O mică menţiune. Ambele filme de mai jos sunt în competiţie. Iar competiţia TIFF e întotdeauna între regizori debutanţi, unii aflaţi la cel mult al doilea film. Aşa că, totuşi, iertate şi înţelese să fie micile minusuri ale filmelor lor, şi promovate şi sprijinite să fie plusurile. Eu, unul, aş asculta de îndemnul Mirunei Runcan, critic de teatru, care spune aşa în cartea sa Modelul teatral românesc, referindu-se la drepturile, obligaţiile şi privilegiile criticului: "în debut, să vezi mai întâi calităţile şi, în succes, mai întâi defectele."
Incendiul / El incendio / The Fire
Un cuplu tânăr, o sumă de bani, o casă nouă. Pare un început ideal pentru Lucía şi Marcelo, aşa cum toate cuplurile îşi doresc în clipa magică în care cred că he / she is the one. Dar, din păcate, nici unul nu mai e convins despre celălalt că e chiar the one, ba se simt tot mai străini unul lângă altul. Problema e că atât el, cât şi ea sunt genul de parteneri care caută în orice situaţie alinare, fără însă a oferi nici măcar jumătate din cât cer. Se consumă pentru nimicuri, despică firul în patru pentru orice chichiţă şi, mai ales, se mint de dragul vremurilor de altădată. E lupta dintre un El enigmatic, introvertit, al naibii de frustrat de condiţia sa socială, şi o Ea înţepătoare dar vulnerabilă, teritorială dar indecisă, răzbunătoare dar paşnică. Totul, în El incendio, e reproş, dus până în pânzele albe ale extremelor, făcând din fiecare partener un oponent. Dragostea trece pe planul doi, lăsând pe primul loc nevoia egoistă a partenerului de a fi ascultat. Amândoi, practic, corespund profilului de "partener-pacoste", generator de depresie şi tăietor de chef când te aştepţi mai puţin, şi nu mă îndoiesc că 99% dintre noi am trecut prin aşa ceva. Măcar o dată în viaţă.
Nu e, deci, un film neverosimil. Dar e obositor fără rost. E excesiv de mult "în jurul cozii", insistând prea mult pe lupta dintre cele două suflete şi prea puţin pe crearea unei poveşti care să îi dea ritm. Recunosc, dialogurile sunt bine scrise, au adâncime. E multă verbozitate şi multă interiorizare; nici un gând nu rămâne nerostit, cumva pe linia teatrului psihologic de secol XIX, care te storcea de puteri după două ore de problematizare prin limbaj. Şi garantez că, după ce vezi filmul şi te zăpăceşte prin finalul deschis, nu mai vrei să vezi decât cer albastru şi iarbă verde. Văzând acest film, axat obsesiv pe "meciul" dintre agresorul EL şi victima Ea, mi-am amintit de superbul Stockholm, care în 2014 lua Trofeul TIFF.
Dar, aici, lucrurile n-au atâta consistenţă. Lipsa unui story cât de cât solid în spatele replicilor obligă filmul să rămână pe o linie cam subţire. În plus, începutul filmului - cu suspans, cu bani ascunşi în chiloţi, cu telefoane enigmatice, cu certuri spontane ca şi când ar fi ceva grav la mijloc - te păcăleşte în aşa fel încât să crezi că cei doi tineri vor, de fapt, să facă ceva ilegal. Până la urmă nu fac. Doar vorbesc. Iar filmul sare de la registrul semi-thriller la unul romance, fără argumente. A, ba da, am găsit eu unul: a vrut regizorul să ne facă atenţi de la început. Să urmărim povestea. E greşeala pe care o fac toţi cei care, atunci când visează să facă un film, au în cap cutare început sau cutare final, ca un "cârlig" de public. Pornesc de la efect spre cauză, de la ambalaj spre conţinut. Pe scurt, nu e greu să filmezi nişte bani ascunşi în chiloţi; e greu să duci suspansul mai departe şi să faci un thriller din asta. E ca şi când ai o Dacie, o turezi ca să sune ca un BMW, dar, când porneşte, tot ca Dacia merge. Dar revin. În loc să spună o poveste cursivă, justificabilă, regizorul preferă să dea tonalităţi amestecate, cu artificii de suspans inutile. Pe româneşte, ţeapă. Exact ca în 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, dacă vă mai amintiţi, în scena în care una dintre fete fură cuţitul lui Bebe. Până la urmă, nimic nu se întâmplă cu cuţitul şi nici acţiune nu e. Dar, cel puţin, ne-a făcut să sperăm, trăind cu senzaţia că poate sau nu să urmeze ceva grav. Strategie regizorală de implicare emoţională, nu zic nu, dar, în El incendio, nu mai ţine.
Filmul mai rulează miercuri, 3 iunie 2015, ora 17.30, la Cinema "Victoria" şi duminică, 7 iunie 2015, ora 19.30, la Cinema City 3 Iulius.
Argentina, 2015, 95 min
Titlu original: El incendio / The Fire
Regie: Juan Schnitman
Scenariu: Agustina Liendo
Imagine: Soledad Rodríguez
Distribuţie (parţial): Pilar Gamboa; Juan Barberini
Plan pe şase ani / Plan sexenal / Six Year Plan
La TIFF 2015 se poartă cuplul, relaţia, El şi Ea, parcă mai mult decât El şi El, cum era până acum. Iată că şi Plan sexenal oferă un caz de relaţie, dar, de data asta, vă rog să excludeţi orice aşteptări de poveste realistă. Pe scurt, Juan şi Mercedes, proaspăt însurăţei, se mută în casă nouă. Nu apucă, însă, să se bucure prea mult: în jurul lor începe să dea târcoale un vagabond misterios, care va intra în vieţile lor şi va schimba totul pentru totdeauna.
Mai multe nu zic, veţi vedea cu ochii voştri despre ce e vorba. Vă spun doar atât, cu regretul că nu pot intra în detalii pentru a explica esenţa filmului: pregătiţi-vă pentru o poveste neagră, tragică, întortocheată, bizară puţin spus. O poveste pe care abia la final s-ar putea s-o desluşiţi şi în care contează mult fizionomiile personajelor. E un film în care personajele se suprapun, identităţile se topesc una într-alta, în care soţul femeii devine alter-ego-ul vagabondului şi în care femeia devine "motorul" întregii acţiuni. Trecutul invadează prezentul, îl sufocă, îl înlocuieşte. Iar toate astea au loc în beznă, într-o singură noapte, într-un cartier în care nu e lumină şi, deci, totul e pe bâjbâite. Senzaţia de întuneric fizic şi psihic e mare iar comportamentul robotic, teleghidat al personajelor nu face decât să crească stranietatea. Dacă n-ar fi fost în competiţia TIFF, filmul s-ar fi încadrat perfect în secţiunile "Fără limite" sau de "Umbre".
Mai aproape de horror (prin artificii de lumină, de sunet şi de unghiuri de filmare) decât de dramă, Plan sexenal e un film greoi. Cam prea greoi, din nefericire, punând efectele de scenă deasupra poveştii. Şi e cu atât mai greu de înţeles de ce, cum şi cine, în film, mai ales la final, cu cât aspectele cruciale - fizionomiile şi comportamentul femeii, care spun totul despre schimburile de identitate între personaje - sunt slab accentuate. Sunt convins că regizorul n-a vrut să construiască un film naturalist şi chiar a reuşit să-i dea un contur hiperbolic, terifiant, parcă în genul filmelor Vinyan sau Calvaire ale lui Fabrice Du Welz. Dar exact ceea ce trebuia scos în relief şi stilizat mai puternic, adică identitatea personajului, e neglijat. Păcat, putea fi un bun eseu cinematografic şi cred că nimeni nu s-ar fi supărat că nu e realist şi că "ce caută un asemenea film în competiţie?" Are ce căuta, pentru că TIFF e libertate de expresie.
Filmul mai rulează miercuri, 3 iunie 2015, ora 15.30, la Cinema "Victoria" şi duminică, 7 iunie 2015, ora 20.00, la Cinema "Victoria".
Mexic, 2014, 85 min
Titlu original: Plan sexenal / Six Year Plan
Regie: Santiago Cendejas
Scenariu: Santiago Cendejas
Imagine: José Stempa
Distribuţie (parţial): Miriam Balderas; Rocío Boliver
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..