Pentru că Urok / The Lesson nu e decât parţial povestea Nadezhdei, profesoara de engleză care vrea să dea o lecţie hoţului de buzunare din clasa la care predă, în timp ce e gata să facă orice pentru a nu-şi pierde casa din cauza datoriilor făcute la bancă de un soţ mult sub nivelul ei de ancorare în real. Înainte de toate, Urok / The Lesson e filmul Margitei Gosheva, al cărei rol are atâta vigoare reţinută, atâta expresivitate în plină economie a expresiei faciale şi a gesturilor, încât ceea ce i se întâmplă personajului ei pare doar un pretext. De a-i desfăşura capacităţile de transmitere a tot ceea ce se poate petrece în mintea şi în sufletul unui personaj aflat la limita alegerilor, la punctul extrem al învingerii propriei conştiinţe. Un tur de forţă al interpretării pe care nu ai cum să-l ghiceşti din scurtele explicaţii scrise, nici măcar din hiper-frecventata informare pe care ţi-o oferă un trailer. E însă şi meritul indiscutabil al regizorilor de a dirija un personaj aparent plat şi unidirecţional, către o plajă de evoluţii, rezolvări, pe drumuri închise şi-apoi forţate să se redeschidă, peste bariere de netrecut, dar silite să se îndoaie sub greutatea deciziei.
Lecţia Nadezhdei, nume a cărui semnificaţie nu e atât de facil-explicativă, cum ai fi tentat să tragi concluzia, nu e cea pe care profesoara vrea să o ofere micului delicvent necunoscut şi, prin el, întregii clase, nu e nici măcar lecţia pe care i-o dă propria viaţă, care, după cum arată istoricul personajului, nu e prima şi probabil nici ultima. E de fapt o sumă de învăţăminte care ni se oferă, cu fiecare pas al filmului, cu fiecare mică intervenţie a hazardului, care se adaugă bulgărelui epic, cu fiecare soluţie şi încercare disperată de a ţine dreaptă balanţa dintre un cod moral firesc ca respiraţia şi tornada de pervertire care se abate asupra lui şi ameninţă să-l dizolve. E un film care te duce rapid cu gândul la Dekalog-ul lui Krzysztof Kieślowski, la porunci încălcate şi pedepse inevitabile, la ispite şi înfrângerea lor, la greutatea de lespede de mormânt a greşelilor irecuperabile, la lupta permanentă cu sinele uman complicat, fragil, dar uimitor de plin de resurse, atât în direcţia deseori sisifică a salvării, cât şi în cea dezagregantă, a pierderii lui.
Nadezhda nu e speranţa şi semnul că lucrurile se vor sfârşi cu bine. Nu e nici nădejdea personajului că există un liman, înscris în structura lui, odată cu numele. E doar puţin din aceste lucruri şi mult mai mult din înfrigurarea şi concentrarea cu care o urmăreşti pe Nade încercând şi reuşind să-şi păstreze integritatea, cu calm, chiar dacă lovită mereu şi mereu, fără zbucium, chiar dacă o simţi fierbând departe, în adânc, sub un obroc bine înţepenit în construcţia interioară, fără plânset şi cu sporadică deznădejde, cu o bunătate, o răbdare şi o asimilare a lui "la bine şi la rău" dincolo de imaginaţie şi de capacităţi comun umane. E sentimentul pe care îl primeşti, ca o palmă de trezire, din tremurul care îi scutură corpul, din frământarea finală în pragul unei decizii pe care stă să o ia, ascunsă sub un pod, cu un pistol de plastic în geantă şi certitudinea unei singure direcţii posibile. E înţelegerea care te re-cuprinde, deodată cu personajul, că viaţa şi căile ei nu sunt o sumă de linii drepte, care curg din una în alta, ca un râu venind de nicăieri şi dispărând în neant. Că judecăţile pe care le emiţi, de cele mai multe ori uşor, fără să cercetezi jungla de cauze a oricărui eveniment, se întorc să-ţi ridice ziduri de prăpastie, din care trebuie să ieşi, julindu-ţi până la sânge fiinţa şi convingerile, să-ţi aşeze oglinzi cu reflecţii crude, spălate de machiajul lucrurilor liniştitoare pe care ni le spunem despre noi.
Sunt multe lucruri care se pot scrie despre acest film şi dincolo de personajul lui central. Despre întreaga atmosferă a existenţei duse în lungul unui fir de echilibristică, de o populaţie împotmolită între treptele trecerii de la comunism la capitalism. Despre relaţii de familie deteriorate, purtate prin comic şi derizoriu de alegeri întâmplătoare, de abandonul responsabilităţii şi legăturii normale cu un părinte. Despre greutăţi repartizate inegal şi despre maturizarea care nu mai e posibilă, chiar dacă vârsta adultă e demult atinsă şi familia ar trebui să se susţină prin ambii ei piloni. Despre simbolul de multi-separator al maşinii-rulotă, care taie în două lumea Nadei, lăsând o fantă de trecere, la propriu şi la figurat, la fel de îngustă ca cea dintre furcile caudine, obligând dureros la o reconsiderare a principiilor.
Totuşi, Urok / The Lesson e filmul unui singur personaj, construit pe de-a întregul din psihologia, descoperirea şi devenirea lui. Şi e, poate, de necrezut că în epoca efectelor speciale, a CGI-ului şi rulajului de cifre ameţitoare de box-office, poţi ţine două ore de film în mâna unei singure actriţe. Cu, după cum arată pelicula, un buget infim faţă cel de al surorilor lui de multiplex, cu un decor familiar, desprins din periferia oricărui oraş românesc. Cu o cinematografie reţinută, păstrată în umbrele, profilurile şi ochii personajului principal, cu sensuri extrase de unde nu te aştepţi, din surprinzătoare suprapuneri, din gesturi minime. Într-un timp în care actriţele de la Hollywood se plâng că nu le mai scrie nimeni roluri solide, care să susţină singure naraţiunea filmică, care să aibă din scenariu contur şi culoare aurie de Oscar, acest film e dovada directă că lucrul e posibil. Şi că, departe a de a avea un rezultat plictisitor şi încadrare într-o nişă a interesului comun, îţi reaminteşte ce e, de fapt, filmul, din ce se alcătuieşte şi în ce stă puterea lui incontestabilă de a te ţine legat de personaj şi de poveste.
Filmul mai rulează la TIFF vineri, 5 iunie 2015, ora 12.15, la Cinema "Victoria" şi duminică, 7 iunie 2015, ora 20.45, Cercul Militar.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..