Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Aferim!

Aferim!: un joc al minţii cu neantul valah


, un interviu cu

Observator Cultural, februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Al treilea lungmetraj semnat de regizorul Radu Jude, Aferim! (coproducţie româno-bulgaro-cehă) a fost selecţionat în competiţia celei de-a 65-a ediţii a prestigiosului Festival de la Berlin, 2015. Premiera mondială a filmului, în cadrul Berlinalei, a avut loc miercuri, 11 februarie 2015. Cu cîteva ore înainte de premieră, cineastul Radu Jude a acceptat să răspundă la cîteva întrebări, într-un interviu, în exclusivitate, pentru Observator cultural.

Mihai Fulger: De ce ai ales să plasezi acţiunea noului tău film în anul 1835, în condiţiile în care marea majoritate a regizorilor români (inclusiv tu, pînă la Aferim!) preferă să facă filme de­spre prezent sau despre trecutul recent?
Radu Jude: Cum ştim de la Faulkner, trecutul nu e niciodată mort. El ne influenţează vieţile, fără ca noi să fim neapărat conştienţi de asta. De exemplu, cînd un bărbat care se duce la birou îşi pune costum şi cravată, are el idee de ce îşi pune cravata aia? Are idee de originea acestei practici? Nu, dar o face totuşi, pentru că aşa spun cutuma sau regulamentul; doar că această practică nu vine, de fapt, din propria lui dorinţă, deşi poate părea aşa. Ăsta e un exemplu simplist, desigur, pentru felul în care trecutul creează realităţile prezentului, iar lucrurile se complică atunci cînd te apleci asupra unor realităţi cu un grad mai mare de complexitate.

M.F.: Cît de relevantă crezi că este, pentru publicul de azi şi pentru contextul actual, o poveste din Ţara Românească de acum 180 de ani?
R.J.: Răspunsurile la această întrebare trebuie să fie ale spectatorilor. Mie mi se pare că este o poveste relevantă, altfel nu aş fi făcut efortul de a realiza filmul. Şi e de ajuns să mă uit la ce comentarii au apărut pe site-ul Gandul.info la un interviu de-al meu legat de Aferim!, că să mă conving de această relevanţă. Iată cîteva exemple: "Băi, regizorii noştri de 2 lei nu se mai opresc din a-şi denigra ţara... Citind începutul articolului, am tresărit bucuros că, de data asta, ne prezentăm la un festival de film cu un film istoric şi atît. Dar nu... trebuie să ne denigrăm şi propriul trecut, nu ajunge să prezentăm în filme rahatul din România de azi, trebuie să prezentăm şi rahatul din trecut". Sau ăsta: "Iarăşi de­spre rromi? De ce nu se face un referendum cu privire la denumirea acestora? Am ajuns să am o reacţie de respingere chiar şi cînd citesc despre ei, dar să-i văd în preajma mea". Sau: "[...] ungurii duc o propagandă antiromânească de speriat, iar ţiganii fac pe victimele dîndu-se loviţi în aripă de noi". Nu înţeleg de ce ziarele sau site-urile serioase permit comentarii rasiste şi antisemite. Mă rog, e treaba lor. Evident, ipochimenii care scriu chestiile astea nu au curajul de a le semna cu propriile nume, probabil sînt nişte bieţi frustraţi laşi, dar reacţiile lor dovedesc, totuşi, că problemele pe care le pune filmul în discuţie au relevanţă şi pentru noi, cei de azi. Iar obsesia asta cu imaginea României... Cînd te gîndeşti că au trecut douăzeci de ani de la apariţia filmului O vară de neuitat de Lucian Pintilie, şi discursul rămîne identic: să nu ne atingem de imaginea frumoasă pe care o avem de­spre propriul trecut! E ridicol. Dar, poate, de înţeles. Istoria noastră e lipsită de strălucire ("neantul valah" de care pomenea Cioran...) şi atunci vrem să compensăm într-un plan imaginar. De aici obsesia "dacopaţilor" (vorba lui Dan Alexe) pentru măreţia dacilor, de aici negarea momentelor dureroase sau ruşinoase din trecutul nostru, de aici negarea Holocaustului românesc... Eu cred că e esenţial să ne raportăm corect şi lucid la propriul nostru trecut, nu să-l înfrumuseţăm prosteşte. Şi ar trebui să nu ne pese că istoria noastră e insignifiantă, ar trebui să fim conştienţi că avem şansa să avem un prezent mai bun şi, poate, un viitor minunat...

M.F.: Cum te-ai documentat pentru a reconstitui limbajul şi mentalitatea epocii abordate?
R.J.: În singurul mod posibil: vorbind cu consultantul istoric al filmului, citind cărţi de istorie, citind literatura secolului al XIX-lea, colecţii de documente etc.

M.F.: Ce te-a determinat să filmezi Aferim! pe peliculă alb-negru?
R.J.: Dorinţa de a pune, din start, o anumită distanţă între spectator şi lumea reprezentată prin imagini. Dorinţa, adică, de a-i transmite spectatorului (celui atent, celui care vede filmul ca film şi nu ca un fel de literatură în ima­gini, desigur...) ideea că ceea ce vede e rezultatul strict subiectiv al unor cercetări proprii, o construcţie artificială şi nu realitatea însăşi. Există în naratologie acel concept, suspension of disbelief ("suspendarea neîncrederii"), ideea că o naraţiune trebuie construită astfel încît receptorul să creadă în realitatea lumii reprezentate. Pe mine mă interesează mai degrabă o suspension of belief ("suspendare a încrederii"), mă interesează ca spectatorul să perceapă filmul ca pe un simplu construct, ca pe un fel de "joc al minţii", cum ar spune Culianu. Un joc serios, desigur, şi care ar trebui să pună în mişcare gîndirea spectatorului.

M.F.: Cum te-au influenţat westernurile americane clasice, precum cele ale lui John Ford şi Howard Hawks, la realizarea acestui "western balcanic"? Au existat şi influenţe autohtone?
R.J.: Influenţele sînt de peste tot şi de toate felurile. Totul m-a influenţat: ceea ce am citit, ceea ce am văzut, ceea ce am observat, discutat cu scriitorul Florin Lăzărescu sau cu Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, consultantul nostru istoric. Îmi plac, la cineaştii numiţi de tine, minimalismul lor (în raport cu standardele hollywoodiene) şi talentul extraordinar de a povesti în imagini. În plus, cum povestea noastră avea o structură care aduce vag cu The Searchers  al lui John Ford, am hotărît să îl omagiem explicit în film. Mai sînt citate La Moara cu noroc al lui Victor Iliu şi Moromeţii de Stere Gulea, două filme pe care le admir nespus.

M.F.: Westernurile hollywoodiene au mizat dintotdeauna foarte mult pe muzica ilustrativă, extradiegetică. În afara genericelor, tu ai ales din nou, la fel ca majoritatea reprezentanţilor Noului Cinema Românesc, să foloseşti doar muzică diegetică, cu sursă în cadru sau implicită (în acest caz, este vorba despre grupul de muzică tradiţională Trei Parale). Ai luat în considerare şi opţiunea de a recurge la o muzică compusă special pentru film?
R.J.: Nu. Filmul este foarte vorbit, e bazat destul de mult pe dialog, nu prea era loc de muzică.

M.F.: De ce ai decis ca aparatul de filmat să păstreze distanţa faţă de personaje / actori?
R.J.: Din motivele explicate mai sus, am vrut ca punerea în scenă să fie cît mai evidentă. Am vrut ca spectatorul să fie conştient de faptul că vede un film. Şi cadrele largi induc mai tare ideea asta decît cele apropiate, care reprezintă norma în filmul comercial. Uneori m-am gîndit la filmul ăsta ca la o piesă de teatru în aer liber şi înregistrată pe peliculă alb-negru...

M.F.: Ce reacţii sau gînduri ai vrea să le provoci spectatorilor prin acest film?
R.J.: Tot ceea ce îmi doresc e ca spectatorii să ia acest film doar ca punct de pornire. Apoi, ei să cerceteze mai departe temele filmului şi să găsească lucruri mai interesante, mai complexe şi mai relevante. Cei mai mulţi dintre noi nu sîntem istorici, nu avem nici timpul, nici energia să studiem mai în profunzime, dar cred că un interes mai mare pentru istorie ar fi benefic. Poate să pară că îmi propun puţin, eu cred că e destul. În aceeaşi logică, următorul meu proiect e o adaptare liberă după opera lui M. Blecher, în special după Inimi cicatrizate, şi vreau să fac filmul ăsta în primul rînd pentru a-i convinge pe oameni că literatura lui Blecher e extraordinară şi merită citită.
 
(Interviu realizat la Berlin)




 Toate articolele despre Aferim!
 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Fulger
 Alte articole de Radu Jude


Alte articole

 Top 5 filme distribuite în 2015, Irina Trocan
 Play Aferim! la Plai, 2015, Marian Rădulescu
 După dealuri şi Aferim! accesibilizate pentru nevăzători, Marian Rădulescu
 Aferim, Radu Jude!, Larisa Turea
 Un film palimpsest despre supunere socială - Aferim, Iulia Popovici
 Toate articolele despre Aferim!


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer