Am aflat că nu aveam cazare decât începând de a doua zi, motiv pentru care am decis să merg la Casa TIFF. La Cluj, la TIFF, întotdeauna ai o casă.
Am mers puţin mai târziu cu Dimény Áron la Galeria Tranzit, pe care el a descoperit-o, şi mi-a plăcut din prima. E un loc minunat. Avea tot ce mi-aş fi dorit: destul spaţiu să ne desfăşurăm, wireless, proiector, DVD player, scaune multe şi mai ales era un loc doar al nostru, unde puteam să ne jucam în voie.
Până la finalul primei zile, vocea mea devenise un hârşâit, camera mea mirosea puternic a oţet, pentru că Monica a avut grijă să-mi furnizeze un bidon ca să-l pun noaptea la culcare în şosete, să mă simt mai bine a doua zi. Şi de a doua zi, totul a fost perfect.
N-am bănuit că între 2 şi 7 iunie 2015, viaţa mea urma să se îmbogăţească, pentru că am cunoscut nişte oameni fantastici, cu multă voinţă, dornici să (se) cunoască, uniţi, prietenoşi şi cu suflete mari. Suntem foarte norocoşi că ne-am întâlnit.
10 pentru Film este un proiect aflat la ediţia a patra. Un juriu selectează 10 actori talentaţi, care joacă pe scenele teatrelor din întreaga ţară, dar care nu au avut până în acest moment roluri vizibile în filme de lungmetraj. Cei 10 actori vin la Festivalul Internaţional de Film Transilvania pentru 5 zile şi aici li se întâmplă lucruri care îi ajută să fie mai vizibili, au întâlniri importante pentru cariera lor, sunt filmaţi, sunt pozaţi de către profesionişti şi cel mai important, sunt în miezul lucrurilor.
Momente memorabile la TIFF:
Iustin Surpănelu care râcâia de zor, la 7 dimineaţa şi după o noapte nedormită petrecută la montaj, în uşa camerei de alături de mine, unde Adi Bulboacă (fotograful oficial 10 pentru Film) dormea dus. Până la urmă am deschis eu şi dacă tot am deschis, dragul nostru şi-a făcut şi un duş, mirosind ca o domniţă toată ziua.
Vizita Alteţei Sale Regale Principesa Maria, pentru care am făcut probe de reverenţe şi inclinări toată săptămâna. Ne-a ieşit foarte bine.
Dat cu mătura şi cu mopul în fiecare dimineaţă la ora 8.30 la noi la birou pentru o senzaţie de prospeţime.
Noaptea de 3 iunie 2015 când am dat broşura în tipar şi am adormit de vreo 5 ori cu laptopul în braţe, dar cu alarma la telefon care suna din oră în oră ca să-l pot suna pe Vlad de la grafică să-i cer modificările pe layout.
Petrecerea HBO la care am făcut "trenuleţul" şi de la care am plecat de 3 ori ca să văd montajul filmelor făcute de Bogdan Theodor Olteanu şi Radu Bărbulescu. Chuck Norris a plecat şi el spre ziuă de la petrecere, l-am văzut în nişte poze pe facebook rătăcind prin Cluj.
Pregătirile pentru gala de închidere, când fetele s-au îmbrăcat, coafat şi machiat, iar băieţii au venit să ne ia să mergem la cocktail la Ramada: erau atât de frumoşi toţi, încât mi s-a tăiat respiraţia: mulţumim, Sivia şi Vestige.
Mândria şi bucuria pe care am simţit-o după conferinţa de presă de la ora 10.30 dimineaţa din TIFF Lounge când i-am văzut pe toţi la interviuri. Mi-a crescut inima. Mai ales că au avut o noapte lungă, toţi 10. Dar cu Vizin şi multă voinţă au arătat şi s-au comportat toţi admirabil. Mulţumim, Monica, pentru călătoria la farmacie :).
Workshopul cu Isaach de Bankole, la care toată lumea a fost fascinată de când a intrat în încăpere. A fost considerată «întâlnirea magică» pentru toţi cei 10.
Pachetele oferite de Farmec celor 10 dragi ai noştri, cu produse Gerovital; toată lumea a declarat că le va folosi negreşit, mai ales băieţii, care au fost impresionaţi că există şi produse pentru ei.
Filmarea şi şedinţele foto din Atelierul de pictură de la teatru, pentru care îi mulţumim lui Molnár Levente. Superb loc. Îi pupăm mâinile lui Kecske.
Vizionarea videoclipului regizat de Iustin - pentru prima dată, alături de Alteţa Sa Regală Principesa Maria; a fost o emoţie acolo care a arătat cât de mult ne-a plăcut tuturor tot ce am făcut zilele astea. Nu am cuvinte.
Micile dejunuri la care am stat în aceeaşi încăpere cu Ada Milea, cu care m-am salutat în fiecare dimineaţă, neştiind cine e deşi îmi părea extrem de cunoscută; da, era Ada Milea si o admir enorm, dar dacă nu era Monica Felea până în ziua de azi m-aş fi întrebat de unde o cunosc eu pe fata asta.
Workshopul cu Nancy Bishop: Tudor, ai luat cea mai bună decizie. Kecske, îţi mulţumesc că ai descoperit-o, că ai insistat să vină şi că te-ai ocupat de ea zilele astea la Cluj, am învăţat tare multe de la ea cu toţii.
Anca Macoviciuc, care ne printa frecvent formulare de feedback şi tot felul de hârtii de care am avut nevoie mereu pe ultima sută. Niciodată n-a zis nu, deşi avea enorm de multă treabă. Ca să vedeţi şi voi, dragi 10 pentru Film, câtă lume vă iubeşte.
Răzvan Penescu, unul din selecţionerii 10 pentru Film, care a asistat la mai toate întâlnirile pe care le-am avut în cadrul programului, ca să fie cu cei 10 şi ca să se asigure că treaba e treaba.
Homeovox+sirop de brad - absolut remarcabile ca efect, chiar dacă de scurtă durată.
Cea mai buna echipa posibilă: Monica Felea, Dimény Áron, Molnár Levente - nu aş fi făcut nimic fără ei.
Maşinile care îi aduceau pe cei 10 la timp, oriunde, oricând. Mulţumim Cătălina, mulţumim Alex, pentru că ne-aţi ajutat în orice împrejurare.
Cristian Hordilă care a venit cu ideea ca în acest an să preiau acest program: da, am fost sceptică la început, dar a fost o idee de nota 10.
Şi acum, câte ceva despre cei 10 pentru Film de anul acesta (2015), în ordinea din broşura lor de prezentare :) Ce e valabil pentru toţi: vreau să-i vedem în cât mai multe filme, pentru că sunt extrem de buni, pentru că ştiu ce au de făcut, pentru că înţeleg repede şi bine şi pentru că merită.
Alexandru Ion: actorul-manager, extrem de conectat, foarte prezent, omul care ştie tot, cu un feedback extrem de coerent. L-am căutat în permanenţă, dar l-am găsit întotdeauna. Inimos în secret :).
Ali Deac: A tăcut şi a făcut. Un suflet uriaş, un talent impresionant, a emoţionat toată suflarea. Privire răvăşitoare pe film şi în foto, te face praf, pe scurt :).
Ana Covalciuc: conectată 100%, chiar şi terminată de somn, cu o frumuseţe şi o gingăşie de basm, Ana îmbrăţişează oamenii din privire. E surprinzătoare.
Csilla Albert: tot sufletul i-a ieşit prin ochi, e fabuloasă, are un potenţial enorm şi foarte multe de dăruit. De urmărit neapărat.
Erzsébet B. Fülöp: Am să-i spun Boje. O întâlnire fabuloasă, ne-a surprins din prima zi, de la filmarea videoclipului, are foarte multe de spus şi vă invit s-o descoperiţi.
Irina Drăgănescu: o prezenţă discretă, dar copleşitoare, s-a bucurat de fiecare moment al proiectului şi s-a descoperit în permanenţă. În ritmul ăsta, nu are nicio şansă să nu facă film. Am zis.
Lucian Teodor Rus: Actorul care ne-a surprins la conferinţa de presă cu o declaraţie: va juca în următorul film al lui Radu Jude. Radu, ai făcut o alegere de milioane. Lucian, să ne inviţi la premieră :) Ascunde mult mai mult decât arată.
Ruxandra Maniu: Umple camera de zâmbet şi emana o energie atât de bună încât te scalzi în ea multă vreme. Are foarte multe de arătat, eu una sunt conectată la ea pe veci.
Silva Helena Schmidt: Cu un parfum de femme fatale, Silva ascunde o generozitate fără margini. A împărţit-o colegilor ei din prima zi si nu s-a oprit. Iubeşte meseria asta şi se vede.
Réka Szász: O poveste în sine, un om de care te îndrăgosteşti şi pe care îl admiri. E de o sinceritate copleşitoare şi are o privire adânca. Mie încă mi-au rămas ochii ei în cap.
Azi sunt uşor ameţită, nu ştiu exact dacă am visat ce s-a întâmplat la Cluj sau e de-adevăratelea. Sper să fie de adevăratelea, pentru că aşa o experienţă merită să fie trăită.
Le mulţumesc tuturor celor care ne-au vizitat şi ne-au dăruit din experienţa lor, în ordinea apariţiei în lumea noastră 10 pentru film: Adi Bulboacă, Iustin Surpănelu, Ovidiu Grămesc, Bogdan Theodor Olteanu, Tudor D. Popescu, Radu Bărbulescu, Răzvan Penescu, Ada Solomon, Nancy Bishop, Isaach de Bankole, Tudor Giurgiu, Cecilia Bârbora, Radu Muntean, Olimpia Melinte, Alteţa Sa Regală Principesa Maria, Oana Giurgiu, Domnica Cârciumaru.
Semnează: Ileana Cecanu AKA tovarăşa dirigintă.
PS: Mulţumirile mele pentru Hanni.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..