Dollares de arena / Dolari de nisip sau jaful îmbătrânirii la TIFF, 2015

N-a fost niciodată o frumuseţe, dar acuitatea privirii i-a înseninat chipul modelat după trăsăturile genialului ei tată şi i-a înaripat talentul moştenit. Apariţia ei la Cluj în 2012, ca invitată de onoare a Festivalului Internaţional Transilvania, a fost o încântare. Publicul clujean s-a pătruns atunci de frumuseţea ei interioară, de vivacitatea în reacţii, prospeţimea gândirii, agerimea minţii şi bucuria de a dărui, specifică acestei firave făpturi, neobosită în muncă, deţinătoare a unui palmares impresionant în cariera ei artistică.
 
Acum, la 71 de ani, Geraldine Chaplin e nu numai vizibil îmbătrânită, dar şi uscată exterior, cu pielea zbârcită, riduri adânci, multiple, cu pete de bătrâneţe, ca orice femeie slabă la această vârstă. Aceste semne exterioare nu pot fi ascunse. Ba mai mult, realizatorii Israel Cardenas şi Laura Amelia Guzman le evidenţiază cu asupra de măsură, cu îndurerată obsesie în pelicula Dolares de arena / Dolari de nisip realizată în 2014, producţie Republica Dominicană - Mexic - Argentina. O vedem pe Geraldine Chaplin în costum de baie cu volănaşe, ca pentru babete, pe plajă sau sub apă, înotând, în gros-plan-uri insistente până la saturaţie. Când camera se mută pe trăsăturile feţei, ochii iradiază, ţintesc zări necuprinse. Fizionomia actriţei venerate e o frenezie neînţeleasă care ascunde şi invidie. Invidia unei bătrâne care îşi trăieşte ultimii ani de viaţă departe de familie, pe ţărmul dominican, cu un acut sentiment al crepusculului, al pierderii definitive. Văpaia din ochi însă transmite atâta dragoste de viaţă, bucurie nostalgică şi forţă de a lupta cu senectutea încât descumpăneşte, paralizează conformisme, consternează conştiinţe mărunte. Şi cum să nu consterneze, când o femeie de această vârstă, bogată şi singură, în loc să se bucure de nepoţei şi de familie, declară că s-a îndrăgostit de o tânără dominicană superbă şi trăieşte sincer tulburările legate de acest puternic sentiment de ataşare faţă de o fiinţă de acelaşi sex?
 
Metafora din titlu, sugestivă, frapantă, percutantă, are dublu înţeles. Paradisul exotic în general, de la care cel dominican nu face excepţie, dimpotrivă, paradis cuprins în cuvinte ca nisip, palmieri, ţărm însorit, hotel cu privelişte spre ocean, paradisul acesta e un magnet care atrage destui turişti bogaţi. Paradisul aduce banii, dolarii. Dinspre bogaţi înspre proprietarii de hoteluri, pensiuni şi restaurante. Patroni jefuitori de bogaţi, dar şi localnici săraci mânaţi de acelaşi scop şi care îşi oferă serviciile (diverse, intime, cidate). Turismul sexual e în expansiune. Pe lângă industria hotelieră, turistică, funcţionează în toate aceste ţări sărace economic şi mica speculă neînregistrată la fisc. Dar metafora Dolari de nisip (care m-a prins) subliniază şi vacuitatea belşugului personal în faţa inexorabilei îmbătrâniri, a inexorabilului sfârşit care se apropie.
 
Pe scurt, lucririle stau cam aşa. Anne (Geraldine Chaplin) trăieşte de trei ani izolată, departe de familia băiatului său din Franţa, în provincia Samana din Republica Dominicană. Pentru a-şi alunga singurătatea, apelează la serviciile unei localnice de 20 de ani, pe nume Noeli (Yanet Mojica), care se dovedeşte a fi într-adevăr mojică. Obişnuită cu străinii, Noeli se bucură de avantajele materiale oferite de aceştia (dolari, lănţişoare de aur, haine, diferite cadouri) pentru a supravieţui. Prietenul ei, Yeremi (Ricardo Ariel Toribio), o duce şi o aduce pe Noeli cu motoreta până la Anne, ştiind că "munca" ei acolo este rentabilă. Dar şi Noeli încalecă băieţeşte motoreta. Invazia asta de transport cu motorete în filmele din America de Sud devine năucitoare (vezi şi Mariposa / Fluturele argentinian; în treacăt fie spus, ar trebui introdusă moda asta şi la noi pentru decongestionarea traficului). Svelta Noeli e o căprioară superbă, neînfricată, pe scuter. Când află că a rămas însărcinată, Anne se hotărăşte s-o ajute să nască în Franţa. Pregătirile de plecare sunt făcute, dar Noeli şi Yeremi preferă s-o jefuiască şi să fugă imediat cu banii.
 
Israel Cardenas şi Laura Amelia Guzman (scenariu şi regie) adoptă o atitudine discretă şi tandră faţă de această legătură sentimentală a femeii atinse de frigul îmbătrânirii. Anne o admiră pe Noeli pentru frumuseţea trupului ei, pentru nepăsare şi excesul de tinereţe de care dă dovadă. Această privire în oglindă impresionează puternic: frumuseţea trupului nud al tinerei şi "frumuseţea" nobilă a trupului secătuit de vlagă al Annei. Sunt evitate scene de intimitate. Ele nici nu există? E doar o reflectare în oglinzi paralele? Oricum, şi la nivel epidermic, contrastele sunt izbitoare, dureroase. Dincolo de sugestia de jaf şi vacuitate, Dolari de nisip este un subtil eseu vizual despe jaful îmbătrânirii. Un memento mori care trebuie văzut şi conştientizat ca atare.