Ca într-o baladă cu temă pastorală, subiectul avansează în problematica din sânul unei comunităţi izolate, care trăiesc azi, ca şi în urmă cu secole, din oierit. Alt mijloc de trai nu există prin pustietăţile acelea. Imaginile cu plan-ansamblu sunt grăitoare în acest sens. Doi ciobani moderni, dotaţi cu maşini, utilaje, calculatoare şi ATV-uri (tripleta mioritică lipseşte, dar conflictul e la fel de puternic), deşi sunt fraţi de sânge şi locuiesc la o sută de metri unul de altfel, se duşmănesc de moarte. Nu şi-au vorbit de 40 de ai. Sunt doi berbeci singuratici, ursuzi şi misogini, ataşaţi de turmele lor. Când tensiunea dintre ei se înteţeşte în urma unui concurs zonal al oierilor, ei apelează la un câine (Stăpâne, stăpâne/ Îţi cheamă ş-un câne) ca să transmită de la unul la altul mesaje scrise pe hârtie. La marea confruntare îşi duc berbecii cu ATV-urile, când unul dintre ei cade în zăpadă beat mort, celălalt îl transportă în cupa excavatorului la spital. Sunt strecurate tandre secvenţe comice, în ciuda tensiunii mocnite a acţiunii. Dar invidia răscolită de eveniment (Că-i mai ortoman / Ş-are oi mai multe / Mândre şi cornute) duce la descoperirea unei boli periculoase la oi (scrapie), după care comunitatea cere sacrificarea tuturor oilor din ţinut. Mânia dintre cei doi se aprinde cu o intensitate sporită. Ce se va întâmpla când unul din ei, care a ascuns câteva oi şi un berbec (pentru perpetuarea rasei pe cale de dispariţie în regiune) în pivniţă va fi descoperit cu ocazia dezinfecţiei generale? Unde vor ajunge oile fugărite cu ATV-ul prin zăpadă şi viscol pentru a nu fi găsite de muncitorii sanitari? Filmul nu ne spune. Ajunşi în situaţie-limită în pustietăţile îngheţate, cei doi fraţi căpăţânoşi (Sigurour Sigurjonsson şi Theodor Juliusson) vor sfârşi prin a se ajuta să supravieţuiască. Abia în scena finală, de sub bărbile lor încâlcite ajunge să se vadă blândeţea, filonul uman şi filial.
Ataşamentul dintre om şi animal trimite la mit şi la literatura cu subiect pastoral, des oglindit în cultura europeană şi mondială. Temă axială, aş zice, preluată şi tratată în viziune realistă de realizatorul filmului Hrútar / Rams / Despre oameni şi oi, film cu reale şanse la un premiu din competiţia TIFF 2015. Regizorul Grimur Hakonarson nu are inhibiţii în a transmite acest fior ancestral, păstrat nealterat în ciuda tehnicizării vieţii. Drăguţele mioare găsite bolnăvioare de şefa-veterinar (Charlotte Beving) vor fi îngropate Aice, pe-aproape / În strunga de oi / Să fiu tot cu voi... În acest context, fluctuaţia motivului tematic pe meridiane culturale diverse şi de la o artă la alta pare inepuizabilă, iar filmul lui Grimur Hakonarson, prins în acest nucleu de conexiuni, trebuie văzut ca inconturnabil.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..