Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Sin City: A Dame to Kill For

Filmul unei (de)generaţii - Sin City: A Dame to Kill For


FilmSense, august 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când apăruse Sin City, în 2005, aveam 13 ani. Atunci l-am văzut. De atunci am văzut multe filme, unele cu descărcări epice fantastice - altele călduţe, cu o oarecare încărcătură dramatică; unele cu personaje care mi-au influenţat existenţa şi raportarea faţă de lume; unele dintre aceste pelicule (mai mult sau mai puţin agreate) au fost inspirate din benzi desenate. Dar niciodată nu am (re)trăit acelaşi sentiment; de ceva gata să mă cucerească pe loc prin inedit; un ceva nemaivăzut - nu neapărat ceva capital, de luat pe o insulă pustie, dar cu siguranţă ceva greu, impecabil, ce se singularizează. Am simţit că aveam în faţă ceva-ul devenit într-o secundă unic în istoria celei de-a şaptea arte. Sigur, era doar un feeling, pentru că pe atunci nu aveam cum să înţeleg capodopera cuplului Frank Miller-Robert Rodriguez; cel puţin, nu la adevărata ei valoare.

Peste ani, frânturi de imagini mi-au rămas în minte şi am mers în sala de cinema cu speranţa că amintirea nu îmi juca feste, că Sin City e(ra) grandios. Apoi, acum convins fiind, am revăzut şi prima parte; atunci nu ştiam nici ce sunt alea referinţe cinematografice (şi social-culturale, care curg doldora într-un mod spectaculos), nici de ce întreg filmul avea un aspect de desen animat filmat, nici de ce doar unele personaje şi obiecte ale mizanscenei erau color (într-un film alb-negru), nici de ce îmi plăceau până la divinizare acele voice-over-uri puternice, grave, pline de tâlc şi de afirmaţii mult-gândite şi oarecum originale în tonul lor uneori aforistic - de reflecţie auto-ironică. Cert e că Sin City-ul prim reprezenta un melanj artistic şi tehnic de cea mai înaltă calitate; acel tip de obiect cinematografic ofertant până acolo încât e receptat la diferite paliere, în funcţie de cunoştinţele fiecăruia dintre spectatori; pentru unii e un clişeu groaznic, pentru alţii e redefinirea (sau chiar actualizarea) cinematografiei.

Acest al doilea Sin City (intitulat Sin City: A Dame to Kill For) e clădit pe primul, dar, sau poate tocmai de aceea (şi voi explica scurt de ce susţin asta), îl depăşeşte. Frank Miller şi Robert Rodriguez au avut timp să-şi rafineze practicile şi au beneficiat de progresul tehnologic (3D, animation databasechroma key, îmbunătăţirea CGI-ului etc.); pentru că filmul lor se bazează şi chiar devine aproape strict legat de capacitatea programelor de a modifica imagini-mişcare; care, dintru început, ca şi cadraj, ca geometrie, ca substrat purtat, sunt oricum deosebite. A Dame to Kill For este un neo-noir prin subiect, un cvasi-desen-animat prin tehnică, un comic movie prin opera din care îşi trage seva, o satiră socială şi cinematografică prin referinţe şi acţiunile unor personaje fantasmagorice, un thriller prin tensiune, un horror prin nivelul exacerbat de violenţă, un revenge movie prin deznodământ. De fapt, e un film care ajunge să fie un film-gen, un film care punctează, chiar marchează, un nou tip de cinema.

Aş putea să vorbesc despre faptul că aproape tuturor personajelor le sunt luminaţi ochii (într-o referinţă pe cât de clară, pe atât de asumat-ironică către filmele noir sau către primul Dracula american, cel din 1931); sau despre faptul că în multe scene de luptă sunt filmate umbrele personajelor (într-o referinţă, sau nu?!, la Nosferatu din 1922 al lui Murnau); sau despre acuza unui anumit sistem social-politic, în care ierarhizarea permite izbânda minciunii şi perpetuării unui anumit tip de rău (prielnic liderilor - aici portretizat de senatorul Roark: îngrijit, arogant, protejat, nesimţit, cu impresia că poate fi etern - şi fatal pentru cei conduşi, după cum îl vedem pe personajul interpretat atât de elegant de Joseph Gordon-Levitt, a cărui prezenţă e poate prea scurtă pentru potenţialul arătat). Aş putea să vorbesc despre toate astea şi despre multe altele (elemente de compoziţie, pe care să le dezintegrez pentru a explica posibilul succes al filmului), însă mi se pare că o încercare chiar şi la suprafaţă de a decripta filmul ar fi de prisos. Ar strica toată plăcerea (aceea cu nuanţe infantile, despre care vorbeam dându-mă exemplu, fascinantă în măsură în care ori te laşi sedus ori eşti în imposibilitatea unei analize pe care ţi-o oferă un aparat critic dezvoltat cel mai des la o şcoală de profil). Plăcerea unei desfătări audio-vizuale pe care Frank Miller şi Robert Rodriguez o oferă parcă fără să fie dictaţi de vreun interes (doar fericiţi că pot să o facă) şi fără să se zgârcească cu o secundă.

Sin City 2 este, aşadar, un festin regal care trezeşte toate simţurile şi un blockbuster care minunează prin ritmul propus-impus, prin crezul personajelor, prin aspectul vizual lucrat până la ultimul micron. E tipul de film care marchează o eră, un curent şi o manieră.




 Toate articolele despre Sin City: A Dame to Kill For


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Două de acţiune - Sin City: A Dame to Kill For & The Expendables 3, Andrei Gorzo
 În oraşul sufocant - Sin City: A Dame to Kill For, Cristina Zaharia
 Cartoon Cinema - Sin City: A Dame to Kill For, Claudia Cojocariu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer