În regim conceptual - Az öreg hölgy látogatása / Vizita bătrânei doamne

După A fizikusok / Fizicienii în regia lui Lori Petermann (premiera -  octombrie 2012), spectacol ce nu a stârnit un prea mare interes, iată-l pe Friedrich Dürrenmatt prezent iarăşi pe scena Teatrului Maghiar din Cluj cu piesa Az öreg hölgy látogatása/ Vizita bătrânei doamne. Această mai nouă montare după dramaturgul elveţian (premiera - 7 ianuarie 2015) aparţine regizorului Gábor Tompa şi o aduce pe scena clujeană, după o absenţă de câţiva ani, pe venerabila actriţă Stief Magda, ex-partenera de viaţă a regretatului Vlad Mugur. Nume de rezonanţă din lumea teatrului, în stare să mobilizeze interesul publicului prin simpla lor declinare.
 
Parcă vrând să şteargă praful de pe bibeloul uitat în vitrină, să-şi justifice alegerea, regizorul (cu activitate profesională itinerantă, deci ştie ce spune), precizează că "piesa e foarte populară pe scenele lumii". Abordarea propusă de Tompa are în vedere libertatea conceptuală asupra textului, libertate de a construi în complementaritate. Sărit din barierele convenţiei realiste, limbajul scenic ales este supus unei expresivităţi majore, şarjând pe critică socială şi alegorie acidă. Pornind de la vârful distribuţiei, un portret caricatural şi malign creat "bătrânei doamne" Claire Zachanassian de Stief Magda, toate personajele care gravitează în jurul ei sunt tratate corespunzător, aservite viziunii demobilizatoare a unei lumi în derivă. Tragicul e învelit în măştile comicului într-o veselă sarabandă a existenţelor mărunte. Aceste vieţi provinciale sunt înşirate ca mărgelele pe aţă. Impresia este dată de prima scenă. Personajele, locuitori ai orăşelului Gülen, sunt aşezate de-a lungul scenei pe o bancă lungă şi joasă. Ele aşteaptă în gară sosirea trenului, singurul "eveniment" în viaţa lipsită de strălucire a localităţii. Ca în Steaua fără nume, ieşirea pe peronul gării e un obicei provincial, dar personajele lui Dürrenmatt sunt în aşteptarea femeii care le va schimba radical viaţa. În mijlocul băncii este Alfred III (Orbán Attila), cel vizat de "bătrâna doamnă" în mod special. Mascarada e abia la început. În spatele locuitorilor din Gülen se înalţă splendoarea Alpilor elveţieni, foto-tapet impresionant, realizat de Helmut Stürmer, aşa încât atmosfera din ţara cantoanelor este resimţită în întregime. În centrul decorului astfel imaginat e vila cu balcon în care va locui Claire Zachanassian pe timpul vizitei. Trenul miniatural traversează scena ca într-un joc al copilăriei. Bătrâna doamnă coboară din tren. Confruntarea poate începe.
 
Claire Zachanassian, cea mai bogată femeie din lume, se întoarce în orăşelul în care şi-a petrecut copilăria şi tinereţea, cu gând să ajute comunitatea locală, dar şi cu gând de răzbunare pe fostul iubit care a părăsit-o, nimeni altul decât băcanul Alfred III. Ea pune şi o condiţie a gestului ei de binefacere: uciderea fostului iubit. Felul în care comunitatea reacţionează şi caută să-i facă pe plac "distinsei doamne", felul în care regizorul manevrează această gloată de corupţi lipsiţi de sentimente umane mi-a amintit pe moment de Moartea lui Ipu şi de transpunerile cinematografice după această nuvelă a lui Titus Popovici. Aceeaşi mascaradă a linguşitorilor în care intră primarul, preotul, medicul, profesorul, poliţistul; de fapt, protipendada poleită a orăşelului, mânată de interese meschine, egoiste. Vizual, gaşca virtualilor criminali e marcată prin încălţăminte de culoare galbenă, iar condamnarea lor definitivă primeşte în final valenţe picturale deosebite. În loc să-i condamne pe toţi la moarte, regizorul îi afişează în balconul vilei ca într-un tablou de Ensor, în care expresionistul belgian îşi înfăţişează personajele purtând măşti de animale hidoase. Caracterelor hidoase li se aplică măşti pe măsură. Tabloul e grotesc şi e prezentat ca un vârf al tensiunii dramatice extrapolate vizual. Ce se întâmplă cu fostul iubit al răzbunătoarei doamne? Nici nu mai are importanţă. Acuzarea şi-a spus cuvântul. Spre bucuria tuturor, Alfred III sucombă subit în urma unui atac de cord.
 
N-am fost prea impresionat de această abatere constructivistă de la filonul răzbunării femeii înşelate, filon axat mai ales pe considerente sentimentale. Amplificarea metaforei expresioniste ocultează simplitatea generoasă a simţirii personajelor. Tompa este excesiv de atent la a exhiba şi mai puţin interesat a interioriza, ceea ce duce la un dezechilibru în raportul raţionalitate - simţire. Aceeaşi senzaţie de exterioare golite de interioare am avut-o la constructivista montare pe scena acestui teatru  cu Caligula lui Camus aparţinând lui Mihai Măniuţiu. Acolo era mult fier (la propriu) adus pe scenă, adică schelăria apăsătoare a unor aparate dintr-un parc de distracţii) aici e multă zbenguială colaterală, travestiuri groteşti şi supralicitare semantică. Claire Zachanassian este conturată ca un mecanism malefic de Stief Magda. Ea nu este nicidecum femeie, parcă nici n-a fost vreodată; este un robot care acţionează rigid şi dictează sentinţe. Intenţia robotizării ei este tot o tendinţă de conceptualizare a personajului. Tot din afara trăirilor sufleteşti ale personajului Alfred III acţionează Orban Attila. Corect, dar nu comprehensiv. Relaţiei Claire - Alfred i se refuză prioritatea. Celelalte personaje sufocă disputa din prim plan, ele sunt figuri tragicomice trase la indigo, desenate grosier, întrucât acţionează omogen în ciuda particularizării lor.

Din grupul vizitatorilor, deoarece Claire vine cu trena de supuşi caraghioşi după ea, fac parte: valetul (Biró József), al şaptelea soţ (Kántor Melinda), al optulea soţ (Farkas Loránd), al nouălea soţ (Sigmond Rita), primul orb (Dimény Áron), al doilea orb (Fogarasi Alpár), Toby (Balla Szabolcs) şi Roby (Marosán Csaba). Tabăra celor vizitaţi e mai lungă. Din ea fac parte: doamna III (Kicsid Gizella), fiul lui III (Bodolai Balázs), fiica lui III (Imre Éva), primarul (Bogdán Zsolt), preotul (Szűcs Ervin), medicul (Váta Loránd), profesorul (Viola Gábor), poliţistul (Keresztes Sándor), pictorul (Molnár Levente). Costumele luate de la second hand pentru a îmbrăca "o societate second hand" aparţin Carmencitei Brojboiu, iar muzica lui Vasile Şirli punctează cu sonuri grave, dizarmonice tensiunea dramatică a acestui produs scenic elaborat în regim mai degrabă conceptual decât empatic.