Melbourne
Pe lângă faptul că ne-a ţinut nemişcaţi o oră jumate, cât durează, Melbourne e un film despre care am povestit încontinuu: când am ieşit din sală, când ne-am urcat în maşină, când am ajuns acasă şi, de dimineaţă, la cafea. Incredibil cum a putut acest film să se înşurubeze în capetele noastre, din prima clipă în care intriga a explodat ca o bombă în interiorul poveştii, schimbând filmul din banalitate, într-un thriller enervant până la cer şi înapoi. Mă explic. Dar, înainte s-o fac, vă asigur că mi-e al naibii de greu să vă vorbesc despre acest surescitant film iranian, fără a pomeni nici măcar 5% din ceea ce se întâmplă în film şi declanşează, de fapt, suspansul şi calvarul. Dar n-o să vă stric surpriza. Mergeţi şi vedeţi voi înşivă.
El şi Ea, căsătoriţi de curând, sunt gata de plecare spre Melbourne, pentru o viaţă mai bună. Bagajele-s făcute, formalităţile sunt încheiate, trebuie doar să plece. Dar, cu câteva ore înainte de zbor, cei doi comit o greşeală uriaşă şi transformă totul într-o tragedie ireversibilă, care le rupe destinele în două.
Repet, nu voi spune ce se întâmplă, e destul să ştiţi că se întâmplă. Şi, mai ales, e esenţial ca, atunci când vedeţi filmul, să fiţi atenţi la două chestiuni. Pe de o parte, la modurile net diferite în care cei doi soţi se raportează la tragedie. Pe de altă parte, la conversaţiile pe care cei doi le au cu diverşi oaspeţi care le intră în apartament. Deci, unu la mână, e conflictul soţilor şi, derivând de aici, discursurile prin care ei îşi justifică sau explică întorsătura lucrurilor. Doi la mână, sunt discuţiile pe care cei doi le au cu străinii, care intervin din loc în loc şi întrerup acţiunea.
Din ambele planuri rezidă un lucru: cauzele adânci, relative care au dus la dezastru. Din ceea ce îşi zic unul altuia, soţia şi soţul se acuză reciproc, îşi pierd cumpătul, ocolesc fix ceea ce ar trebui să facă, mint şi pierd vremea, urmăresc să scape din belea, în loc să-şi calce pe inimă şi să treacă la fapte. Ca spectator, îţi vine să-i strângi de gât că nu fac ceea ce e clar că trebuie făcut într-o situaţie atât de gravă. Nici unul dintre ei nu are raţiune şi parcă nici nu se străduieşte să aibă; preferă să fugă de răspundere, fiindcă se pare că aşa sunt obişnuiţi să facă de obicei. Adică să îngroape problema, până nu vede cineva... Apoi, din ceea ce vorbesc cu ceilalţi, dar în special din discuţia fiului cu mama, reiese o dorinţă nesăbuită de a pleca şi, mai ales, rezultă o plecare nebinecuvântată. Iar acest fapt, crucial în cultura Orientului, face ca plecarea să fie damnată, pusă sub semnul pedepsei.
Personal, am "încasat" acest film aproape coşmaresc nu neapărat ca ilustrare de life-style musulman, într-o situaţie-limită, ci ca duş cu apă rece, adresat mie şi celor din generaţia mea, mai puţin trecuţi prin adevărate greutăţi. E imposibil să nu-ţi treacă prin cap cum ai reacţiona tu, într-o situaţie tragică, câtă raţiune ai mai avea, cât simţ de răspundere ai cultivat până acum şi cât ai fi în stare să renunţi la tine însuţi, pentru adevăr. Iar dacă nici pentru aceste întrebări apăsătoare nu veţi vedea filmul, vedeţi-l măcar pentru modul în care vă ţine pe jar prin nici un fel de acţiune. Nu se întâmplă nimic, doar se vorbeşte şi se caută epuizant soluţii, ca în la fel de epuizantele Interview (Theo van Gogh) sau Like Someone in Love (r. Abbas Kiarostami). Scenariul şi regia, consumate într-un apartament, sunt aproape ireproşabile, din acest punct de vedere. Dacă ar fi teatru, Melbourne s-ar juca cu casa închisă, cu publicul pe scenă şi te-ar face praf din primele minute de actorie.
Filmul mai rulează miercuri, 3 iunie 2015, ora 12.30, la Cinema "Victoria" şi duminică, 7 iunie 2015, ora 10.00, la Cinema "Victoria"
Titlu original: Melbourne
Iran, 2014, 91 min
Regie: Nima Javidi
Scenariu: Nima Javidi
Distribuţie (parţial): Roshanak Gerami; Mani Haghighi
Nopţi de vară / Les nuits d'été / Summer Nights
Păcălit de sinopsis (pe scurt, decizia unui bărbat de a deveni femeie şi chinul soţiei lui de a suporta această tranziţie, într-un context naţional de depravare şi depersonalizare), curios să văd dacă, prin subiect, o să fie altceva decât electrizantul Laurence Anyways al lui Xavier Dolan şi nerăbdător să văd încă un film din competiţia TIFF, am intrat să văd şi eu Les nuits d'été. Şi aş fi ieşit la scurt timp, dacă nu i-aş fi acordat încontinuu şanse că, poate, cine ştie, e măcar jumătate la fel de ofertant ca sinopsisul, că nu vrea să fie neapărat Laurence Anyways (deşi cam vrea, dar nu-i iese) şi că va face, totuşi, o "figură" frumoasă în competiţie.
Nu ştiu nici acum ce figură a făcut, dar ştiu că a fost un film neîmplinit, eufemistic vorbind. Un film cu buget măricel - judecând după decoruri, complexitatea spaţiilor şi calitatea indiscutabilă a filmării de tip intimist -, dar insuficient pentru a înlocui calitatea. Povestea e hiperîncărcată de scene inutile de atmosferă, care lungesc povestea şi o fac din neinteresantă, enervantă. Pe lângă faptul că nu te poţi asocia aproape deloc cu povestea - decât dacă ai avut crize de identitate sexuală pe la 40 de ani -, nu ai nici o şansă să empatizezi cu personajele pentru că filmul e 90% expunere de caz, cam gălăgioasă şi exhibiţionistă, şi 10% problematizare. Ai parte de o continuă introducere în story, ceea ce e un pic insulting, ca s-o zic pe şleau, din moment ce toţi am priceput-o din start. În sfârşit, o lungeală redundantă. Unele filme chiar ar trebui să fie scurtmetraje. Sau să nu fie deloc, dacă banii s-ar putea cheltui pe proiecte cinematografice din care să şi rămâi cu ceva, după aprinderea becurilor în sală.
Filmul mai rulează joi, 4 iunie 2015, ora 12.15, la Cinema "Victoria" şi duminică, 7 iunie 2015, ora 15.00, la Cinema "Victoria".
Franţa, 2014, 100 min
Titlu original: Les nuits d'été / Summer Nights
Regie: Mario Fanfani
Scenariu: Mario Fanfani; Gaëlle Macé; Philippe Mangeot
Imagine: Georges Lechaptois
Distribuţie (parţial): Guillaume de Tonquedec; Jeanne Balibar
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..