...double feature. Adică (1) Steven vs. Tom, (2) alieni vs. băştinaşi şi (3) blockbuster intelectual vs. popcorn expandat. Cu alte cuvinte, War of the Worlds. În ordine...
1. Unul cu scientologia, celălalt cu regia. Pentru că nu poţi rămâne indiferent la bombardamentul mediatic cu şi despre senor Cruise şi nici nu poţi să-i negi lui Spielberg meritele. Care este.
2. S-au tot înfruntat - la Wells, în romanul original, la Welles, în capodopera radiofonică intrată în istoria farselor, la George Pal, în ecranizarea din 1953, mai recent în cheie propagandistică (ID4), parodică (Mars Attacks!) sau (sic!) parabolică (Signs). Se vor mai înfrunta.
3. Amândouă sunt acelaşi film, dacă nu v-aţi prins. Pe larg: cel mai bankable actor, respectiv regizor au mai comis împreună un păcat de moarte, inspirat de o scriere (aproape) la fel de mare, anume Minority report. Un film care s-a oprit la 10 minute de titlul de capodoperă, din pricina unui final hodoronc-tronc. Defect (major şi stupid) de care suferă şi acest nou (!?) război mondial, numai că nu e singurul... Pentru fiecare idee strălucită (vezi tripozii din subteran), pentru fiecare cadru antologic (vezi evadarea automobilistică în plan secvenţă), pentru fiecare găselniţă vizuală (vezi cadavrele de pe râu) plătim din greu ba cu un speech găunos, ba cu un şiroi de lacrimi false, ba cu o caricatură (Tim Robbins) a cărei ironie se confundă cu penibilul, ba cu o rimă inutilă şi/sau neterminată (fereastra spartă), ba cu o paralelă post 9/11 de-a dreptul greţoasă. Nu ceream nimic mai mult decât o serie B aprigă şi ca-n vremurile bune - dacă tot au ţinut să îngroaşe mesajul, şi-aşa prea apăsat (vezi, sau mai degrabă, ascultă naraţiunea lui Morgan Freeman), atunci să nu-mi mai ceară să aplaud şi nici să-mi şterg lacrimile cu un pumn de floricele. Până la urmă, Spielberg plăteşte tribut propriilor laşităţi iar senzaţia de frustrare e accentuată când te gândeşti la siguranţa şi imediatul Întâlnirilor de gradul 3. Ce vremuri...
PS. În toată lumea, filmul rulează cu trailerul de la King Kong ataşat la început. Proiecţionistul de la midnight screening a considerat că nouă nu ne trebuie - pe moment l-am înjurat aprig, acum nu mai sunt sigur. Dacă l-aş fi văzut atunci, plecam înainte ca WOTW să înceapă.