Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Plemya / The Tribe

Transgresivul Plemya / The Tribe proiectat în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, 2014


Observator Cultural, noiembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, avînd ca scop aducerea pe ecranele bucureştene a filmelor din competiţia principală şi din secţiunile paralele ale Festivalului de la Cannes. La fel ca şi la ediţiile precedente, în 2014, sălile de la Cinema Studio şi "Elvira Popescu" au fost aproape neîncăpătoare, publicul românesc înghesuindu-se să vadă filme de autor. Nu ştiu dacă acest succes poate fi pus pe seama atracţiei pe care Festivalul de la Cannes încă o exercită sau pe o resurecţie autentică a cinefiliei, un lucru este însă clar: Bucureştiul şi prin extensie România duc lipsă de ecrane şi de proiecţii decente pentru filmele care nu sînt produse la Hollywood. Filmele care sînt selectate într-una dintre secţiunile Festivalului de la Cannes sînt norocoase tocmai pentru că, în acest mod, li se poate asigura o minimă distribuţie. Ce se întîmplă însă cu acele filme de autor care, dintr-un motiv sau altul, nu beneficiază de selecţia în cadrul marilor festivaluri? În cel mai bun caz, ele beneficiază de 4-5 proiecţii în condiţii nu tocmai optime, în lipsa oricărei promovări. De aceea, cred că ar trebui să existe iniţiativa mai multor evenimente de tipul Independent Union lansat de Cinemateca Română, care să acorde mai multe şanse filmelor independente. 

Hollywoodul toxic şi realismul social al fraţilor Dardenne

Les Films de Cannes à Bucarest demonstrează, prin succesul său, nevoia publicului românesc de filme puternice şi personale, dorinţa de cinema autentic acolo unde există o supradoză de filme hollywoodiene. And on that note, aş sări direct la Maps to the Stars al lui Cronenberg, filmul pentru care Julianne Moore a primit în 2014 Premiul pentru interpretare feminină la Cannes. Mihai Fulger a scris deja un text în numărul precedent al revistei Observator Cultural despre pelicula lui Cronenberg, intitulat, extrem de sugestiv, "degeneratul Hollywood". Nu voi intra în acţiunea filmului. Cuvintele-cheie în această poveste sînt incestul, lipsa de scrupule, narcisismul patologic, schizofrenia şi crima, toate prezentate într-un mod care evită scenele de violenţă extremă, însă dozînd bine atmosfera apăsătoare. Personal, mă nedumereşte supraevaluarea interpretării Juliannei Moore în rolul actriţei Havana Segrand, un clişeu hollywoodian pînă la urmă, prototipul actriţei care trăieşte încă de pe urma succesului din tinereţe, dar care, după ce şi-a pierdut strălucirea, trebuie să apeleze la toate relaţiile (actori, regizori, directori de casting, agenţi) pentru a obţine rolul principal într-o producţie independentă, un remake după filmul care o făcuse vedetă pe mama ei, Clarice Taggart. Cred că, pentru o actriţă cu forţa de expresie de care beneficiază Julianne Moore, Havana nu este un rol foarte dificil. În acest condiţii, cred că marea nedreptăţită, în 2014, de Juriul de la Cannes a fost Marion Cotillard, care ar fi trebuit să cîştige Premiul pentru interpretare feminină, pentru rolul din filmul fraţilor Dardenne, Deux jours, une nuit. Actriţa joacă rolul unei femei căsătorite şi a unei mame care îşi reia munca la o fabrică de panouri solare după o cădere nervoasă.
 
Printr-un laş truc birocratic, cei din conducere au realizat că producţia poate continua şi fără ea şi le propun celorlalţi angajaţi o primă de 1.000 de euro pentru a vota concedierea ei. Disperată, Sandra are la dispoziţie un weekend să-şi convingă colegii să accepte întoarcerea votului în favoarea sa. Angajaţii trebuie să decidă între primă şi salvarea colegei lor. Votul are loc luni dimineaţa, iar Sandra trebuie să îşi petreacă weekendul pentru a-i convinge pe colegi să voteze în favoarea ei. Are nevoie de 9 voturi din 16 posibile. Urmează umilitoarea experienţă de a merge din uşă în uşă pentru a cerşi votul de la fiecare coleg. Tot ceea ce Sandra poate oferi contra perspectivei tentante a primei de 1.000 de euro este disperarea propriei situaţii. Anxietatea şi stresul situaţiei contribuie la revenirea depresiei care o împiedicase iniţial să meargă la lucru. Filmul fraţilor Dardenne reuşeşte să aducă la suprafaţă maximum de profunzime psihologică şi de ramificaţii sociale pornind de la o situaţie aparent simplă, Sandra plimbîndu-se din uşă în uşă pentru a-şi salva singurul mijloc de subzistenţă. Fiecare familie pe care o vizitează are probleme financiare la fel de presante. Disperării sale i se răspunde adesea cu disperare. Fiecare actant pare justificat în alegerile sale. Marion Cotillard duce la capăt acest rol într-un mod extrem de nuanţat şi de bine controlat. Deux jours, une nuit este o realizare semnificativă chiar şi pentru multipremiaţii Jean-Pierre şi Luc Dardenne. 

Sub semnul tăcutului

În ceea ce mă priveşte, filmul care a schimbat jocul la ediţia 2014 a Festivalului de la Cannes a fost Plemya / The Tribe, debutul în lungmetraj al ucraineanului Miroslav Slaboşpiţki, distins cu Marele Premiu al secţiunii Semaine de la Critique. Acţiunea se petrece într-o şcoală pentru surdo-muţi, actorii sînt neprofesionişti surdo-muţi, iar filmul nu conţine dialog şi este lipsit total de subtitrare, singurul mod de comunicare fiind limbajul mimico-gestual prin care se poate exprima o persoană surdo-mută. Serghei ajunge în internatul acestei şcoli, fiind obligat, pentru a-şi asigura propria supravieţuire, să intre într-o bandă de huligani care se ocupă cu prostituţia. După ce se îndrăgosteşte de una dintre fete, Serghei intenţionează să schimbe regulile lumii extrem de violente în care a intrat. Ceea ce urmează este răspunsul puternic al societăţii primitive care încearcă, prin orice mijloace, să îşi asigure supravieţuirea, răul organizat dovedindu-se plin de resurse. Nu vreau să dau mai multe detalii de spre acţiunea filmului, fiindcă Plemya / The Tribe va fi distribuit în România de Transilvania Film. Aş vrea însă să vorbesc despre curajul regizorului Miroslav Slaboşpiţki. Deşi limbajul verbal lipseşte cu desăvîrşire, estetica riguroasă a ucraineanului, bazată pe alternarea de cadre fixe cu planuri-secvenţă mobile lungi, se dovedeşte extrem de eficientă în susţinerea unei comunicări nonverbale a unui număr semnificativ de personaje. În coordonatele stabilite de acest nou limbaj, coerenţa narativă a filmului este asigurată de un limbaj gestul şi vizual pur. Este vorba despre o poveste a gesturilor şi a trupurilor în mişcare, spectatorul fiind hipnotizat de atitudini fizice şi corporale.
 
Experienţa cinematografică este profund dependentă de stilul şi singularitatea fiecărui trup. Construcţia sensului în contextul acestui limbaj al posturilor fizice are la bază ritmul şi mişcarea camerei, semnificaţiile constituindu-se organic din structura temporală a filmului. Plemya / The Tribe deschide şi o dezbatere filozofică despre rolul limbajului verbal în cinema. Ca artă a exteriorităţii atotputernice şi limbaj al suprafeţelor, estetica nonverbală a lui Miroslav Slaboşpiţki pune sub semnul întrebării ideile acceptate despre expresie. În mod tradiţional, fiecare dintre noi se face accesibil - îşi comunică interioritatea - pentru ceilalţi membri ai societăţii (Tribului) prin intermediul limbajului verbal. Pentru a ne "traduce" pe noi înşine, sacrificăm partea incomunicabilă (tăcutul) a interiorităţii. Sinele autentic rămîne întotdeauna sub semnul tăcutului. Un gest, un chip, un cadru ar putea comunica mai mult decît orice dialog. Iar filmul lui Slaboşpiţki este echivalentul cinematografic al acestei judecăţi.




 Toate articolele despre Plemya / The Tribe
 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2014
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2014
 Toate articolele despre Maps to the Stars
 Toate articolele despre Deux jours, une nuit


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cezar Gheorghe


Alte articole

 Somnul de moarte al surdo-mutului - Plemya / Tribul, Roxana Pavnotescu
 Mizerabilism senzaţionalisto-formalist, supraevaluat - Tribul / Plemya, Andrei Gorzo
 Întrezărirea unui autor - Plemya / Tribul, Ion Indolean
 Plemya / Tribul - sau regulile nescrise ale semnelor - din 27 martie 2015 în cinematografe, Comunicat de presă
 Pentru sex şi violenţă nu ai nevoie de subtitrări - Plemya / The Tribe, la Les Films de Cannes à Bucarest, 2014, Sabina Balan
 Toate articolele despre Plemya / The Tribe


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer