Într-o răsturnare de rol, cum ne stă bine într-o societate contemporană în care egalitatea dintre sexe le face pe femei tot mai autoritare şi mai agresive, iar pe bărbaţi tot mai ezitanţi şi mai nesiguri în a-şi oferi sprijinul, regizorul Thomas Cailley ne oferă un cuplu format dintr-o ea, Madeline (Adèle Haenel), combativă, activă, puternică (fizic), antrenându-se pentru a intra în trupele de elită ale armatei şi un el, Arnaud (Kévin Azaïs) relaxat, nesigur pe viitorul propriu, fără direcţie precisă şi absolut uimit de energia acestei sălbăticiuni ce i se prezintă sub forma atractivă de fată.
Fata hard-core nu se lasă cucerită cu una cu două, iar când băiatul decide să o urmeze în tabăra de antrenament unde firea lui docilă şi temperamentul amical îl fac să fie un soldat mult mai bun decât ea, nemulţumită de condiţiile prea soft ale antrenamentului, devine chiar antagonică. Lucrurile se rezolvă simplu, cu un sărut, cei doi o şterg împreună, luând în piept pe cont propriu natura sălbatică a sudului Franţei.
Beat-ul comic se naşte atât din inversarea rolurilor predeterminate social, ea - combatantă, el - pasiv, cât şi din personajele însele: ea - obsedată de sfârşitul lumii, el - bun cunoscător al animalelor. Scenariul surprinde - primul gest de apropiere pe care îl face ea faţă de el este să îi aducă cadou o cutie de pui de o zi congelaţi, pentru a servi ca hrană nevăstuicii salvate din piscină, iar imaginea puilor decongelându-se în cuptorul cu microunde sub supravegherea celor doi mi se pare emblematică pentru film. Încet, încet fiecare ajunge să accepte ciudăţeniile celuilalt şi să îi recunoască forţa, iar ironia şi auto-ironia sunt instrumente fine pe care regizorul le mânuieşte cu îndemânare. Chiar şi momentul deus ex machina în care, ea, otrăvită de ingurgitarea cărnii de vulpe, este salvată de la moarte sigură de el care o poartă pe braţe până în cel mai apropiat sat, unde, sub ploaia / ninsoarea de cenuşă generată de incendiile masive ale zonei, sunt salvaţi de un grup de pompieri, scapă de ridicol printr-o calchiere ironică a imagisticii tipice filmelor de acţiune.
Datorită vecinătăţii de vizionare, nu poţi să nu compari simpaticul antrenament militar francez din Les Combattants, în care lumea e hrănită cu batoane Mars şi jeleuri, şi se bate cu puşcoace cu gloanţe de vopsea, cu durul şi nemilosul antrenament al soldaţilor ruşi din The Search să te întrebi, vag, cum se poate apăra o societate tolerantă vestică, în care domină respectul faţă de om, de identitate, de opţiune, respect extins şi asupra trupelor sale, de trupele unei armate feroce, ferale, primitive, educată prin umilire, bătaie şi ameninţarea constantă a morţii, în care singurul drept recunoscut este acela de a supravieţui distrugându-l pe cel aflat în faţa ta.
Greu!