Înlăuntrul fiecăruia e o mare sau altceva - Marea dinlăuntru/ Mar Adentro

Deşi marea mea e, de fapt, un munte (cu pădurea de conifere şi izvorul ce susură alături, adică mă întind şi închid ochii şi le aud), marea din film îmi produce aceeaşi plăcere, la fel şi zborul deasupra ei, munţii, Wagner, filmările subiective, ca să te dai şi tu în peisaj. Alejandro Amenábar exploatează plăcerea ludică în aceste imagini, dar filmul este de o tristeţe cum arareori mai întâlneşti în filme. Şi e un film cult, deci atenţie!

Este o poveste adevărată care a făcut înconjurul lumii în anul 1996, a unui bărbat care a luptat timp de 28 de ani pentru dreptul la eutanasiere. Ea poate emoţiona sau indigna, sunt multe sisteme de valori prin filtrul cărora poate fi trecută, dar nu şi după ce se termină filmul. Rămâi mut. Vrei să spui ceva şi nu mai reuşeşti, cuvintele ţi se înnoadă la fiecare apreciere pe care vrei să o rosteşti. Nu îţi ies deloc uşor nici la o zi după ce ieşi de la film, tot la fel cum nu îmi vin nici mie acum. Nu este un film uşor de văzut, deşi uneori feeric. Nu seamănă cu celălalt film, de referinţă, al lui Amenábar (The others), dar nici cu Abre los ojos - Open Your Eyes, deşi acesta din urmă lasă locul pentru a-l intui pe regizor drept partizan al unor idei liberale. Chiar şi această frază sună mult prea politic pentru ceea ce înseamnă Mar Adentro.

Un Oscar şi un Glob de Aur pentru povestea unui om care îşi doreşte să moară din dragoste pentru cei pe care îi iubeşte. Nu este de văzut acasă, cu orice sunet Dolby Surround aţi avea. Asta dacă vreţi să zburaţi deasupra mării prin imaginaţia eroului şi / sau a lui Amenábar.