10,000 km & Radiator în Competiţia TIFF, 2015

10,000 km este primul lungmetraj al tânărului Carlos Marques-Marcet. Gadgeturi, iubire, decizii de viaţă, suferinţă, pasiune, deziluzii şi planuri spulberate sunt ingredientele filmului. Pendulând între speranţe şi suferinţă, 10,000 km încearcă să găsească un răspuns la ce anume înseamnă să iubeşti, sau dacă iubirea perfectă există şi cât rezistă ea? Departe de a fi un film siropos, lungmetrajul lui Carlos Marques aduce în prim plan un subiect de actualitate în viaţa multor cupluri tinere - relaţiile la distanţă, comunicarea virtuală şi (in)compatibilitatea în cuplu. Alex şi Sergi sunt doi tineri cu o viaţă liniştită în Barcelona, cu planuri de a-şi construi o familie şi de a avea un copil, până în clipa în care Alex primeşte un email în care este anunţată că a câştigat o bursă în fotografie în Los Angeles. Ia decizia de a pleca pentru un an, departe de iubitul ei. Cuplul perfect începe să se erodeze cu fiecare zi care trece, în ciuda comunicării virtuale. Descoperirea cu fiecare zi că punctele în comun dintre ei sunt din ce în ce mai puţine, deconstruiesc iubirea care îi unea, iar întâlnirea neaşteptată dintre cei doi, după opt luni de distanţă, este zadarnică în faţa schimbărilor şi a răcirii afective deja instalate.

Filmul îmbrăţişează ideea că iubirea nu este de ajuns, că trebuie susţinută de aspiraţii şi planuri comune. Alături de ideea că iubirea este comunicare în prezenţa reală a celuilalt. Mediul virtual interpus între cei doi constituie un filtru sau o barieră în care sentimentele rămân suspendate în jocul viral pe care acesta îl pune la dispoziţie. Astfel, relaţia reală se metamorfozează în una care se instalează doar la nivel cerebral, iar necesitatea prezenţei reale a celuilalt este înăbuşită de comunicarea rece a spaţiului virtual şi a gadgeturilor. Nu neapărat o aşa-zisă maturizare a celor doi, descoperirea unor noi idealuri în viaţă şi a anumitor incompatibilităţi existenţiale ar fi ingredientele de bază care îi separă pe cei doi, ci mediul de comunicare.
 
Radiator, o comedie neagră pentru ceea ce înseamnă panorama bătrâneţii cu neajunsurile ei, modelarea şi uniformizarea soţilor în rutină, mici tabieturi, necazuri, suferinţă şi mizerie. Filmul, în regia lui Tom Browne, prezintă neajunsurile şi a neputinţele instalate (sub trecerea inexorabilă a timpului) în familia lui Daniel, care se vede nevoit să se întoarcă acasă pentru a avea grijă de tatăl lui, Leonard, ţintuit la pat, pe care mama sa, Maria, încearcă să îl îngrijească cu ultimele puteri. O fire dificilă, morocănoasă, arţăgoasă şi plină de critică şi reproşuri, bătrânul Leonard îi face zile fripte Mariei cu capriciile sale de om bătrân şi bolnav. Cum toţi se aşteaptă ca bătrânul să moară, încearcă să îi îndeplinească toate dorinţele. Însă pe toţi îi aşteaptă o surpriză de proporţii!

Filmul lui Tom Browne este unul tăios, crud. Precizia cu care redă relaţia de iubire dintre cei doi bătrâni - care se completează reciproc în fiecare detaliu - alături de metoda paradoxală prin care Leonard îşi manifestă iubirea şi recunoştinţa de-o viaţă faţă de soţia sa, în mod distorsionat, prin interminabilele critici şi reproşuri (pe care le regretă prea târziu), dau filmului un aer realist, tăios, în ceea priveşte uşurinţa cu care privim moartea. Pierderea puterii de muncă, dar nu şi a voinţei, îi fac pe cei doi soţi să aibă nevoie de Daniel, fiul ignorant care se întoarce în ultima clipă, pentru a-şi face datoria faţă de cei doi. Mizeria, şoarecii, dezordinea de neimaginat din casa bătrânilor constituie un tablou trist a ceea ce înseamnă îmbătrânire, dezinteres (din partea celor încă în putere în familie), uitare.