Regizoarea Margarita Manda a fost mulţi ani asistenta lui Theo Angelopoulos. Gia Panta / Forever este, declarat, un omagiu. Pentru un regizor a cărui amprentă cinematografică unică se simte în fiecare cadru al acestui film de o poezie şi un minimalism profunde, delicate în chiar miezul forţei lor. Un film ale cărui minute lungi de început sunt complet lipsite de dialog, în care toată atmosfera aparent întunecată a vieţii celor doi protagonişti solitari se construieşte din perfecţiunea imaginii, din succesiunea de sunete, din priviri fixate îndelung, din puţinele gesturi, din cotidianul mărunt. Şi cu toate astea nu aştepţi să le auzi vocea, iar când Costas, urmărind-o permanent pe Anna, îi spune primele vorbe, ai senzaţia unei alte pagini de carte, întoarsă egal, nedeosebindu-se de celelalte, ale imaginilor şi sunetelor de până atunci.
Costas e conductorul metroului care o poartă zilnic pe Anna către port, unde, într-o încăpere-container, vinde bilete pentru feribot nimănui, doar lui. Costas o vede în fiecare zi, chiar dacă Anna, izolată în ritualurile ei casnice, de drum şi de serviciu, nu îl ştie, nu îl vede, nici măcar nu îi bănuieşte existenţa. Costas e răbdător, persistent, o urmăreşte de departe şi nu e îndrăgostit, o iubeşte. Din drumul interminabil al trenurilor. Din norii grei, aglomeraţi a furtună. Din cântecul vesel pe care îl cântă undeva, un pian. Din capătul îndepărtat al scărilor portului. Din privirea cu care o fixează, o aşteaptă, din timbrul uniform cu care îi vorbeşte. Din interiorul casetofonului care îi imprimă vocea. Din povestea veche a zeilor râurilor, pe care i-o spune numai ei. Din adâncul unui sentiment de neînlocuit, cert şi inamovibil. Dintotdeauna.
Margarita Manda spune că Gia Panta / Forever nu e un film despre nefericire şi suferinţă, ci despre solitudine. Pentru că, spre deosebire de primele, cea din urmă are cu totul alte atribute, poartă în ea demnitate. Nimic din cele două personaje nu trădează altceva, chiar dacă griul şi pustiul unui oraş din care au dispărut mişcarea, culoarea şi zgomotul, cum nu e de fapt Atena, te-ar fi dus cu gândul la disperare, recluziune şi o întunecare ireversibilă a gândurilor şi sentimentelor. Dincolo de toată monocromia e un lirism cald, discret, care umple filmul cu toate vorbele pe care nu şi le spun Costas şi Anna, dar care li se văd în privire, în gesturi, în tăcerea care îi desparte, ca să îi apropie. Într-un film care, spune regizoarea lui, e o elegie a acestei tăceri, a liniştii şi a definirii timpului prin ea, o întoarcere la originile cinemaului, la camera imobilă, la sunetul-parte integrantă a vizualului, la experimentarea filmului ca senzaţie, nu ca spectacol.
Gia Panta / Forever e într-adevăr o declaraţie de iubire pentru Film, pentru puterea lui de a transmite esenţe, de a crea conexiuni, de a incita şi de a etala, un omagiu pentru frumuseţea, armonia şi forţa imaginii.
Filmul mai rulează la TIFF marţi, 2 iunie 2015, ora 17.00, la Cinema City 3 Iulius.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..