Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Birdman

Un anumit tip de plan-secvenţă - Birdman


FilmSense, ianuarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În Birdaman or (The Unexpected Virtue of Ignorance) / Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei - pe scurt, Birdman, - Alejandro Iñárritu se joacă atât la nivel tehnic, cât şi cu personajele-referinţe, făcând posibilă o dezbatere pe marginea potenţialului practicilor cinematografice. Birdman spune povestea lui Riggan (Michael Keaton), un actor de film cândva idolatrizat, acum uitat, care încearcă să monteze un spectacol de teatru pe Broadway. Pe măsură ce zilele trec şi repetiţiile avansează, conştientizează cât de mult se aseamănă piesa cu viaţa pe care a trăit-o. Mike (Edward Norton), Lesley (Naomi Watts) şi Laura (Andrea Riseborough) împart cu el atât scena, cât mai ales angoasele şi stările de nervozitate - afecte prin care fiecare încearcă să-şi mascheze frica de eşec şi, implicit, frica de a fi uitaţi.

De-a lungul acţiunii, Riggan recurge la câteva artificii: debutează prin a levita, apoi mută obiecte cu puterea minţii, ca pe urmă să zboare. Primele două tipuri de acţiuni le întreprinde când e singur în cabina-birou; a treia e derulată în secvenţe de exterior, realizate pe tipicul blockbuster-urilor (explozii, multă gălăgie, dinamism) - e o referinţă ironică la acest tip de cinema, dublată de faptul că Batman, cel din 1989 şi 1992, a fost interpretat de Keaton. Astfel, agresat de vocea supereroului de demult, luptă să se detaşeze de vechiul eu. Toate se pot întâmpla ori în interiorul convenţiei narative, ori doar în mintea protagonistului; la un moment dat, se deplasează pe calea aerului, iar, odată aterizat, un taximetrist îi cere banii pe cursă. E printre cele mai evidente argumente împotriva desfăşurării reale a acestor artificii. Veridică sau nu, chestiunea indică realitatea alternativă în care se refugiază Riggan.
 

Întreg tabloul culminează cu reprezentaţia finală, după care intervine prima tăietură vizibilă de montaj. Această ruptură vine în logica în care un episod se termină şi un altul începe, însă acest fapt e doar o aparenţă, o convenţie pe care e construit întreg filmul. În fond, acest plan-secvenţă e doar o farsă, înăuntrul căreia se operează masiv cu montajul; se dezvăluie o formă mai puţin folosită de montaj, în care tăieturile nu se văd şi nici măcar nu se simt. Într-o oră şi jumătate, luăm parte la un şiretlic cinematografic neîncetat. Acest continuum are corespondent în actualitatea care ne ţine mereu conectaţi. Capacitatea de reflecţie, predispoziţia spre meditaţie, scad în dauna serialului favorit, emisiunii favorite, echipei sportive favorite, canalului media favorit, profilului personal de socializare, fără de care omul e speriat. Înşişi timpii morţi au ajuns să ne sperie.
 

Cu toate acestea, ar fi exagerat să tratăm Birdman ca un act original. În cinematografie, s-a mai utilizat atât planul-secvenţă, cât s-a dezbătut rostul artistului în societate. E drept că sunt rare filmele care cos atât de mult pe firul planului-secvenţă, dar nu e de ajuns. Ca nivel de dificultate, raportat la anul realizării, scena de trei minute şi jumătate care deschide Touch of Evil (r. Orson Welles, 1958) poate rivaliza cu întregul Birdman, pentru că Welles inova, pe când Iñárritu reciclează. Aici, director de imagine e Emmanuel Lubezki, care a lucrat la Children of Men şi Gravity (r. Alfonso Cuarón), piese de mare virtuozitate tehnică. Ca tematică, filmul împrumută de la Opening Night (r. John Cassavetes, 1977). Genericul e preluat de la Jean Luc Godard - mai exact, Pierrot le Fou (1965). Arhi-folosita metodă a auto-ironiei se manifestă când personajul lui Norton imită persoana Norton. De fapt, fiecare dintre actori se joacă pe sine-ca-tipologie-imprimată-în-accepţiunea-colectivă, confirmând astfel că Birdman e gândit pe o serie de clişee universal-recognoscibile. Acestea conduc spre o poveste lipsită de riscuri - acceptată fără ezitare de public - şi permit o elaborare de ordin tehnic. Astfel, absenţa repausului e contrabalansată de naraţiunea facilă, echilibristică care nu numai că menţine Birdman la un nivel inteligibil pentru spectatorul şi juriul convenţional, ci îi conferă un statut de film diferit.
 

Tocmai pentru că popularizează pe înţelesul tuturor planul-secvenţă, Birdman are măcar potenţialul să stabilească o astfel de tendinţă tehnică.





 Toate articolele despre Birdman


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Despre ce vorbim cînd vorbim despre cinema - Birdman, Mihai Fulger
 Filmul din capul nostru - Birdman, Maria Andrieş
 Absorbiţi de ei înşişi - Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance), Andrei Gorzo
 Sudoare şi sânge - Birdman, Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer