicoleta Lefter, Alina Ilea, Yann Verburgh. Cu toţi aceşti oameni sunt dispus să merg oricând în orice "aventură" profesională (... dacă tot se poartă clişeele prin interviuri::))
Imediat după terminarea facultăţii am avut şansa, împreună cu alţi colegi pe care îi iubesc foarte mult (Sever Bârzan, Vlad Mihu, Cătălin Coşarcă, Iulian Sfircea şi Vlad Şpilca) să înfăptuim un proiect care în această toamnă va împlini 4 ani. Un proiect din care am învăţat foarte multe lucruri şi care mi-a fost extrem de util. Este vorba despre trupa de improvizaţie Backstage Boys. Alături de ei am mai realizat, în paralel, şi alte lucruri faine şi sper să nu ne oprim aici.
Recent (vara lui 2014) am mai întâlnit nişte oameni frumoşi, mai tineri si mai proaspeţi, o echipă excelentă (... dar ce înseamnă o generaţie, până la urmă?), alături de care sper să am drum lung înainte. Este vorba despre colegii de la Secţiunea "Grup" (Irina Antonie, Mădălina Craiu, Octavian Costin, Andrei Cătălin, Iulia Ciochină, Matei Lucaci-Grunberg), alături de care vin la Gala Hop cu spectacolul Paravan. Două telefoane, creat cu această ocazie.:)
Şi întâlnirile sper să nu se oprească aici. Timp să avem!
O.H.: Ce te stimulează?
Ş.H.: Discuţiile. Natura.
O.H.: Ce te motivează?
Ş.H.: Gândurile bune. Oameni care să mă inspire.
O.H.: Ce te emoţionează?
Ş.H.: Sinceritatea.
O.H.: Ce nu le-ai spune niciodată părinţilor?
Ş.H.: Du-te...!
O.H.: Ce iubeşti?
Ş.H.: Tot ceea ce fac, cu tot ce presupune asta.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
Ş.H.: O viaţă frumoasă şi plină.
O.H.: Alege un video care ar spune mai multe despre tine decât acest interviu.