Teatrul Desant e un fost magazin de telefoane, pe Bd. Ion Mihalache 123 (colţ cu str.Ghiţă Hagi), cu parter şi subsol, de aproape 300 metri pătraţi, cedat de Romtelecom unui "consorţiu" de două grupuri teatrale, dramAcum şi Persona. E, de altfel, pentru prima dată, în Bucureşti, cel puţin, cînd un spaţiu comercial / industrial se transformă într-unul teatral, chiar dacă nu va aspira niciodată la principiile teatralităţii aşa cum e ea definită la noi în mod curent. E un teatru / centru de proiecte, propuse şi gestionate de membrii celor două grupuri, cu trei linii principale de interes - implicarea şi reflecţia socială, susţinerea şi dezvoltarea textului nou, educaţia creativă a publicului actual şi potenţial.
Cine, cum, de ce
Întîlnirea dintre Persona şi dramAcum nu e nici o întîmplare, nici împlinirea unor căutări difuze; sînt contemporane, au pornit din impulsuri artistice complementare. Fluxul de idei a funcţionat întotdeauna între cele două (dimensiunea de implicare socială a unora dintre evenimentele dramAcum e, în oarecare măsură, o contaminare a Persona), trei dintre membrii dramAcum (eu, Adriana Zaharia şi Gianina Cărbunariu) fac parte şi din Persona, iar mulţi dintre actorii din Persona lucrează constant cu regizorii din dramAcum. Miza pornirii unui proiect precum Teatrul Desant nu e însă punerea de acord a preocupărilor a două organizaţii, care să-şi păstreze identitatea şi individualitatea, ci ceea ce se numeşte o construcţie instituţională, care porneşte avînd în spate o istorie de încercări, ale dramAcum şi Persona, pentru a inventa şi a se reinventa pe terenul cvasi-virgin al unei altfel de teatralităţi.
Desant e un termen militar (se referă la debarcarea sau paraşutarea de trupe pe teritoriul inamic), cu o istorie interesantă în cultura românească - Desant '83 e titlul culegerii de proze scurte cu care-şi făceau intrarea în literatură postmoderniştii generaţiei '80 -, dar la care, trebuie să recunosc, nu toţi cei implicaţi în proiect au aderat. A existat şi un alt nume, (Drama) Bazar, despre care s-a vorbit destul. Particula drama nu era tocmai potrivită, ceea ce facem noi nu e un teatru de text, e mai degrabă unul post-dramatic, chiar dacă acordă o atenţie specială producerii de dramaturgie; e însă vorba de texte-schelet, care se dezvoltă în şi pentru spectacol, şi pentru care (ca în cazul tuturor proiectelor Desantului) procesul de construcţie e chiar mai important decît forma finală, de bibliotecă. Bazar - numele a apărut într-o discuţie despre conceptul de open source, accesul liber şi gratuit la programele informatice - are ca sursă o carte, din domeniul calculatoarelor, al cărei titlu, The Cathedral and the Bazzar, trimite la două concepte diferite de creaţie, una elitistă, cealaltă populară.
Desant e un teatru-bazar, căci ce aduce el într-un teritoriu dominat hegemonic de teatrul-catedrală, instituţionalizat, pliat pe retorica memorabilului şi a succesului, e un discurs creativ deschis (open source), pregătit să asimileze subiecte, mijloace, strategii şi limbaje tradiţional non-teatrale, postmodernist în aceeaşi măsură în care o făcea şi Desant '83, poate chiar mai radical, 22 de ani mai tîrziu
Se prea poate ca bazar să aibă o conotaţie oarecum negativă în vorbirea cotidiană: bazarul e un fel de muzeu al gunoaielor, al resturilor, al lucrurilor de care ne putem dispensa. Bazarul Teatrului Desant e toată acea umanitate aruncată la lada de gunoi a artei, pe lîngă preoţii catedralelor noastre teatrale trec ţinîndu-se de nas, căci nu miroase a tămîia scenelor în roşu şi auriu; pentru că teatrul, ca şi literatura, trebuie să reflecte şi albastrul cerului, şi noroiul drumului, Desant e o oglindă purtată prin România de azi şi de acum, care ştie şi ce înseamnă soteriologie, şi cum să înjure, la o adică, nici mai bună, nici mai rea decît alte locuri de pe lumea asta. Nici mai bună, nici mai rea: a noastră. Orice cămin e un bazar, deşi n-o recunoaştem prea des.
Ceci n'est pas un théâtre
Matisse picta pipe care nu erau pipe. Noi - s-a gîndit cineva cît de greu e să spui noi în teatrul românesc? - vrem să facem un teatru care nu e teatru, deşi e teatral pînă în adîncurile sale. Workshop-urile, cercetarea pe teren, întîlnirile teatrale pe teme sociale, lucrul pe text nu fac parte din discursul clasic al scenei; dar poate că teatralitatea trebuie redescoperită, căutată dincolo de ceea ce credem că ştim. Altminteri, şi teatrul nu mai e decît "un joc de şah în care toate mişcările au fost jucate".
Teatrul nu e teatru, fiindcă e real; dincolo de convenţia reciproc recunoscută, el e prezenţă; Desant e un loc în care artistul (fie el regizor, actor, scenograf, dramaturg) şi spectatorul îşi asumă, fiecare în felul său, această prezenţă, într-un spaţiu comun. Oricare dintre cei implicaţi şi-ar putea duce la capăt proiectele în alte locuri. Pentru fiecare însă, Teatrul Desant poate fi cel în care să se regăsească, nu doar să se adăpostească.
Teatru e doar un cuvînt, care aduce cu el o istorie, dar nu se limitează la ea; teatru nu poate fi decît un concept deschis, un flux creativ racordat direct la realitatea care-l emană, la prezent şi prezenţă.
 dramAcum
Grup de regizori, fondat în 2002 de Radu Apostol, Alexandru Berceanu, Gianina Cărbunariu şi Andreea Vălean, cu sprijinul profesorului lor, Nicolae Mandea, ca proiect de susţinere şi dezvoltare a textului dramatic nou. A organizat două sesiuni ale unui concurs bienal de dramaturgie, în care erau acceptate texte de factură diferită, chiar neterminate, scrise de tineri pînă în 26 de ani (au existat şi excepţii). Piesele cîştigătoare au fost citite în spectacole-lectură şi montate (Punami de Peca Ştefan e în repetiţii la Bulandra, în regia lui Alexandru Berceanu, Elevator de Gabriel Pintilei, în regia Adrianei Zaharia, se joacă la Teatrul Foarte Mic; regizori dinafara grupului au montat de asemenea texte dramAcum, de exemplu Fuck you, eu.ro.pa, de Nicoleta Esinencu, pusă în scenă de Claudiu Goga la Braşov). dramAcum a organizat de asemenea întîlniri publice teatrale pe teme sociale. Grupul numără în prezent zece membri, unii dintre ei dramaturgi.
 Asociaţia pentru educaţie creativă Persona
Iniţiată cu puţin înainte de dramAcum (Nicolae Mandea a avut un rol important şi în crearea Persona), e formată din 23 de actori, scenografi, regizori, traducători şi dramaturgi (Carmen Florescu, Virgil Aioanei, Paula Gherghe, Maria Obretin, Carmen Vioreanu, Răsvana Cernat, Robert Bălan, Imelda Manu, Ioana Calotă, Dan Chiriac etc.). E condusă de regizoarea Adriana Zaharia.
Ceea ce susţine Persona e implicarea directă a artistului în societate şi educaţia creativă în construcţia publicului. A organizat o stagiune de teatru, 5 spectacole 5 atitudine, la Studioul Toaca din Bucureşti şi a sprijinit realizarea de spectacole (Stop the Tempo al Gianinei Cărbunariu, la Green Hours). Are în lucru un proiect de teatru documentar pe problematici sociale tabu (cenzura, violenţa domestică, homosexualitatea...). Privilegiază ca metodă de lucru documentarea directă în medii sociale şi un tip de teatru anti-convenţional, cu mijloace comune unor domenii ca antropologia, sociologia şi noile tehnologii.
