Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Moldova independentă. Erată

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În contra manipulării politice - Moldova independentă. Erată la Temps d'Images, 2014


noiembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-o sală neîncăpătoare şi pe fondul unei agitaţii de nedescris, consumată înaintea începerii spectacolului, s-a jucat Moldova independentă. Erată. Lumea a stat în picioare, pe jos, pe perne, înghesuită cât de mult pe scaune, pentru a lua parte la cel mai recent act teatral regizat de David Schwartz.

Moldova independentă. Erată e născut la Teatrul Spălătorie din Chişinău şi are dimensiunea temporală a unui spectacol epic. Acoperă ultimii douăzeci şi cinci de ani din istoria micului stat de la est de România. Stat care, după ruperea de URSS, s-a luptat cu o dualitate artificială, lingvist-cultural-istorică, şi cu un trecut incert, constituit într-un mod aproape fantomatic. Sunt chestiuni care propun un viitor neclar, tocmai din lipsa unei istorii limpezi, ci trunchiate după vrerea politică. Schwartz şi echipa lui încearcă să ofere o istorie subiectivă a Republicii Moldova, care să o completeze şi să o corecteze pe cea oficială, predată în spaţiul didactic. După cum aflăm din descrierea din caietul-program al festivalului Temps d'Images, 2014, "este istoria nescrisă şi nespusă la şcoală, care prezintă perspectivele oamenilor obişnuiţi asupra schimbărilor economico-politice."

De pe site-ul oficial al teatrului unde s-a produs acest spectacol, spicuiesc următoarele: "Într-un context în care liderii politici, agenţii capitalului şi intelectualii publici fac front comun împotriva cetăţenilor, propunem o sumă de erate necesare la istoria oficială, care este scrisă, ca întotdeauna, de cei puternici, şi utilizată ca simplu instrument al puterii." Tocmai de aceea, discutăm despre un tip de teatru documentar, cu bază socială, care orbitează tocmai în jurul acestui termen, erată, fiindcă vine să îndrepte greşelile de tipar ale (cvasi-)realităţii moldoveneşti. Se joacă mult cu statistica, prin care se punctează reculul produs de privatizări pe doi lei şi de conflicte aşa-zis armate, facilitate de o corupţie şi de o delăsare absolut nesimţite.

Spectacolul demontează efectiv ce ştiu moldovenii despre o serie de evenimente definitorii pe care ţara lor le-a cunoscut în post-comunism. De asemenea, după ce ne familiarizează cu oamenii simpli, care abia supravieţuiesc, trece spre (mult mai puţinii) beneficiari ai acestei degringolade social-economice. Sunt politicieni, dar totodată patroni, care au acaparat majoritatea capitalului ţării şi acum o conduc într-o cârdăşie mârşavă.

E o situaţie pe cât de tragică, pe atât de necunoscută de români. Noi ştim că fraţii noştri de peste Prut sunt săraci, dar nu ne imaginăm, de fapt, cum trăiesc cu adevărat. Ne mulţumim să îi etichetăm şi să ni-i distanţăm întru ignoranţă. Tocmai pentru că am fost molipsit de acest proces de renegare, cronicizat în spaţiul autohton, nu am rezonat neapărat cu cele prezentate pe scenă. Cu alţii, din sală, relatările au lucrat excelent, mărturia rezidând în râsetele şi, ulterior, în întrebările punctuale ce au compus lunga discuţie de după. Totuşi, modul în care a fost expus subiectul, m-a zdruncinat complet. Jocul actorilor, permutările între personaje făcute de fiecare, este ireproşabil; aş spune că are o nuanţă magnifică. Asta pentru că sunt personaje multe, care curg doldora şi care îi duc pe ei, pe fiecare dintre ei, în diferite zone ale tipologiei umane. În strânsă legătură se află limbajul, gândit într-un mod cât se poate de fin, cu accent major pe detaliu, fapt provenit dintr-o documentare de peste un an.

Pentru fiecare persoană intervievată, actorii îşi modifică intonaţia, gesticulaţia şi postura. Dacă în cinema ar fi mai uşoară această tranziţie fiindcă există răgaz între secvenţe, aici, pe scenă, totul e teribil de dificil. Ion Borş, Dumitru Stegărescu, Doriana Talmazan şi Irina Vacarciuc propun schimbări comportamentale pe care le reuşesc într-o clipită. Interpretează, fiecare, un număr considerabil de persoane. Persoane reale, întâi intervievate, apoi analizate, în final însuşite, ca tipologie. Sunt basarabeni care, într-o majoritate covârşitoare, din păcate, se află la limita colapsului personal. Oameni despre care ne mirăm cum încă pot exista. "Noi nu trăim, existăm", sună unul dintre capitole. Din acest punct de vedere, spectacolul nu este segmentat prin pauze, ci prin momente când actorii scriu pe tablă, cu cretă (obiect care poate vorbi despre o anumită stagnare financiară), denumirea fiecărui act. Timp de două ore, cei patru actori interpretează neîntrerupt, o pleiadă de nenorociţi, de oameni care s-au târât în existenţă şi care nu mai au puterea să creadă într-o ieşire din penurie.

Erată are un fir epic linear şi e construit într-un fel foarte raţional. Îşi dezvăluie convenţia în aşa încât în cel mai scurt timp să o pricepem. E tipul de convenţie care trebuie înţeleasă cât de iute, pentru că prin filtrul ei începem să conştientizăm tot procesul - unul pe alocuri cu grad supraomenesc de execuţie. Şi, totuşi, actorii îl respectă fără greşeală, ba mai mult, şi-l asumă până la ultimul lor por. Îşi pun sufletul pe tavă, pentru că sunt implicaţi emoţional faţă de un fenomen naţional plin de situaţii din care ei provin.

Ce se întrevede, totuşi, este faptul că, în spaţiul cultural românesc, începe, timid, să se concretizeze şi să se impună un val de produse artistice de valoare, produse în mod unitar în spaţiul Republicii Moldova sau în colaborare cu români. În 2013, apărea filmul La limita de jos a cerului (r. Igor Cobileanski), producţie majoritar basarabeană, care se remarca prin esteticul mohorât (pliat pe realităţile locului - un orăşel uitat de lume), dialogurile atent confecţionate şi interpretarea asumat-minimală a protagoniştilor (Igor Babiac, Sergiu Voloc). Acum, avem parte de Erată. Prin aceste producţii recente avem şansa de a-i cunoaşte mai aproape de adevăr pe basarabeni.

(spectacolul a fost jucat în Sala Studio a Fabricii de Pensule din Cluj-Napoca, în cadrul Temps d'Images, 2014.)



 Toate articolele despre Moldova independentă. Erată
 Toate articolele despre Temps d'Images, 2014


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Un strugure de poamă pe harta Uniunii - Moldova independentă. Erată la Temps d'Images, 2014, Iulia Popovici


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer