Prima dată cînd trebuia să văd Moldova independentă. Erată, am ajuns la jumătatea spectacolului - un fel de efectul grănicerilor moldo-români asupra teatrului independent. N-a fost bine - mi s-a mai întîmplat să văd spectacole pornind de undeva, de pe traseu (nuuu, n-am scris despre ele...), dar Moldova independentă... nu funcţionează aşa. După cum s-a dovedit la a doua vizionare (la Festivalul Temps d'Images de la Cluj), aceasta e o producţie care-şi prezintă premisele şi-şi instalează dispozitivul de funcţionare în primele scene şi nu revine pe drum asupra lor. Iar premisa e simplă: o istorie "paralelă", a micilor participanţi la Marea Istorie (declararea independenţei, războiul din Transnistria, "apropierea de UE" şi privatizările în serie, relaţia cu România şi redobîndirile de cetăţenie etc.) a Republicii Moldova post-1991, ale cărei tribulaţii politice sînt întrupate de eterna reinventare de sine a poetului, scriitorului şi politicianului Ion Hadârcă.
În plin entuziasm faţă de rezultatele alegerilor din Republica Moldova, nimic n-ar fi mai potrivit pentru resetarea perspectivei decît o integrală a producţiilor performativ-documentare de la Teatru-Spălătorie - de la Ficţiuni al lui Wojtek Ziemilski (o excursie prin identitatea naţională moldovenească) la American Dream al Nicoletei Esinencu (o perfect inconfortabilă viziune asupra "muncii care emancipează" şi a experienţei muncitorului precar moldav în America şi la Moscova). Într-un fel, spectacolul regizat de David Schwartz ("regizat" nefiind neapărat termenul adecvat practicii de lucru de la Spălătorie) e chintesenţa abordărilor acestui teatru independent - şi nu doar pentru că foloseşte o multitudine de strategii preexistente şi recontextualizate. (De pildă, lectura în paralel a "rezumatului" războiului din Transnistria conform manualului moldovenesc - în română, respectiv transnistrean - în rusă reproduce mecanismul din Pacta sunt servanda, performance-ul Ancăi Benera şi a lui Arnold Estefan despre manualele de istorie românesc şi maghiar, în timp ce reenactment-ul audierii parlamentare a faimosului Vlad Plahotniuc, unul dintre cei mai pitoreşti politicieni moldoveni, implicat în organizarea unei vînători în timpul căreia un procuror a murit împuşcat, reia principiul din spectacolul lui Bogdan Georgescu de la Teatru-Spălătorie, ROGVAIV.) Moldova independentă... e forma contrasă în circa două ore (şi prezentată sub forma unei lecţii "ilustrative" de şcoală) a cinismului social, economic şi politic ce lucrează, chiar în timp ce vorbim, în spatele evoluţiei Republicii Moldova din ultimele două decenii şi jumătate.
Să-l luăm, de exemplu, pe Ion Hadârcă, a cărui participare în viaţa publică moldovenească traversează momentul perestroikăi, al naţionalismului nouăzecist şi al europenismului din anii 2000. Prima lui intervenţie e un discurs la o plenară a Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească - desfăşurată în rusă (la întîlnire erau şi invitaţi de la Moscova), ţinut în limba de lemn a momentului (lauda victoriilor sovietice, critica greşelilor brejneviste). Cea de-a doua e de la Marea Adunare Naţională din 1989 şi e un discurs naţionalist clasic (limba, grafia latină, poporul şi Biserica), iar cea de-a treia e din 2013, de la o altă mare manifestaţie, proeuropeană (singura cale a Moldovei e spre Europa etc.). Ideea nu e că Ion Hadârcă ar fi un oportunism (în viaţa reală, şi contribuţia lui integrală de la plenara scriitoricească e naţionalistă), ci că discursul public din Moldova a suferit mutaţii "de oportunitate". Toate, ţesute în jurul ideii de identitate naţională (românească, europeană), căreia i se sacrifică tot: pacea civilă, economia (citirea listei cu întreprinderi privatizate într-un singur an, sub guvernarea comuniştilor, e şocantă), fibra socială multietnică şi drepturile neromânilor, sistemul de sănătate, pura supravieţuire a tuturor cetăţenilor şi generaţii la rînd forţate să emigreze ca muncitori cu sau, mai ales, fără calificare.
Moldova independentă. Erată e prima colaborare între Teatru-Spălătorie din Chişinău şi regizorul David Schwartz şi, de altfel, primul spectacol pe care-l face Schwartz în absenţa unui (alt) dramaturg (pînă acum, a colaborat cu Mihaela Michailov la Capete înfierbîntate şi SubPămînt şi cu Alice Monica Marinescu la Nu ne-am născut la locul potrivit, al cărui text l-au cosemnat). În schimb, aşa cum şi apare pe afiş, documentarea şi opţiunile dramat(urg)ice din Moldova... sînt rodul unui travaliu colectiv, al regizorului cu actorii moldoveni, în care sînt negociate modele estetice diferite, rezultatul fiind un fel de punct median între realismul documentar al lui Schwartz şi performativitatea "antiteatrală" (nonrealistă şi anulînd convenţiile clasice) a producţiilor anterioare ale aceloraşi actori (o echipă formidabilă formată din Ion Borş, Dumitru Stegărescu, Doriana Talmazan şi Irina Vacarciuc). Toate scenele se bazează pe situaţii şi persoane reale, unele, parte din familia actorilor - cum e cazul lui Pantelimon Stegărescu, administratorul unei asociaţii agricole care s-a sinucis nemaiputînd să gestioneze dezintegrarea fostului CAP în beneficiul unui întreprinzător bine plasat politic -, altele, adevărate "personaje" ale vieţii cotidiene din Chişinău - cazul Vicăi (jucată de Doriana Talmazan), antreprenoarea absolută, care trafichează orice în orice regim politic, şi imaginea perfectă a ambiguităţii identitare de a te declara român în limba... rusă. Momentele alternează între monologuri (eventual în oglindă, ca războiul din Transnistria povestit de un soldat moldovean şi o refugiată rusofonă), reenactment-uri de momente publice-fetiş, dialoguri apărînd ca false interviuri (în absenţa intervievatorului), care fie construiesc imagini complementare ale aceleiaşi poveşti, fie se contrazic, într-un puzzle al autojustificării. Iar ce "joacă" actorii sînt în acelaşi timp "personaje" şi "comentatori" ai situaţiilor construite, într-un fel de carusel, întrerupt de muzici neoficiale, al prăbuşirii glorioase a Moldovei în ea însăşi. Un fel de simfonie, comico-tragică, a reflectării ţării profunde.
Alegerile au trecut, Moldova independentă rămîne.