Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Aferim!

Un film palimpsest despre supunere socială - Aferim


Observator Cultural, martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 1835, Alexis de Tocqueville publica primul volum din Democraţia în America, iar Charles Darwin ajungea în Insulele Galápagos. În esenţă, aceste lucruri n-au nici o legătură cu Aferim! (a cărui acţiune se petrece în 1835) - decît, probabil, evidenţa faptului că percepţia noastră asupra trecutului îndepărtat e modelată de astfel de date, revelatorii pentru posteritatea globalizată, şi nu de cele ale istoriei sociale locale (şi... banale).
 
În 1835, Ţara Românească era guvernată prin Regulamentele Organice - care stipulau separarea puterilor în stat şi creau un sistem juridic - şi tocmai îşi căpătase prima armată; Imperiul Otoman îşi pierduse influenţa în favoarea celui Ţarist (care abia îşi retrăsese, în 1834, trupele de pe teritoriile româneşti), iar conştiinţa naţională, care avea să se dezvolte în naţionalismul romantic al paşoptiştilor, începuse să se închege, mai ales prin extinderea învăţămîntului în româneşte. "Ţiganii" erau robi (şi aveau să mai rămînă încă aproape două decenii), condiţia ţăranilor clăcaşi se înrăutăţise, însă Ţării îi mergea bine - gusta din plin entuziasmul unei (cvasi)independenţe şi se urbaniza încetişor.
 
În această Valahie în vremuri de cotitură, în care "totul se sfîrşeşte şi nimic n-a început încă" (C.A. Rosetti), plasează Radu Jude povestea zapciului Costandin (un senzaţional Teodor Corban), a fiului său, dorobanţul Ioniţă (Mihai Comănoiu), şi a robului rom Carfin (Toma Cuzin, extrem de... real), fugit de la boierul Iordache Cîndescu (Alexandru Dabija, mare actor), într-o călătorie iniţiatică presărată cu întîlniri revelatorii şi multe vorbe de duh. Iar dacă "politic" înseamnă chestionarea mecanismelor profunde de funcţionare a unei societăţi, a relaţiilor de putere şi potenţialului de schimbare socială, atunci Aferim! e, într-adevăr, cel mai politic film românesc al ultimilor ani.
 
Neutru "rezumat", Aferim! are o narativitate liniară - urmăreşte, pe parcursul a trei zile (şi două nopţi), parcursul lui Costandin şi Ioniţă în căutarea robului fugit (o misiune poliţienească în beneficiu privat, însă pentru care au fost însărcinaţi public - au pitac / ordonanţă scrisă de la autoritatea locală), timp în care întîlnesc felurită lume: preoţi, alt zapciu, ţărani meşteşugari sau pescari, ţigani domneşti (aurari prin apa Dîmboviţei), robi mănăstireşti, robi sloboziţi umblînd să se vîndă altcuiva, călători cu işlice, rămaşi peste noapte la hanul unde cineva-l aşteaptă pe Lică, prostituate, pe Vasilică şi Marioara, ciocoi noi care nu dau prioritate pe potecă, bogătani turci nevorbitori de română şi urmele haiducilor în trăsura arsă, înconjurată de cadavre.
 
Altfel spus, e un film în care se vorbeşte mult şi se întîmplă puţine, din perspectiva protagoniştilor, dar destule - din perspectiva planurilor secundare şi al conexiunilor şi referinţelor pe care le pune în mişcare.
 
Ceea ce face special acest al treilea lungmetraj al lui Radu Jude e şi multitudinea de lecturi pe care le oferă. E un western autohton (opţiunile cinematice şi mărturiile regizorului trimit explicit la această filieră), dar e, în acelaşi timp, un film care se plasează într-o relaţie discursivă complexă cu tradiţia locală a peliculelor istorice (reprezentată, glorios au ba, de Sergiu Nicolaescu). E un omagiu adus unor ecranizări celebre ale unor romane esenţiale ale satului românesc (Moromeţii şi Moara cu noroc), dar care exploatează intens şi polemic o întreagă moştenire literară, cultă şi populară neredusă la gradul de citat autosuficient, ci antrenînd cu sine, curat postmodern, ansamblul mai larg de semnificaţii din care provin.
 
Singura replică pe care aş fi bănuit-o de moralism - una în care Costandin se preocupă de percepţia posterităţii -, ei bine, este ea însăşi un citat, o trimitere la Cehov (o replică a lui Astrov din Unchiul Vania: "Ne vor pomeni oare, cu o vorbă bună, cei ce vor trăi cu o sută, două sute de ani după noi şi cărora azi le croim drumul? Eu cred că nu ne vor pomeni, dădacă!"). În mod bizar, deşi îl deranjează acelaşi moment şi-l citează pe Cehov ca sursă în film, C.T. Popescu nu identifică originea replicii şi nici felul în care el activează în filmul lui Jude contextul întrebării lui Astrov: sentimentul efortului inutil, al ratării misiunii sociale în ciuda implicării individuale...
 
Aferim! e şi o (mini)epopee formatoare, cu o lungă tradiţie mai ales în literatura europeană, care-i aduce împreună pe un reprezentant al lumii vechi şi pe unul al lumii care-o va înlocui; nu doar costumele îi plasează pe Costandin şi pe fiul său în universuri diferite, ci şi limbajul (spre deosebire de tată, Ioniţă nici nu vorbeşte turceşte, nici nu foloseşte cuvinte de origine turco-grecească) şi, mai ales, termenii în care privesc relaţiile sociale. Întrebarea lui Ioniţă - "De ce să fie pedepsit, dacă nu e vinovat?" - e una fundamentală pentru impulsul de modernizare a Ţărilor Româneşti, din jurul anilor 1840.
 
E şi un film cu potenţial popular - deşi e alb-negru, imaginea e foarte bogată şi activează subconştient o întreagă memorie vizuală (inclusiv Ciobănaşul lui Grigorescu), personajele, mai ales cele "centrale", sînt ataşante, iar limbajul, plin de zicale memorabile, activează un fond lexical latent foarte expresiv (mediul online s-a umplut deja nu doar de "aferimuri", ci şi de pravile, praznicuri şi alişverişuri). Spre deosebire de multe alte filme româneşti ale ultimului deceniu, Aferim! nu doar că rezistă foarte bine la "relectură" (calitate pe care, de altfel, o au şi alte producţii ale lui Jude, Toată lumea din familia noastră şi chiar scurtmetrajul O umbră de nor), dar chiar invită la vizionări multiple.
 
Ce nu e, totuşi, e un film exotic. Puţină lume pare conştientă de faptul că exotismul e, atunci cînd vorbim de o operă de artă, chiar cinematografică, în primul rînd un curent artistic, strîns legat de orientalism şi de imperialismul european. Exotismul e o formă culturală de apropriere, care asimilează alteritatea prin exacerbarea diferenţelor, de regulă, a opulenţei sau sărăciei excesive şi a relaţiilor sociale nesubsumabile organizării "occidentale", "civilizate". Faptul că cei mai mulţi dintre cei care identifică elemente "exotice" în Aferim! înţeleg prin asta un anume nivel de nefamiliaritate cu subiectul şi obiectul filmului nu înlătură dimensiunea de distanţare, de neasumare, pe care o presupune ideea însăşi de exotism (aşa cum folosea termenul, comentîndu-l negativ, chiar A.O. Scott, vorbind despre tînăra cinematografie românească...) - şi care se regăseşte din plin în reprezentările contemporane obişnuite ale romilor, din seriale precum Inimă de ţigan sau din reportajele din "palatele" regelui Cioabă. Există un "spectaculos", un "surprinzător" intrinsec exotismului care-i lipsesc total filmului lui Jude. Un film, primul, care foloseşte preocuparea Noului Val românesc faţă de microrealism, "felia de viaţă" şi moartea marilor naraţiuni pentru a introduce în această cinematografie perspectiva Noii Istorii (minus obsesia ei pentru "obiectivitate" şi cu accent pe ideea de clasă), a istoriei cultural-sociale şi a mentalităţilor, preocupată nu de eroi politici şi discursuri de legitimare, ci de viaţa cotidiană. Această viaţă cotidiană a secolului al XIX-lea, ale cărei urme subzistă în literatura studiată în şcoală ca pură ficţiune, scoate la iveală, în Aferim!, straturi organizate încă după principiile exploatării economice feudale, în care autoritatea personală, dată de poziţia socială, "bate" legea statală. Acest hău între cadrul legal şi cadrul real, între... aparenţe şi esenţe, un hău gestionat de convenţii nescrise, dar comportamental interiorizate, pe care Radu Jude îl expune în toată complexitatea lui, e aspectul cel mai contemporan şi cel mai important al lui Aferim!.
 
În încheiere, aş vrea să-i semnalez dlui Doru Pop cîteva erori strict factuale care apar în cronica sa la Aferim!, publicată pe site-ul Adevărul.ro. Spune Doru Pop: "Istoric vorbind, actul sexual al unui rob cu o femeie liberă era cumplit pedepsit de lege, mergînd pînă la arderea de viu". În realitate, robii au devenit tîrziu subiect juridic, iar atunci cînd s-a întîmplat asta (cu ceva timp înainte de 1835), legea stipula clar că stăpînul nu are drept de viaţă asupra robului (nu-l poate ucide). Adulterul dintre o femeie liberă şi un rob (destul de curent, pentru că nesocializînd în afara casei, soţia nu prea avea de unde-şi alege amanţii) atrăgea consecinţe în primul rînd asupra femeii, aspect despre care vorbeşte pe larg Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, în cartea În şalvari şi cu işlic, detaliind exact cazul preacurviei unei neveste cu un ţigan, în anul de graţie 1782. Nimeni n-a fost ars de viu, bărbatul a făcut plîngere împotriva femeii la Prea Sfinţitul. Iar cînd zapciul din Aferim! încearcă să oprească pedepsirea extremă a robului, nu umanismul îl invocă, ci chiar legea.

Din nou, cînd vorbeşte despre "intervenţia discursivă a regizorului-narator este deranjant programatică [...] în lunga discuţie din podul casei boiereşti, unde zapciul îi explică boieroaicei [...] «standardele» patriarhalismului de epocă", autorul cronicii ignoră faptul că în respectiva scenă, Costandin citează pur şi simplu (Teodor Corban marchează apelul la autoritatea textului scris) din Îndreptarea legii, corpusul religios normativ care ghida viaţa socială a vremii.
 
Iar în ce priveşte "peisaje(le) ce par extrase din descrierile călătorilor care au cutreierat mai degrabă sudul Balcanilor decît Cîmpia Română (poate şi datorită coproducţiei ce implică bani de la fondul bulgar pentru cinematografie)", locaţiile de filmare sînt publice, accesibile la o simplă căutare pe Internet, iar ceea ce "pare" sudul Balcanilor sînt, de fapt, Munţii Măcinului (recognoscibili, de altfel, din fotografiile turistice).






 Toate articolele despre Aferim!


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Top 5 filme distribuite în 2015, Irina Trocan
 Play Aferim! la Plai, 2015, Marian Rădulescu
 După dealuri şi Aferim! accesibilizate pentru nevăzători, Marian Rădulescu
 Aferim, Radu Jude!, Larisa Turea
 Aferim! / De ce eu? - proiecţie şi dezbatere în cadrul proiectului Film Menu - Să Film!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Aferim!


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer