Off the map - Dincolo de departe

  Distribuţie:
Joan Allen, Sam Elliott, Valentina De Angelis, Amy Brenneman, J.K. Simmons

Regie: Campbell Scott
Scenariu: Joan Ackermann
Muzica: Gary Demichele
Imagine: Juan Ruiz Anchia
Montaj: Andy Keir

  Sinopsis:

În mijlocul străvechiului deşert din nordul Mexicului, o familie ciudată porneşte intr-o călăorie fantastică, la al cărei capăt se vor descoperi pe sine, şi de-a lungul căreia vor descoperi momente neaşteptate de poezie, dar şi natura imprevizibilă, dar puternică a iubirii. În filmul lui Campbel Scott, Off the map, poezia unor timpuri şi a unui spaţiu care stau sub semnul simplităţii ni se va arata în toată splendoarea ei.

Suntem în 1974, iar fetiţa de 11ani, Bo Grodenm (Valentina de Angelis) şi familia ei de liber-cugetători trăiesc în maiestuoasa sălbăticie din regiunea Taos. Dorindu-şi cu disperare să-şi lărgească orizontul limitat, Bo îşi petrece timpul visând cu ochii deschişi. Este o puştoaică destul de călită, care ştie cum sa mânuiască puşca şi arcul, îşi bagă nasul prin toate portofelele şi valizele care-i ies în cale, şi este preoteasa care oficiază ceremoniile într-un lăcaş păgân pe care tot ea l-a creat. Bo trăieşte într-un loc magic, imprevizibil, pe care-l va părăsi într-o buna zi pentru a deveni o femeie puternică.

Arlene (Joan Allen), afectuoasa şi excentrica mamă a lui Bo, îşi petrece timpul lucrând în grădina de zarzavaturi, din care provine cea mai mare parte a mâncării familiei sale – singura problemă este că preferă să facă acest lucru fără nici o haina pe ea. În acest timp, tatăl lui Bo, Charley (Sam Elliott), întruchiparea bărbatului puternic din Vestul sălbatic, este pe cale de a pierde bătălia cu demonii care-l macină pe dinăuntru.

Atunci când soseşte şi William Gibbs (Jim True-Frost), un lacom agent IRS care are la rândul său serioase probleme psihice, el se dovedeşte a fi catalizatorul unor întâmplări care vor schimba existenţa familiei în decursul acestei veri secetoase. Captivat de lumea idilică, specială a familiei Groden, Gibbs renunţă la investigaţia asupra taxelor pe care aceştia nu le plătiseră la timp, şi-şi dă seama ca s-a îndrăgostit atât de loc cat şi de oameni.

Intr-un moment de energie creativă, Gibbs înmoaie o pensulă în vopsea şi transpune sentimentele pe pânză, descoperindu-şi talentul latent pentru arta pură. Familia se confruntă şi ea cu o serie de descoperiri de-a lungul acestui anotimp memorabil – misterul dragostei şi al despărţirii, puterea legaturilor de familie, dar şi adevărul etern, care le şopteşte că în New Mexico, adevărat ţinut magic, orice este posibil.

Studiourile Holedigger prezintă Off the map, regizat de Scott Campbell după o piesă de Joan Ackermann, care a adaptat materialul pentru ecran. Scott şi Geroge Van Buskirk au produs filmul, în timp ce Martin Garvey şi David Newman au fost producători executivi. Jonathan Filley este co-producător. Printre ceilalţi membri ai echipei de creaţie se numără directorul de imagine Juan Ruiz Anchia, editorul Andy Keir şi designerul de producţie Chris Shriver. Amy Westcott a desenat costumele iar muzica originală îi aparţine lui Gary DeMichele. Linda Cohen a supravegheat coloana sonoră.

Off the map îi are în rolurile principale pe Joan Allen, de trei ori nominalizată la Oscar pentru apariţiile sale din The Contender, The Crucible şi Nixon, pe Valentina de Angelis, Sam Elliott, J.K. Simmons, Jim True-Frost şi Amy Brenneman.


  Note de producţie

Campbell Scott a descoperit piesa lui Joan Ackermann, Off the map, acum aproape zece ani. După ce a jucat în filme de succes precum Dying Young, Siongles şi Mrs. Parker And The Vicious Circle, Scott a început să se afirme cu adevărat în această direcţie. "Am văzut prima oară Off the map în micul teatru pe care-l conduce Joan în Massachusetts. Joan şi cu mine ne cunoşteam doar din vedere, dar aveam o prietenă comună care juca în piesă, interpretând-o pe Arlene. M-am îndrăgostit pur şi simplu de această piesă," explică el. Ackermann îşi aminteşte şi ea: "Eram directorul artistic al unui teatru mic, de doar 60 de locuri, numit Mixed Company Theatre, care se afla în Great Barrington, Mass. Canmpbell a venit la mine după spectacol şi mi-a spus că vrea să transforme piesa într-un film, iar eu i-am dat acordul meu".

După ce a cumpărat drepturile de autor pentru piesa lui Ackermann, Scott a simţit că cea mai potrivită persoană pentru ecranizarea piesei este însăşi autoarea acesteia. "Campell m-a influenţat mult atunci când am lucrat la scenariu", spune Ackermann, "dar în acelaşi timp mi-a lăsat şi multă libertate. Din când în când îmi mai făcea câte o sugestie, şi îi mai aduceam câte o ciornă. Cam aşa a decurs colaborarea noastră".

În majoritatea cazurilor, Scott şi Ackermann erau pe aceeaşi lungime de undă atunci când era vorba despre viziunea de ansamblu asupra filmului. "M-a uimit felul în care Campbell privea personajele, căci era aproape identic cu al meu", spune Ackermann. "Filmul rămâne fidel materialului original". Una dintre trăsăturile piesei pe care Scott a ţinut morţiş să le păstreze în film a fost ritmul acţiunii, care permite evenimentelor să se desfăşoare exact aşa cum ar face-o în viaţa adevărată. "Are un calm specific, care te atrage", explică el.

Chiar dacă Off the map este prima dintre piesele ei care a fost ecranizată, şi în acelaşi timp primul scenariu pe care l-a semnat, Ackerman s-a integrat perfect în noul ei mediu. "Am lucrat ca ziaristă timp de câţiva ani. Am scris pentru Sports Illustrated, Time, Esquire. Aşa că m-am familiarizat cu mai multe tipuri de scriitură", explică ea. "Cred că unele piese ar ridica ceva dificultăţi la ecranizare, dar Off the map a fost floare la ureche." În calitatea sa de regizor al filmului, Scott a fost mai sceptic cu privire la tranziţia materialului de la scenă la ecran. "Teatrul este ceva diferit", explică el. "Te scufunzi în el. Poţi să alegi un personaj asupra căruia să te concentrezi. În filme, cineaştii fac această alegere în locul tău, ceea ce poate fi destul de ciudat. Provocarea cu care ne-am confruntat a fost de a-i acorda fiecărui personaj acelaşi spaţiu temporal."

Scott este conştient de beneficiile de care s-a putut bucura odată cu adaptarea unei piese care a mai fost jucată de sute de ori de-a lungul anilor. "Eşti foarte avantajat, în calitate de regizor, atunci când lucrezi cu o operă de excepţie, foarte bine scrisă", spune el. "Eşti favorizat şi prin faptul că materialul folosit provine dintr-o sursă care a rezistat trecerii timpului. Povestea este astfel mult mai rafinată." Oricât de mult ar iubi Ackermann piesa, ea este de părere că materialul este mult mai reuşit după ce a fost adaptat pentru ecran. "Cred că povestea a fost decantată mult mai bine odată cu ecranizarea. Poveştile acestor personaje sunt mai bine spuse în film."

Unele dintre personajele care au fost întrucâtva schimbate pentru film a fost Bo cea ajunsă la vârsta matură, interpretată de vedeta din Judging Amy, Amy Brenneman. "Rolul lui Bo devine mai important în adaptarea după Off the map. Ea narează întreaga acţiune, apare pe scenă lângă celelalte personaje şi comentează adresându-se direct publicului", explică Campbell Scott. "Pe scenă totul vine de la sine, dar Joan şi cu mine ne-am străduit mult timp s-o includem pe Bo ca femeie matură în film. O prezenţă prea accentuată ar fi distrus focalizarea acţiunii, dar altfel am fi riscat să cădem în banal. "Cei doi s-au hotărât să folosească câteva dintre monologurile personajului adult la începutul şi la sfârşitul filmului, ca şi câteva scene care o arată în oraşul în care trăieşte acum. Faptul că s-au oprit asupra acestei variante s-a dovedit a fi "cea mai bună alegere", spune Scott,

Odată intrat în posesia unui scenariu bine pus la punct, Scott era nerăbdător să înceapă filmările. Cum se întâmplă însă în majoritatea cazurilor în care materialul nu se potriveşte tiparului hollywoodian, a fost destul de greu să se demareze proiectul. "Era unul dintre acele scenarii pe care toată lumea le iubeşte", spune Scott. "Dar apoi auzeam comentarii de genul "nu se întâmplă de fapt nimic" sau, preferatul meu, "este prea dulceag". Dar Scott a fost optimist. "Am ştiut din totdeauna că voi da peste oamenii potriviţi şi că voi reuşi să termin la timp." În cele din urmă presentimentele lui Scott s-au adeverit, odată cu apariţia celor de la Holedigger Films, o companie de producţie formată acum 3 ani de George Van Buskirk, David Newman şi Martin Garvey. Holedigger s-a impus în atenţia publicului graţie comediei avangardiste Roger, Dodger în care Scott a jucat rolul principal, intrepretând un newyokez bun de gură. "Holedigger a fost cea mai bună alegere", spune Scott. Aproape zece ani după ce a văzut pentru prima oară Off the map, într-un teatru micuţ din New England, Scott reuşea în sfârşit să ecranizeze proiectul.

Ţinând seamă de faptul că filmul pune un accent atât pe profund pe complexitatea şi caracterul personajelor, primul pas către producţie a fost selectarea distribuţiei adecvate. Joan Allen a fost prima persoană la care s-a gândit Scott pentru rolul lui Arlene. El spune: "Joan interpretează mereu personaje fragile şi intelectuale. Am vrut ca acum s-o văd în rolul unei femei bronzate!". Chiar dacă actriţa a refuzat rolul de cinci ori (un fapt pe care regizorul îl împărtăşeşte tuturor), din anumite motive pur şi simplu n-am putut s-o las în pace", spune Scott.

O serie de circumstanţe atât personale cât şi profesionale au făcut-o pe Joan Allen să refuze oferta lui Scott de-a lungul anilor. "Când am citit pentru prima oară scenariul, şi am vorbit cu Campbell despre el, m-am gândit că Arlene este genul de mamă de familie. Este liantul care-i ţine pe toţi laolaltă", spune Allen. "Era genul de personaj cu care mă simţeam în largul meu". Mai târziu, Allen s-a distanţat de acest gen de roluri. "Dar am continuat să refuz. Apoi mi-am dat seama că lucram din ce în ce mai mult şi că-mi petreceam majoritatea timpului la New York. Ma tot gândeam la New Mexico. Campbell m-a sunat ca să vadă ce mai fac, şi i-am spus că mă gândesc serios la filmul acesta. Am simţit pur şi simplu că sosise momentul potrivit."

Odată cu filmările, Allen a început să aprecieze diferitele aspecte ale personalităţii lui Arlene. "Îmi place de ea pentru că este foarte legată de pământ – grădinăreşte în pielea goală, conduce un tractor vechi. Se integrează perfect în peisaj", explică Allen. "Am tendinţa de a interpreta personaje în circumstanţe mai restrictive, dar Arlene are calităţi fizice remarcabile. Iar aspectul era unul cu totul diferit, ceea ce m-a atras de la bun început". După ce Allen a acceptat rolul, ea l-a propus pe Sam Elliott, partenerul ei din The Contender, pentru a-l juca pe Charley, patriarhul familiei Groden, care cade pradă anxietăţii şi depresiei, descrise de Bo ca fiind "asemenea unui fum dens, care parcă ne umplea plămânii". "Atunci când îmi băteam capul împreună cu Campbell pentru a găsi actori, i-am spus că după părerea mea Sam ar fi perfect în rolul lui Charley", mărturiseşte Allen. "El dă impresia unei personalităţi puternice, tăcute, aşa că m-am gândit că ar fi emoţionant să-l vezi în rolul acestui cowboy dur, dar care acum trece printr-o perioadă proastă. Mi s-a părut că se află într-un echilibru perfect cu personajul. A fost remarcabil, iar rolul său a fost cu adevărat dificil," adaugă ea. "Câte lacrimi a putut vărsa pentru acest rol!"

După ce de curând terminase filmul de acţiune The Hulk, Elliott s-a bucurat de şansa de a lucra la Off the map, un proiect atât de diferit de cele anterioare. "Joan mi-a lăsat un mesaj legat de proiect. Era vorba despre un film, nu ştia dacă încă fusesem contactat. Nu era nici o grabă, dar vroia să ştie dacă eram interesat de acest rol", îşi aminteşte Elliott. "Odată ce-am citit scenariul şi am aflat că urma să lucrez cu Joan şi Campbell Scott, decizia mea a fost una evidentă. Îmi place să lucrez cu Joan Allen, ca şi tuturor celor care i-au fost parteneri. Mai bine de-atât nu se poate. Iar Campbell – este fascinat. Este deştept, amuzant, e un tip de treabă şi un regizor extrem de creativ – regizorul pe care orice actor l-ar alege".

Născut şi crescut în Vest, în Sacramento, California, şi cu o familie originară din Texas, Elliott a fost încântat de ocazia de a juca într-un film a cărui acţiune nu se desfăşoară în New York. "Este o şansă cu care nu te întâlneşti prea des", subliniază Elliott. "Toţi erau din New York, mai puţin eu şi câţiva dintre membrii echipei de producţie. Unii actori au refuzat acest rol deoarece "pentru foarte mulţi oameni Charley era un tip plângăcios care nu vorbeşte de-a lungul primelor două role", spune Scott. Dar Elliott a văzut de la început potenţialul acestui rol. "Depresia lui Charley creează atmosfera întregului film. Campbell şi cu mine am discutat despre asta, şi ne-am oprit asupra unui moment în care el se interiorizează din ce în ce mai mult, dar în acelaşi timp este disponibil pentru cei din jur. Dar am reuşit să văd şi partea amuzantă a situaţiei. Charley nu ştie de ce este atât de deprimat, dar este salvat de o întâlnire banală cu un străin – Gibbs – şi de iubirea prietenilor şi a familiei".

Una dintre preferatele lui Eliott este scena în care întregul grup este adunat în jurul mesei de seară. În cursul aceleiaşi zile, Gibbs îşi mărturisise dragostea pentru Arlene. "Părea că scena acea nu se va mai termina niciodată", spune Elliott. "Pentru mine, acesta a fost momentul în care am putut simţi cu adevărat durerea, dar şi umorul. A fost o secvenţă în care trebuia să nu mă opresc din plâns. A fost o zi grea, iar rezultatul a fost cea mai bună recompensă". Rolul lui Bo, al cărei monolog este cadrul întregului film, i-a revenit debutantei de 12 ani, Valentina de Angelis. Distribuirea acestui rol n-a durat decât trei sau patru săptămâni. "Am avut un minunat director de casting", spune Scott. "Ştiam c-o vom găsi pe Bo sau în New York – dată fiind afluenţa de actori talentaţi de-acolo – sau în New Mexico". A aplicat aceleaşi tehnici de casting pentru a o găsi pe Bo, pe care le-ar fi folosit pentru a descoperi un actor adult. "Eu vreau să angajez un actor, şi nu o simplă prezenţă, sau pur şi simplu pe cineva care crezi că ar da bine în acel rol".

Audiţia în faţa lui Campbell Scott sau faptul că lucra cu actori nominalizaţi la Oscar n-au intimidat-o pe tânără de Angelis, care mai înainte lucrase ca model şi filmase câteva reclame. "Nu m-am speriat deloc", spune ea. "Au fost nişte oameni minunaţi. Sam şi Joan au fost perfecţi". Singura problemă pe care Scott a avut-o în legătură cu această actriţă a fost aspectul ei fizic. "Este atât de frumoasă! M-a îngrijorat acest fapt, deoarece vroiam un anume look pentru Bo", spune el. "Dar cu cât echipa încerca mai mult s-o murdărească, cu atât era mai frumoasă", adaugă el. "În cele din urmă n-a mai contat, deoarece felul în care juca era extrem de bun. Este mereu în centrul atenţie, şi dă dovadă de-o precizie deosebită. Are cea mai mare calitate pe care o poţi întâlni la un actor – mai înainte de toate observă, de-abia apoi joacă."

"Valetina m-a uimit", admite Joan Allen. "Dragostea ei pentru această meserie, capacitatea de înţelegere, concentrarea, maturitatea pe care a dovedit-o, toate acestea m-au uimit. M-a impresionat felul în care s-a comportat pe platou". Fată de oraş, de Angelis a învăţat cum să pescuiască, să lege o veveriţă, să tragă cu puşca şi cu arcul, sau să conducă maşina. "Când eram pe platou, a trebuit chiar şi să ating o tarantulă vie," explică ea. În rolul unui alt personaj central, cel al lui Gibbs, agentul IRS care vizitează familia Groden şi rămâne la ei după ce este înţepat de o albină care-i va schimba înreaga viaţă, îl găsim pe Jim True-Frost, unul dintre vechii prieteni ai lui Campbell Scott, coleg cu Joan Allen la Steppenwolf Theater Company din Chicago.

Filmul a venit la momentul potrivit pentru True-Frost, care a luat o pauză de la actorie pentru a o urma pe soţia sa la Syracuse, New York, unde aceasta îşi termina studiile. Acolo el a jucat în numeroase piese, a predat la universitate şi a făcut o serie de cursuri. A reluat munca (cu celebrul serial HBO The Wire, în care-l interpretează pe detectivul Roland "Prez" Pryzblyewski) iar filmul a apărut şi el exact la fix.

"Campbell mi-a trimis prima oară scenariul cam acum şase ani", spune True-Frost, care s-a împrietenit cu Scott încă din vremea în care cei doi au lucrat împreună la filmul SINGLES, în 1992. "Încă de când am terminat de citit, am ştiut că trebuie să joc în film. Mi-au plăcut la nebunie atât rolul cât şi filmul. Campbell mă suna cam în fiecare an şi-mi spunea că de data asta cred că va începe filmările, dar de fiecare dată se întâmpla ceva". Când în sfârşit şi-a dat seama că filmul va fi realizat, Scott şi-a sunat din nou vechiul prieten. Am fost flatat de faptul că Campbell şi-a dorit atât de mult ca eu să joc acest rol", spune True-Frost.

Unele dintre avantajele perioadei îndelungate în care filmul a fost mereu pe punctul de a se realiza a fost acela că True-Frost a putut să-şi formeze o viziune de ansamblu asupra lui Gibbs – personajul care va suferi transformarea cea mai serioasă de-a lungul filmului, atât la nivel fizic cât şi psihic. "Am putut analiza scenariul cu atenţie sporită", spune actorul. True-Frost a ajuns la nişte concluzii solide în ceea ce-l priveşte pe Gibbs. "Este un personaj care are nevoie cu disperare de o schimbare, dar nu ştie cum trebuie să fie aceasta. Se mută din New England în Albuquerque pentru a lucra ca agent de fisc, dar schimbarea de care are el nevoie este una mult mai profundă. Este legată de relaţia sa cu natura, de sentimentele sale. Toate acestea încep să se întâmple atunci când ajunge sub acoperişul familiei care-l va adopta."

Pe măsură ce acţiunea evoluează, Gibbs se trezeşte captiv într-un torent de sentimente, fiind sfâşiat de două forţe contradictorii: dragostea sa pentru Arlene, şi amintirea mamei sale şi a felului în care aceasta s-a sinucis. "El nu-şi conştientizează cu adevărat vina până când nu se împrieteneşte cu aceşti oameni ciudaţi, ajungând să trăiască într-un loc aparte", spune True-Frost. "Şi mai este şi pictura. Pe măsură ce se eliberează de starea sa iniţială de confuzie, începe să se joace cu acuarelele, ceea ce-l aduce la un rezultat final plin de putere."

Cel care întregeşte distribuţia este actorul veteran J.K. Simmons, care-l interpretează pe George. Dovadă a binecunoscutului talent actoricesc al lui Simmons, personajul onestului prieten al familiei Groben este diametral opus faţă de jurnalistul Jameson din SPIDER-MAN, cel mai recent rol al lui Simmons. Tocmai din acest motiv îl apreciază Scott atât de mult. "Lui J.K. îi place teatrul", spune regizorul. "Ii plac schimbările". Sam Elliott adaugă: "A fost grozav să pot lucra cu J.K. Este unul dintre acei newyorkezi gata de orice".

Faptul că George pare un personaj destul de apatic l-a atras pe Simmons. "Mi-a plăcut la acest personaj faptul că ştie să tacă," explică Simmons. "Este o prezenţă interesantă. Trece drept un tip nu prea inteligent, dar de fapt este profund şi foarte calm. Mi-a plăcut faptul că este bine ancorat în realitate, dar în acelaşi timp se integrează perfect în ansamblul poveştii."

Simmons a mai fost impresionat şi de relaţia specială dintre Geroge şi Bo. "M-am distrat alături de Valentina, m-am simţit de parcă i-aş fi fost un fel de unchi", spune el. "Am fost unchi cam cu 15 ani înainte de a deveni tată, deci cred că mă pricep la asta."Conform lui Campbell Scott, Amy Brenneman a salvat întreaga producţie, acceptând s-o interpreteze pe Bo la maturitate cu mai puţin de două săptămâni înainte de începerea filmărilor. "Am avut în vedere câteva actriţe pentru acest rol, dar nu puteam lua o decizie înainte de a avea o actriţă care s-o interpreteze pe Bo în copilărie", comentează Scott. "Odată ce-am distribuit-o pe Valentina, am căutat trei lucruri esenţiale în actriţa care urma să o întruchipeze pe Bo la maturitate – trebuia să fie cineva care să ştie să joace, cineva care să semene cu Valentina, şi a cărei voce să poată evoca într-o manieră credibilă această atmosferă unică a filmului". Scott a găsit toate aceste calităţi în persoana lui Amy Brenneman. "Am ştiut încă de la început că este perfectă", îşi aminteşte el. "Totul la ea este exact aşa cum trebuie să fie, de la prezenţa calmă şi vocea care te învăluie. Ii voi fi mereu recunoscător pentru talentul său şi pentru atitudinea pe care a avut-o de-a lungul filmărilor".

Off the map a fost filmat în Taos şi Albuquerque, New Mexico. Doar Ţinutul Magic s-ar fi putut potrivi atât de bine cu această poveste superbă, plină de lirism. Actorii şi membrii echipei de producţie i-au simţit din plin farmecul. "Este cel mai puternic şi mai captivant mediu care poate fi imaginat", spune Jim True-Frost despre locaţia din New Mexico. "Te schimbă în profunzime".

"Am filmat aici pentru că nimic nu se compară cu nordul Mexicului", explică Campbell Scott. Nici chiar nordul Mexicului nu arată aşa tot timpul. Cu cât petreci mai mult timp aici, cu atât îţi dai seama mai bine că este un loc uluitor. Este cel de-al şaselea personaj din film." "Este un câmp energetic care probabil că trece pe-aici", spune Joan Allen, a cărei locuinţă din apropierea platoului a fost adeseori vizitată de câini sălbatici şi coioţi. "Îmi amintesc că stăteam în apartamentul meu din New York şi îi spuneam lui Campbell că nu prea mă încânta ideea de a grădinări în pielea goală. Oare Arlene nu este capabilă de mai mult de-atât? Dar după ce am petrecut o săptămână în nordul Mexicului, m-am trezit că nu-mi pot da seama de ce ar vrea cineva să grădinărească îmbrăcat! Puteai să vezi peisajul la până 60 de mile în jur. Vedeam curcubee la câteva zile. Eram în întregime vrăjiţi de acest loc."

În ciuda peisajelor care te lăsau cu gura căscată, producţia s-a confruntat cu unele provocări, atât bugetare cât şi de alt gen. Mai întâi, Off the map nu este un film pe care-l poţi descrie cu uşurinţă, nici măcar talentatul său regizor nu reuşeşte acest lucru. "Nu poţi spune că este un film retrospectiv – ar însemna să-l reduci prea mult. Este un studiu profund asupra personajelor, care în acelaşi timp te surprinde neîncetat. în calitate de spectatori, suntem programaţi să gândim că un film aparţine unui anumit gen", continuă Scott. Off the map nu se încadrează în nici o categorie aparte".

Scenarista Joan Ackermann a fost o prezenţă constantă pe platou de-a lungul producţie. "Am fost acolo de la început şi până la sfârşit", explică ea. "A fost o experienţă neobişnuită pentru mine, în calitatea mea de scriitoare. Campbell a vrut să stau lângă el pe platou în fiecare zi. M-a văzut ca pe o resură, nu ca pe o intrusă." Scott şi cineastul Juan Ruiz Anchia au fost de acord că în ciuda peisajului impresionant, aspectul filmului nu trebuie să fie mai important decât povestea. "Locul trebuie să vorbească de la sine. El se dezvoltă în acelaşi timp cu personajele, nu este mai presus de ele", explică Scott. "Au fost atâtea locuri grozave în care am filmat încât ne-a fost totuşi destul de greu să ţinem seamă de această condiţie."

Anchia a mai lucrat cu Scott la Dying Young. "Juan este un cineast extrem de serios, este un adevărat artist. Ii place faptul că poate decide diferenţele dintre filmele pe care se hotărăşte să le facă", spune Scott. "Este un colaborator perfect". Spaniolul Anchia a lucrat peste tot în lume, dar n-a mai fost niciodată în Taos. Scott a fost încântat de faptul că cineastul a văzut pentru prima oară acest loc. "N-am vrut să creăm o atmosferă prea hollywoodiană", spune Scott. "New Mexico nu se reduce doar la apusuri rozalii – multe dintre zile au fost înnorate. Cred c-am reuşit să surprindem acest lucru." Regizorul şi cineastul a reuşit să creeze un univers care este în acelaşi timp şi străin, dar şi familiar – o lume în care intriga disipată, care abundă în momente precum o poveste de dragoste bizară sau renaşterea artistică a unui agent de la fisc, se întregeşte armonios.

Muzica a fost şi ea extrem de importantă în acest univers. Gary DeMichele, care a fost coleg de şcoală cu Campbell Scott şi care a lucrat cu el la toate filmele pe care acesta le-a regizat, a fost convocat din nou pentru a crea coloana sonoră. "Îmi place de Gary pentru că nu este un simplu compozitor de film. Este un cântăreţ de jazz care trăieşte în Chicago", spune Scott. I-am trimis scenariul şi mi-a pus nişte întrebări la care nimeni altcineva nu s-ar fi gândit. Apoi îmi trimite partituri muzicale. Nu se limitează la a impune o anumită coloană sonoră."

Abordarea lui DeMichele este întrucâtva unică printre confraţii săi. "Lucrez cu Campbell încă din primul moment în care proiectul se conturează. Văd scenariul încă de la început, nu aştept ciornele", explică el. "Dar funcţionează. pornind de aici, pot să extrag într-un fel sau altul esenţa scenariului. apoi revenim la fiecare scenă şi izolăm cerinţele specifice. Este o modalitate de a pătrunde în miezul materialului, în loc de a-l trata într-un mod superficial, limitându-ne la o privire de ansamblu", continuă el. Încercând să evite previzibilul, Scott şi DeMichele s-au hotărât să nu folosească muzică amerindiană. "Chiar dacă este potrivită din punct de vedere evocativ, ar fi situat cumva filmul într-o epocă precisă, este genul de lucru la care publicul s-ar fi aşteptat", spune DeMichele. "N-am vrut să cedăm primului impuls care ne-a îndreptat către convenţional."

Odată cu terminarea filmărilor, multora le-a fost greu să părăsească frumuseţile regiunii Taos şi căldura colegilor cu care au lucrat. "În ultima zi de lucru, toţi eram trişti.", spune Campbell Scott. "Nimeni nu vroia să plece". "Era atât de satisfăcător şi de emoţionant să fii în acel loc şi să lucrezi cu Campbell. Este genul de film care-mi place cel mai mult, cu un scenariu fantastic, imagini frumoase şi personaje complexe", spune Jim True-Frost. "Ceea ce face Campbell în calitate de regizor este cu adevărat uimitor", adaugă el. "Este fascinat de limbajul cinematografic , de felul în care poţi nara o poveste cu ajutorul imaginilor, dar în egală măsură este interesat de actorie, de procesul de realizare. Pentru el fiecare scenă, oricât ar fi de mică, este ocazia perfectă pentru a descoperi ceva. Creează o atmosferă în care fiecare încearcă să dea ce are mai bun. Dar ştie să fie şi amuzant. Toată lumea se distrează".

În cele din urmă, într-un loc care pare a fi "în afara hărţii", aceşti oameni care sunt şi ei neobişnuiţi găsesc succesul, în felul lor caracteristic. Charley scapă de depresie, Bo se duce la şcoală, Gibbs devine un artist de renume. "Este un film foarte tăcut", explică Joan Allen. "Dar şi foarte puternic."