Aydin (Haluk Bilginer), un actor retras din activitatea artistică împreună cu sora sa, Necla (Demet Akbag) şi tânăra soţie, Nihal (Melisa Sözen), trăieşte gestionând un hotel săpat în calcar, decorat cu minuni ale culturii, de la tablouri, mobilă, covoare, cărţi, o rafinată peşteră a lui Aladin undeva în fascinanta Capadochie. Aici, însă, cuvintele lui de intelectual sună calp, căci bogăţiile sunt doar exterioare şi nu interioare.
Filmul curge într-un ritm asimilat locului, potrivit descoperirii interioare a personajelor. Unele scene sunt ca râuri repezi de confruntare, precum scena în care geamul Jeep-ului lui Aydin este spart de piatra aruncată de un puşti revoltat căci actorul, devenit administrator de moşie, îi nedreptăţise familia. Altele, râuri molcome, evoluează lent, precum dialogul dintre frate şi soră, într-o încăpere tapetată cu covoare orientale, cu măşti de teatru pe perete, unde scriitorul la computer discută semi-întors cu femeia ascunsă în penumbra molcomă a încăperii, despre etică şi morală. Sau bălţi de atmosferă provincială, îi reunesc pe micul moşier, pe burlacul local şi pe intelectualul dornic de schimbare în bine. Ceylan este cunoscut pentru filmele sale fluviu, al căror discurs se încheagă doar în scena finală. Cu fiecare scenă lungă de dialog, actorii purtători de idee îşi comunică unul celuilalt concepte rafinate, subtile.
Kis uykusu / Winter Sleep / Somn în iarnă este o căutare a adevărului interior. Problematica filmului nu era una simplă, ci ţinea de descoperirea şi evoluţia proprie a identităţii personajului, a capacităţii sale de a distinge între bine şi rău, între acţiune şi non-acţiune, şi, nu în cele din urmă, de a "vedea" ceea ce se întâmplă în jur. Nu doar personajul principal are nevoie de aceasta, ci şi sora lui, divorţată şi dornică de o iertare şi o împăcare, precum şi soţia, prea-frumoasa şi idealista Nihal, care îşi doreşte să schimbe lumea prin bunătate, şi care este confruntată cu realitatea sărăciei umilite şi a beţiei răzbunătoare.
Conceptul de rău este indisolubil legat în film de cel de non-acţiune: Ce înseamnă să nu te opui răului?. Aydin: "Să fii indiferent la tot ceea ce din punct de vedere etic este definit ca rău", "Când răul se întâmplă în jurul tău şi tu nu faci nimic", spune sora. Discuţiile evoluează într-o spirală în jurul ideii de reacţie la rău. Când sora sa, Necla, doreşte să se ducă să îi ceară iertare fostului soţ, fratele îi reproşează dispreţuitor "te-ai uitat la prea multe telenovele? Numai acolo se întâmplă asta."
Personajul lui Aydin (nume care înseamnă "intelectual" în turcă) aminteşte prin paralelismul lui cu realitatea, prin preţiozitatea sa, prin dreptul la dreptate absolută pe care şi-l arogă de Profesorul Serebriakov din Unchiul Vanea de acelaşi Cehov. Întors la moşia de care au avut grijă ani şi ani fiica lui şi unchiul acesteia, Vanea, decide brusc să o vândă, lăsându-i pe toţi pe drumuri, şi retrăgându-se la Moscova tot aşa cum actorul-scriitor Aydin părăseşte hotelul în iarnă, pentru a se refugia în capitală, la Istanbul. Mai mult, are aceeaşi goliciune interioară şi preţiozitate intelectuală subtil punctate de Cehov în piesa sa, o temă recurentă în literatura cehoviană - ca şi Serebriakov, şi Aydin scrie despre arta teatrului, critic şi cronicar preţios şi fără finalitate. Asemănarea de personaje este dusă chiar aproape de identitatea replicilor - dacă Serebriakov adresează un îndemn final la plecare celor descompuşi de vizita sa - "Să facem ceva, domnilor. Să muncim!", tot aşa Aydin îi sfătuieşte pe cei din jur: "Trebuie să munceşti, să ai o pasiune!".
Ceylan nu îşi manifestă excelenţa doar în scrierea scenariului, care avea iniţial un număr impresionant de 285 de pagini, pentru care şi-a aşteptat actorul, excelentul Haluk Bilginer, care a refuzat de şapte ori rolul din cauza unor impedimente de program, în castingul perfect - o soră cu frumuseţea fanată şi buzele senzuale ale Angelinei Jolie, o nevastă între cadână şi icoană bizantină, cu ochi expresivi şi sprâncene înalte, în peisajele minunate cu munţii golaşi şi case săpate în coasta calcaroasă, dar şi în micile scene / simbol care împănează discursul cinematografic: motociclistul care vine şi pleacă liber, fără direcţie, fără constrângeri, fără ţintă, dedicat doar drumului; calul sălbatic cumpărat de la samsar şi îmblânzit prin scufundarea forţată, până la epuizare într-un canal cu apă; turiştii japonezi, vizitatori exotici, neatinşi de "problemele" locului, plutind superficial şi glosând despre "frumuseţea" locului, drama localnicilor persecutaţi pentru neplata chiriei rămânându-le pe veci străină.
Kis uykusu / Winter Sleep abundă de imagini care zăbovesc pe retină, încărcate atât de sens, cât şi de frumuseţe: ieşirea calului sălbatic, epuizat, din canal, cu toată fragilitatea şi încordarea muşchilor săi de animal doborât de viclenia umană; albul ninsorii pe dealurile Capadochiei prin care trece jeepul portocaliu; silueta scriitorului în uşa grajdului-peşteră săpată în calcar; soţul care îşi umileşte inconştient soţia, stând pe un tron-fotoliu drapat în roşu; textura zidurilor calcaroase cu urma de ciocan, acoperite de fine covoare turceşti şi afişe de teatru; actorul / scriitor /soţ respins analizându-şi opţiunile în penumbra caldă a biroului şi jucându-se cu o grotească şi colorata masca veneţiană.
O picătură de Rohmer, într-un cocktail de Cehov nu putea să nu atingă inima juriului Festivalului de film de la Cannes 2014 şi a adus peliculei un binemeritat Palme d'Or.