Urok / Lecţia şi Hrútar / Rams / Despre oameni şi oi în Competiţia TIFF, 2015

Având ca punct de plecare un fapt real, care a condus la construirea ulterioară a ficţiunii din film, Urok / The Lesson / Lecţia, - filmul lui Kristina Grozeva şi Petar Valchanov, din competiţia TIFF 2015 - este o dramă care subliniază limitele pe care natura umană este capabilă să le transgreseze cu bună ştiinţă, pentru a rămâne pe linia de plutire a supravieţuirii cotidiene. Curajul şi riscul pe care şi-l asumă Nadejda - o profesoară de engleză dintr-un sătuc bulgăresc, atunci când are de ales între a-şi lăsa familia în stradă, din cauza nesăbuinţei soţului ei alcoolic care nu a plătit ratele la bancă, şi a avea o conştiinţă curată - scoate în evidenţă un pragmatism cinic şi violent. Deşi circumstanţele şi faptele o condamnă, atunci când merge să ceară bani de la un cămătar periculos şi ia decizia de a jefui banca din oraş căreia îi datora creditul, acestea scot la lumină capacitatea de sacrificiu şi de compromis, pe care Nadejda este nevoită să le asimileze în foarte scurt timp. Lecţia moralizatoare pe care profesoara de engleză le-o ţine elevilor, în urma unui incident de furt în clasă, este deconstruită de propriul ei jaf bancar. Alunecarea treptată în afara legii o împiedică moral să îşi susţină cauza dreptăţii şi a corectitudinii în faţa elevilor. De analizat nu sunt neapărat faptele din film, ci cauzele care duc la declanşarea lor. Într-o lume coruptă, plină de mârlănie, violenţă şi şantaj, Nadejdei îi este imposibil să joace corect. Alunecarea de partea compromisurilor şi a infracţiunilor vine ca o ironie la modelul uman pe care ea are datoria să îl inspire adolescenţilor. Implozia de sens pe care filmul îl dezvăluie, accentuează cu bună ştiinţă tensiunea morală şi radiografia unei situaţii greu de suportat, de o dualitate maniheică obscură, situată într-un cerc vicios sumbru.

Câştigător în 2015 al premiului Un Certain Regard la Cannes, Hrútar / Rams / Despre oameni şi oi, prezent şi în competiţia TIFF 2015, spune o poveste cutremurătoare a ceea ce înseamnă legătura de sânge şi invidia, atunci când la mijloc este vorba despre un element comun şi unic de supravieţuire - oile. Departe de a-mi propune să văd în filmul lui Grímur Hákonarson laitmotivul baladei noastre Mioriţa, într-o expunere postmodernă totuşi, caut să subliniez mai degrabă situaţia dramatică şi hilară a celor doi fraţi, Gummi şi Kiddi, oieri prin tradiţie, dar care s-au lăsat muşcaţi de păcatul invidiei şi al vanităţii. Uciderea de către o echipă de veterinari, a tuturor oilor din sat - ca o consecinţă a invidiei lui Gummi în faţa lui Kiddi, care câştigă premiul întâi la concursul de oi - declanşează o întreagă tragedie. Zvonul infestării oilor cu scrapie îl obligă şi pe Gummi, propagatorul informaţiei, să îşi omoare cornutele, dar spre deosebire de ceilalţi acesta ascunde câteva exemplare în beciul casei. Descoperit de propriul frate, iar mai apoi de veterinari, acesta se hotărăşte să îngroape securea războiului de patruzeci de ani şi să salveze, împreună cu Kiddi, oile rămase. Cu planul eşuat, cei doi fraţi ajung să se regăsească moral şi afectiv în cele din urmă, în munţii reci ai Islandei, unde redescoperă adevăratele valori umane pe care şi le-au renegat atâţia ani. Metafora oilor poate fi oricând substituită, însă de remarcat este faptul că indiferent de situaţie, legătura de sânge dintre cei doi fraţi nu se rupe. Aceşti doi Cain şi Abel, care s-au salvat în ultima clipă din faţa fratricidului printr-o fărâmă de conştiinţă sau interes comun, situează filmul pe două planuri. Unul al faptelor şi al conflictelor evidente, care are în centrul atenţiei oile, iar celălalt al faptelor şi al conflictelor interioare, care se reflectă în relaţia tacită şi panoptică dintre cei doi fraţi. Supravegherea atentă şi reciprocă a celor doi este, nu atât un rezultat al invidiei, cât al iubirii inconştiente, dar viciate, pe care şi-o poartă. Înlăturarea cauzei conflictului (oile) aduce nu numai împăcarea fraţilor, dar şi o redescoperire de sine a celor doi. Un film dur, obiectiv, tranşant şi metaforic care te pune la zid în faţa unei situaţii aparent banale, dar cerebrale totodată, menit să construiască în faţa spectatorului simulacrul unor principii de viaţă al căror reciclare iminentă se produce într-un proces axiologic de negare a valorilor.