Pe colinele semeţe din Anatolia, într-un spaţiu auster, Aydin (Haluk Bilginer) - fost actor la Istanbul -, se ocupă de un mic hotel, numit Othello. Hotelul este o fortăreaţă încastrată în munţi, de la înălţimea cărora Aydin contemplă micul spectacol al vieţii de zi cu zi, participând el însuşi la treburi lumeşti. Se apropie iarna şi turiştii sunt tot mai rari. Retras într-un birou căptuşit de cărţi, afişe vechi şi măşti - vestigii ale profesiei sale precedente -, Aydin încearcă să scrie o istorie a teatrului turc. În acest "bârlog", fostul artist redactează editoriale pentru ziarul local ("Voices of the Steppe"). Alături de Aydin, se află mai tânăra lui soţie, Nihal (Melisa Sözen), frumoasă şi delicată, absentă şi discretă, care este antrenată în diverse cauze sociale. Legăturile afective dintre cei doi soţi par încremenite, mai ales că lor li s-a alăturat şi Necla (Demet Akbag), sora lui Aydin, chinuită după un divorţ supărător. Vidul existenţial stăpâneşte acest ţinut izolat. Cele trei personaje se reunesc pentru a mânca împreună şi se lansează în lungi discuţii.
În această povestire morală, cu accente filosofice, Nuri Bilge Ceylan desfăşoară acţiunea "în spatele uşilor închise", în hotelul solitar, cu o retorică sofisticată, plină de cuvinte încărcate de forţă. Intriga este deschisă de tirul cu pietre lansat de un puşti, Ilyas (Emirhan Doruktutan), asupra camionetei lui Aydin. Astfel, punctul de pornire al filmului îl constituie o problemă de conştiinţă: copilul care îl înfruntase este fiul unui locatar rău-platnic, Ismail (Nejat Isler). De aici, se articulează o dilemă de natură morală: Ar fi trebuit să pună totul în seama năvălniciei vârstei fragede sau, dimpotrivă, să profite, forţând nota?
Povestea cinematografică descrie viaţa anodină din acest Olimp întunecat şi greu accesibil, amintind de Castelul lui Kafka. Mizantropia lui Aydin se trage nu numai din izolarea spaţială, ci şi din şuvoiul de cuvinte ce-i însoţesc apariţiile. Graţie posturii personajului, spectatorul recunoaşte suficienţa asumată a bătrânului şi pătrunde în lumea acestuia. Durata lungmetrajului (3h16) contribuie, din plin, la senzaţia asfixiantă ce înăbuşă acest "rebus" uriaş. Cu ajutorul indiciilor oferite de cineastul turc, spectatorul descifrează multiplele faţete ale lui Aydin. Scenele de viaţă conjugală din Anatolia, atât de asemănătoare cu cele din universul lui Bergman, etalează măiestria lui Ceylan. Tensiunea dialogurilor indică natura personajelor şi dezvăluie adevărul, ca în piesele lui Cehov.
Conflictul dintre proprietarul Aydin şi locatarul recalcitrant este amplificat de intervenţia imamului insistent (Serhat Kılıç) ce-ncearcă să-l intimideze. În spatele uşilor închise, se consumă lacrimi şi se rostesc vorbe grele. Necla are obiceiul de-a comenta articolele lui Aydin, aşezată fiind pe canapea, lansând săgeţi înveninate, cu riscul de-a fi contrazisă. În aceeaşi manieră aşteaptă Aydin reproşurile soţiei, frustrată şi umilită, ce-i reproşează indiferenţa. Fiecare dintre personaje se luptă cu propriile neputinţe, între dilemele unor nevroze. Epilogul, incert, deschis, aduce o rază de speranţă ce rezumă jocul privirilor dintre Nihal şi Aydin (ea - la etaj, în spatele unei ferestre, el - în curte, înfăşurat în palton, este învăluit de fulgi de nea). Zăpada va acoperi totul sau va fi doar o nouă filă din istoria unui cuplu? Presupusa neutralitate a lui Aydin, de fapt, refuzul lui de-a alege, relevă portretul unui om ce-a întors spatele problemelor cotidiene, refugiindu-se în scris, lăsând totul pe seama unui intermediar. Conştiinţa este problema pusă în discuţie - de către Ceylan -, atunci când personajele se lansează în lungi tirade (Aydin pus faţă în faţă cu soţia, sora, un angajat, un imam, un institutor...).
În ciuda unor relaţii dificile dintre personaje, a căror izolare este spartă de vizitele unor amici sau prieteni, acest film are o subtilitate aparte, oferită de jocul aparenţelor (susţinut de regie şi prin interpretarea actoricească). Realizatorul turc, fin cunoscător al picturii, jonglează cu compoziţiile: filmul este scăldat de-o lumină autumnală în interior şi de-o lumină hibernală în exterior. Andantino din Sonata No 20 pentru pian, de Schubert, învăluie confruntările din acest microunivers (ticăloşii sunt mereu ticăloşi, bogaţii sunt laşi, săracii pot fi demni doar dacă sunt obedienţi, omul este complex, având multiple faţete, iar comunicarea dintre fiinţele umane este mereu dificilă).
Fragilitatea condiţiei umane este privită cu pesimism apăsat de cineastul turc. Slujită de interpretarea excelentă a unor actori ce-au jucat reţinut, dar just (Haluk Bilginer, Melisa Sözen, Demet Akbag, Serhat Kılıç, Nejat Isler), pelicula Kis uykusu / Winter Sleep se afirmă ca o profundă operă gravă, o frescă intimistă, de-o frumuseţe intensă.
Regizor: Nuri Bilge Ceylan
Scenarist: Ebru Ceylan, Nuri Bilge Ceylan / Operator: Gökhan Tiryaki / Producător: Zeynep Ozbatur Atakan / Monteur: Nuri Bilge Ceylan, Bora Göksingöl
Distribuţia: Haluk Bilginer (Aydin), Melisa Sözen (Nihal), Demet Akbag (Necla), Ayberk Pekcan (Hidayet), Tamer Levent (Suavi)
Premii, nominalizări, selecţii: Cannes (2014) - Palme d'Or