Timp de 10 zile, tinerii vor lua contact cu lumea filmului din interior, parcurgând intensiv toate etapele realizării unui film: scrierea scenariului, filmare, editare. Ei vor avea acces la aparatură profesională, îndrumaţi de profesionişti din cinematografia românească şi, de asemenea, vor putea să ia parte la evenimentele festivalului.
15 participanţi, aleşi pe baza unei preselecţii făcută de echipa de traineri care va susţine atelierul la Cluj, vor lucra în echipe de câte 3, pornind de la o temă dată. Lor li se vor alătura 3 seniori, foşti participanţi Let's Go Digital, care vor avea rolul de a-i îndruma pe începători şi de a realiza un film de "making of" al atelierului. Filmele rezultate vor fi proiectate în ultima seară în faţa publicului festivalier, care va avea sarcina de a desemna cel mai bun film realizat în cadrul Let's Go Digital! 2015. Scurtmetrajul câştigător va fi premiat în cadrul unei gale de închidere a Atelierului.
Înscrierile au loc până în data de 15 mai 2015. Regulamentul şi detaliile necesare înscrierii pot fi găsite pe site-ul TIFF.
Lansat în 2005 în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, atelierul Let's Go Digital! a devenit de-a lungul timpului un adevărat laborator de creaţie cinematografică dedicat tinerilor pasionaţi de film. Mulţi dintre foştii participanţi ai LGD-ului au devenit de-a lungul anilor profesionişti în domeniu - au absolvit facultăţi de profil şi au început să fie extremi de activi ca cineaşti.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (29 mai - 7 iunie 2015) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..