Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Birdman

Filmul din capul nostru - Birdman


Gazeta Sporturilor, februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
E puternic, e neserios la modul cel mai serios. Birdman al lui Iñárritu probabil nu va lua Oscarul, dar în mod sigur vă va lua penele cele frumoase.

Un supererou care trage apa la WC puteţi găsi doar în filmele lui Iñárritu. Regizorul mexican (21 Grams, Babel, Biutiful) a făcut pînă acum filme despre cum comunică oamenii între ei. Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance) este un film despre cum comunică omul cu el însuşi.

Tema e grea, dar povestea o face să pară uşoară ca un fulg. "Nu vreau să fac decît lucruri care mă sperie!", spunea regizorul, într-un interviu. Şi ce poate fi mai înspămîntător decît întrebarea: cine sînt eu? Ce poate fi mai teribil de suportat decît posibilitatea de a fi dispărut complet, îngropat irecuperabil sub măştile, rolurile şi reprezentaţiile cotidiene?

"Eu nu exist", rosteşte pe scenă Riggan Thomson, personajul lui Michael Keaton. Cîndva faimos în rolul supereroului Birdman, Riggan se zbate acum să revină în joc, "să conteze" din nou, ca actor, regizor şi producător al unei piese pe Broadway. "Nu, nu e inspirat de propria mea carieră", i-a avertizat Michael Keaton pe cronicari. Cine să-l asculte? Prea rimează traiectoria fostului Batman cu cea a lui Birdman!

"Acţiunea" filmului, cum se spune, se petrece în mare parte în culisele unui teatru newyorkez. Intraţi într-un turn Babel pe orizontală, un labirint de coridoare, oglinzi şi umbre. Spaţiul ăsta fluid, cu decoruri în decor, are ceva ameninţător, de vis din care nu poţi să te trezeşti. Birdman trebuie văzut, pe cît posibil, pe ecran mare, altfel ai impresia că te strecori prin galeriile unei specii aparte de şoareci.

Nu e film sumbru, dimpotrivă, se mişcă prea alert pentru filosofii şi contemplări. Are umor, umor inteligent, fin, surprinzător. Iñárritu îşi ironizează inclusiv propria concurenţă cu maestrul "pornografiei apocaliptice" (ia ghiciţi cine!). Îşi ironizează propriul film, al cărui buget s-a dus "pe o scenă de vis" (veţi vedea care!), "ce ţi-au trebuit ceaţă albastră şi reni vorbitori?".

Te distrează, te captivează, te ia complice la o bîrfă, nu-ţi dai seama decît prea tîrziu de capcanele lui viu colorate şi ingenios orchestrate. Mexicanul solar fuge de abstracţiuni. Lucrează direct cu materia. Pune istoria Universului pe un sul de hîrtie igienică, apoi o expandează între o balustradă şi un minijup. Iñárritu are o mare desfătare să secţioneze lumile din interiorul lumilor pînă în iad, să demonteze şi să remonteze jucăria.

De data asta, jucăria este spectatorul însuşi. Dar Iñárritu nu e genul moralizator, nu ţine predici. El te bate pe umăr, încurajator: "Hai, stai liniştit, nu-i vorba despre tine, e despre narcisiştii de pe Broadway!". Atotputernicul public vine înfoiat să vadă Birdman şi, cînd pleacă, parcă îl ia cu frig. A rămas jumulit ca un curcan, fără virtutea ignoranţei, fără alte platoşe confortabile. Iñárritu i-a smuls penele vanitoase una cîte una.

Crezi că asişti, din poziţia privilegiată a celui din fotoliu, a celui care nu riscă nimic, la chinurile ridicole ale unui actor. Cînd colo, te trezeşti umblînd dezbrăcat prin piaţă, cu fanfara pe urmele tale. Birdman este un film despre artă şi artişti tot atît cît La strada lui Fellini este despre lumea circului, Zbor deasupra unui cuib de cuci - despre casa de nebuni, iar Superman - despre jurnalismul de investigaţie.

Lumea prin care te poartă Iñárritu e un caleidoscop personalizat, la capătul căruia te poate aştepta orice: o mare cădere sau o graţioasă desprindere. Sau un baterist bătînd temeinic în tobele lui. Discuţiile din film se învîrt în jurul cupletului fals / autentic. Pare că toată umanitatea aceea claustrofobă, din subsolurile St. James Theater, e preocupată, în fel şi chip, de căutarea adevărului. Despre ce vorbim cînd vorbim despre dragoste?, se cheamă piesa la care munceşte zbuciumatul Riggan. Despre ce vorbim cînd vorbim despre artă? Despre ce vorbim cînd vorbim? Despre noi. Despre noi. Numai şi numai despre noi. E un fapt.

Iar cînd vorbim despre noi, cine vorbeşte, de fapt? Noi sau supereroul dinăuntru? "Supereroul reprezintă o imagine nazistă a omului despre el însuşi", crede Iñárritu. O imagine falsă, pentru că e coerentă, iar oamenii sînt contradictorii. Supereroul e dictatorul din capul nostru. Cel care ne împinge să fim altceva, altcineva, altfel.

Birdman povesteşte jucăuş, fără să ardă pe moment, ca muşcătura de meduză, despre lupta cu înaripatul poruncitor, cuibărit la mansardă. Drama timpului nostru e că nu mai reuşim (nu mai ştim? nu mai vrem?) să vedem. Să ne vedem pe noi, să-l vedem pe celălalt. Nimeni nu mai vede pe nimeni, sîntem în epoca vizualizărilor.




 Toate articolele despre Birdman


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Maria Andrieş


Alte articole

 Despre ce vorbim cînd vorbim despre cinema - Birdman, Mihai Fulger
 Absorbiţi de ei înşişi - Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance), Andrei Gorzo
 Un anumit tip de plan-secvenţă - Birdman, Ion Indolean
 Sudoare şi sânge - Birdman, Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer