Cu toate că îi vedem pe cei doi îndrăgostiţi spanioli străduindu-se să make ends meet, Carlos lucrează ca zilier în construcţii, Natalia depune şi câte 75 de CV-uri pe zi la toate magazinele din Madrid, amândoi ajungând până la a juca într-un film porno amator, acţiunile lor devin nişte anti-acţiuni, atât în plan tematic, cât şi în structura filmului. Singurul eveniment major este naşterea fiicei lor, Julia, eveniment la care nu asistăm în film - e livrat în chip de scroll printre mesaje, mail-uri, poze sau jocuri video, ecranul telefonului personal al unui dintre personaje devenind ecranul sălii de cinema - ci declanşează pur şi simplu o paralelă ca "înainte / după". Spectatorul urmăreşte evoluţia (sau falsa evoluţie) a personajelor, urmărind de fapt efectele pe care le au evenimentele sau acţiunile celor din jur asupra lor, întotdeauna cu o bătaie în trecut şi nu în timp ce personajele acţionează. O vedem pe tânăra cosânzeană Natalia cum şterpeleşte subtil un produs cosmetic dintr-un magazin, ascunzându-l sub geaca lălâie, ca mai apoi să o vedem cum face acelaşi gest, ascunzând de data aceasta produsul furat în căruciorul bebeluşului, singura diferenţă dintre episoade fiind felul în care este îmbrăcată fata (devine mai sobră odată cu statutul de mamă) şi faptul în sine că are un copil. Transformarea proaspeţilor părinţi e notată vizual doar cu mai multe riduri pe minele triste ale actorilor, iar tematic, cu pur şi simplu, mai multe dialoguri, acest lucru făcând să pară că filmul stagnează sau, de fapt, nu se întâmplă nimic.
Ceea ce salvează Hermosa juventud / Beautiful Youth de la demagogie este faptul că nu merge spre minimalismul unei realităţi sociale, ci subiectivizează atât cât trebuie cazul, despre a cărui amploare în Spania primim indicii chiar în film, păstrând totodată un ritm alert al desfăşurării poveştii - prin inserturile clin d'oeil la tehnologia care acaparează vieţile private ale tinerilor şi le reduce esenţa la nişte simple butoane "trimite / vezi" şi prin scurtarea lungimii cadrelor, care nu absorb (aşa cum s-ar fi întâmplat în Noul Val Românesc, de exemplu) fizionomiile actorilor, reacţiile lor sau aşa-numitele "momente moarte", momente predilecte realismului, prin care s-ar fi caracterizat protagoniştii. O ceartă dintre mama Nataliei şi fratele său adolescent este tăiată abrupt, acolo unde ar fi putut de fapt să înceapă, ca mai apoi să vedem direct privirea pierdută în zare a fetei. Ceea ce funcţionează cel mai bine şi ceea ce arată măiestria regizorului sunt micile cârlige ale filmului, de care se agaţă povestea în timp ce se derulează, revenind la imagini sau situaţii şi creând comparaţii - dintre discuţiile unui grup de tineri în mall versus discuţiile în parc, întâlnirile Nataliei cu tatăl ei, sau chiar sub-plotul filmului porno de amatori (un glonţ orb, până la final) - practic singurul vehicul care împinge acţiunea mai departe.
Filmul lui Jaime Rosales reprezintă o nişă preferată de selecţionerii Festivalului de film de la Cannes, o dramă dulce-amăruie împinsă până la limitele documentarului, deasupra căreia pluteşte o umbră de morală socială - nu e de mirare că acest film primeşte Menţiunea Specială a Juriului Ecumenic, dar şi o mare încurajare pentru cei doi actori principali, Ingrid García Jonsson şi Carlos Rodríguez, felicitaţi pentru naturaleţe şi sinceritate. Un film călduţ, care nu-ţi provoacă fiori, ci ciudate déjà vu-uri.