Mike Leigh aplică şi aici modul său unic de a-şi construi lumea cinematografică: repetă luni în şir cu actorii săi, improvizează pe marginea situaţiilor, scrie şi rescrie scenariul cu fiecare întâlnire. Nu lucrează doar cu actorii, ci şi cu peisajele, cu lumina, cu momentele desprinse din viaţa reală a pictorului. Proiectul filmului, numit codat Untitled 13 a fost iniţiat în urmă cu patru ani, iar în tot acest răstimp operatorul şi regizorul au colecţionat imagini, peisaje, locaţii.
Mr. Turner al lui Leigh este, alături de Van Gogh (1991) al lui Maurice Pialat (prezentat în 2013 în retrospectiva Pialat a aceluiaşi Festival al filmelor de la Cannes) şi de segmentul în care Nicole Kidman o joacă pe Virginia Woolf din The Hours, exemplar în slujirea ideii că un film despre un artist nu trebuie să vorbească de arta acelui artist, ci, mai degrabă, despre felul în care acest artist percepe viaţa din jurul său, felul în care "vede" lumea.
Pe lângă lumina şi frumuseţea tulburătoare a peisajelor filmate de Dick Pope, care contribuie la această reprezentare a "vederii", mai avem şi acribia detaliului de epocă, precum şi o combinaţie între percepţie şi viziune care ne fac să ne scufundăm în viaţa lui Turner, cu detaliile biografice, dar mai ales cu nestăvilita sa pasiune de a exista şi de a fi martor al luminiii şi culorii din jurul lui.
Echipa de filmare a adus peliculă, cât mai aproape de momentul T0 în care a pictat Turner, frânturi de inspiraţie: locomotiva cu aburi luminată de un soare la apus (o singură zi de filmare, o singură ocazie de a surprinde perspectiva lui Turner); corabia supravieţuitoare a bătăliei marine de la Trafalgar, salvatoare pentru Nelson, purtată printre ceţurile Tamisei pentru a fi dezmembrată; peisajele canalelor olandeze (filmate, de fapt în Anglia) extrem de grafice vizual prin contrastele pamânt-apă-cer; legarea de catargul unei corăbii pentru a "vedea" furtuna de zăpadă; adăugarea unei pete de culoare roşie unui peisaj marin în griuri, bleuri şi alburi, transformată cu unghia în detaliul unei balize de navigare în plin salon al pictorilor Academiei de Arte Britanice, doar pentru a-i face în ciudă lui Constable, care lucra minuţios la o scenă de bătălie suprasaturată de uniforme roşii.
Sigur că lui Leigh nu îi scapă nici detaliile biografice mai mult sau mai puţin picante - relaţia minunată a pictorului cu tatăl său, ocrotitor, încurajator, agent şi sprijin constant pentru însinguratul artist; servitoarea îndrăgostită de care Turner profită sexual din când în când; ironizarea preţiozităţii unora dintre cumpărători, erijaţi în competenţi critici de artă; refugiul pe care pictorul îl găseşte în relaţia secretă cu o gospodină paşnică din Margate.
Toate acestea concretizează luni, şi luni, şi luni de scufundare în lumea primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, după cum povesteşte în The Guardian Jacqueline Riding, unul dintre documentariştii filmului. De la ore de mixat uleiuri şi pigmenţi, la lecţii de gătit cap de porc în aspic sau de bărbierit cu briciul, de la citit metri întregi de cărţi despre Turner, la căutat şi folosit tablourile din epocă, aflate în custodia muzeelor răspândite prin lume, munca minuţioasă şi migăloasă a întregii echipe s-a concretizat într-un film bogat în detalii, dar poate prea lung şi sărac în conflict narativ. Dar, poate, uneori, ca spectator, trebuie doar să te bucuri de frumuseţea construcţiei şi a viziunii din faţa ta.