Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Prea multă vorbărie, domnilor! - Ein Volksfeind / Un duşman al poporului la Interferenţe, 2014


noiembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când vine vorba de mobilizarea maselor, talentul oratoric este un element esenţial. Astfel, un individ al cărui discurs socio-politic este suficient de puternic încât să sensibilizeze o comunitate urcă automat o treaptă pe scara puterii. Important nu este ca argumentele sale să fie valide sau ca receptorii să aibă aceleaşi convingeri, ci ca mesajul să fie structurat aşa încât să stârnească empatia colectivă.

În spectacolul Ein Volksfeind / Un duşman al poporului, regizat de către Thomas Ostermeier, este surprins acest aspect al oratorului care, prin discurs, este capabil să stârnească o aşa-zisă revoluţie. Desigur, până să ajungem acolo trecem prin primele trei acte, adaptate după textul omonim al scriitorului norvegian Henrik Ibsen. La nivel scenografic şi textual, am venit din secolul al XIX-lea în secolul XXI: pereţi scrişi cu cretă, formaţie indie-rock, muzică live, costume deloc ieşite din comun, replici cât se poate de fireşti. Soţia şi fiica Doctorului Stockmann sunt comprimate într-un singur personaj, Katherine Stockmann (Eva Meckbach), iar Ejlif şi Morten, fiii acestuia, sunt reduşi la un bebeluş. Aceste opţiuni modifică paradigma familiei, actualizând-o.

Povestea decurge într-un mod previzibil: Doctorul Stockmann (Christoph Gawenda), solist al trupei în care evoluează alături de soţia sa, de Hovstad (Andreas Schröders), editorul ziarului local, şi de reporterul Billing (Moritz Gottwald), ajunge să lupte împotriva fratelui său (Ingo Hülsmann) şi a "pionilor" lui, deoarece susţine un adevăr cu care nimeni nu doreşte să fie de acord: deversările industriale otrăvesc apa, fiind o ameninţare pentru locuitorii oraşului şi pentru cea mai mare atracţie turistică locală: băile. Receptivitatea pentru un astfel de subiect diferă în funcţie de confruntarea publicurilor cu probleme similare. În cazul spaţiului românesc, fenomene ca Roşia Montană sau Pungeşti, dezbătute în stradă şi muşamalizate în presă, favorizează empatia spectatorilor cu eroul central, acuzând, fie subtil, fie făţiş, componenta adversă.


Totuşi, deşi, în primele trei acte, Ostermeier rămâne fidel spiritului piesei ibseniene, în cel de-al patrulea lucrurile se schimbă. Cadrul securizat al convenţiei realiste se sparge odată cu dezbaterea publică, moment în care luminile se aprind în sală, iar publicul devine participant activ la aceasta. În piesa lui Ibsen, discursul anti-democratic al lui Thomas Stockmann este pedepsit cu violenţă de către cetăţenii oraşului, care se reped asupra personajului, rupându-i hainele. Pe scenă, însă, eroul central reuşeşte să atragă majoritatea de partea lui, iar reacţia violentă vine sub formă de bătaie cu baloane de vopsea din partea opozanţilor, fapt ce reduce complet greutatea întregii secvenţe. Totodată, în acest moment, graniţa dintre real şi ficţiune, dintre personaj şi actor, pare să fie din ce în ce mai incertă, făcându-l pe spectator să uite că, în fond, el asistă la o reprezentaţie artistică, motiv pentru care, în momentul reconstruirii celui de-al patrulea perete, convenţia e mult mai greu de acceptat, iar credibilitatea scade considerabil.

Există, desigur, şi alte elemente care sparg monotonia firului narativ, dincolo de momentul de interacţiune cu publicul. Spre exemplu, decorul este schimbat de actorii înşişi, uneori în afara desfăşurării acţiunii, alteori în ritmul anumitor scene. De asemenea, în prima parte, dialogurile sunt intercalate cu repetiţiile trupei, piesa lui Bowie, Changes, fiind şi un laitmotiv al spectacolului.

Am putea crede că regizorul demontează întrucâtva construcţia personajului ibsenian pentru a dovedi că, în fond, când vine vorba de pălăvrăgeală, avem impresia că suntem nişte eroi salvatori, implicaţi în viaţa politică, plini de iniţiativă. Însă, puşi faţă în faţă cu iniţiativa însăşi, începem să avem ezitări. Finalul, rămas în aer, vrea să sublinieze întocmai contrastul dintre faptă şi vorbărie, dintre ceea ce credem că suntem şi ceea ce suntem de fapt. Fragmentul inserat din manifestul Comitetului Invizibil spune foarte clar: I am what I am este o minciună. Democraţia însăşi este o minciună de care ne place să atârnăm. Acest manifest, apărut în Franţa anilor 2000, identifică cele şapte cercuri ale alienării: sinele, relaţiile sociale, munca, economia, urbanismul, politica şi momentele de criză de orice natură ale unei societăţi, care pot servi drept punct de pornire al unei revoluţii anti-capitaliste.

Cu toate că, la nivel vizual şi al jocului actoricesc, spectacolul este destul de impresionant, la nivel discursiv, el nu trece dincolo de propagandă. Însă, dacă e să fim sinceri cu noi înşine, atâta timp cât putem da din cap aprobator în timpul unui discurs despre anti-capitalism şi revoluţie la finalul căruia să aplaudăm frenetic, strada poate să aştepte.

Ein Volksfeind / Un duşman al poporului, de Henrik Ibsen
Schaubühne am Lehniner Platz
Regia: Thomas Ostermeier
Distribuţia: Christoph Gawenda, Ingo Hülsmann, Eva Meckbach, Andreas Schröders, David Ruland, Moritz Gottwald, Thomas Bading
Decorul: Jan Pappelbaum / Costumele: Nina Wetzel / Muzica: Malte Beckenbach, Daniel Freitag / Dramaturgia: Florian Borchmeyer / Light Design: Erich Schneider / Picturi pe pereţi: Katharina Ziemke



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2014
 Toate articolele despre Ein Volksfeind / Un duşman al poporului


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lorena Copil


Alte articole

 Fermati la dove sei! - Amore e Carne la Interferenţe, 2014, Lorena Copil
 Scrisoare către Moş Nicolae, Lorena Copil
 Ridicarea frontierelor în Kafka project - Interferenţe, 2014, Adrian Ţion
 Un miel ultrasofisticat - Lamb la Interferenţe, 2014, Adrian Ţion
 Vulnerabilităţile corpului în Paysage inconnu la Interferenţe, 2014, Adrian Ţion
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe Cluj, 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer