Muzică de cameră cu Daniel Hope şi prietenii săi
Aş putea număra pe degete discurile cu muzică de cameră care au apărut anul acesta. Într-un fel, nu mă mir: muzica de cameră este considerată o nişă în nişa şi aşa îngustă a muzicii clasice. Muzica de cameră a fost laborator de creaţie pentru marii compozitori clasici şi romantici, locul unde au experimentat noi tehnici, noi idei. S-a născut dintr-o necesitate socială, atunci când oamenii se strângeau în saloane pentru a asculta muzică sau pentru a cânta ei înşişi muzică - astăzi, asemenea obiceiuri au dispărut cu desăvârşire, nu însă şi oamenii care gustă un asemenea gen interpretat de un număr restrâns de instrumente.
"Sufletul" discului lansat în 20 aprilie 2015 este violonistul Daniel Hope; este din nou surprinzător că acest muzician, care a devenit o vedetă mai ales datorită unor proiecte mai curând la graniţa muzicii clasice, revine pe tărâmul muzicii clasice 100%. După Spheres, Escape to Paradise şi Vivaldi by Max Richter", Daniel Hope propune cvartete de Mahler, Schumann şi Brahms - aş zice că în contextul actual, e o dovadă de mare curaj.
Ascultând discul, îţi dai seama de ce o casă de discuri şi-a asumat însă riscurile unui album cu muzică de cameră. Cei patru interpreţi sunt muzicieni de o valoare incontestabilă - violonistul britanic Daniel Hope şi trei americani, violistul Paul Neubauer, violoncelistul David Fickel şi pianista Wu Han, reuniţi sub auspiciile Chamber Music Society of Lincoln Center din New York, una dintre cele mai prestigioase asociaţii americane având drept scop promovarea muzicii de cameră. De altfel, directorii artistici ai acestei asociaţii sunt David Finckel şi Wu Han. Ar mai fi de spus că David Fickel a făcut parte până de curând din Cvartetul Emerson, multi-premiat cu Grammy.
Discul sună excepţional - este o înregistrare dintr-un concert live, iar autenticitatea trăirii live a interpreţilor se păstrează; repertoriul nu este unul prea des abordat: Cvartetul cu pian de Gustav Mahler (singura parte din acest cvartet pe care Mahler nu l-a mai terminat niciodată), Cvartetul cu pian op. 47 de Robert Schumann şi Cvartetul cu pian nr. 1 op. 25 de Johannes Brahms.
Cine vrea să asculte pentru prima dată în viaţa lui muzică de cameră, cine, dimpotrivă, apreciază deja foarte mult acest gen, găseşte în acest disc un companion potrivit; cum ai putea să nu apreciezi Excelenţa?
Lost and found cu oboistul Albrecht Mayer
Există ceva nedescoperit în repertoriul muzicii clasice din secolul al XVIII-lea? La prima vedere, am spune "nu", dar ne-am înşela, pentru că, iată arhivele vechi ascund încă surprize. Albrecht Mayer, un celebru oboist al timpurilor noastre, cu o importantă carieră solistică desfăşurată în paralel cu activitatea de membru al uneia dintre cele mai bune orchestre la nivel mondial, Orchestra Filarmonicii din Berlin (apropo, Filarmonica din Berlin vine în septembrie 2015 la Festivalul Enescu!), a descoperit câteva partituri ale unor compozitori contemporani cu Mozart în vechi arhive din Saxonia şi Turingia şi le-a înregistrat pe un disc apărut în februarie 2015.
Sunt concerte semnate de Franz Anton Hoffmeister, Ludwig August Lebrun, Josef Fiala şi Leopold Kozeluch; sigur, nu sunt capodopere (am avea, totuşi, aşteptări prea mari), dar ne aflăm în faţa unei muzici sensibile, echilibrate, strălucitoare, interpretată absolut exemplar de Albrecht Mayer şi Kammerakademie Postdam. Ar fi bine de adăugat că în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-a scris multă muzică pentru instrumente de suflat; flautul, oboiul şi clarinetul erau instrumentele preferate de mulţi muzicieni amatori, aşa că cererea a creat şi oferta. Şi mai mult, răsfoind biografiile compozitorilor de pe acest disc, afli şi că Franz Anton Hoffmeister a fost proprietarul primei edituri muzicale din istorie - Artaria.
Nu întâmplător acest disc a fost difuzat în premieră românească de Radio România Muzical chiar în prima zi de vară; discul acesta chiar aduce în casele celor care iubesc muzica clasică soarele cald al verii, zâmbetul şi promisiunea unei vacanţe reuşite.
Time present and time past şi clavecinul lui Mahan Esfahani
Ştiţi cum arată şi cum sună un clavecin, instrumentul care a precedat în istoria muzicii pianul? În România, unde nu există o prea mare tradiţie a interpretării muzicii baroce, clavecinul este cu atât mai mult un instrument din cabinetul cu ciudăţenii al istoriei.
Însă sunt convinsă că şi alte ţări din Europa, unde muzica veche are o tradiţie, noul disc al clavecinistului iranian Mahan Esfahani a produs semne de întrebare. Un disc având clavecinul în prim-plan?
Se pare că miza a fost însă câştigătoare, dacă ar fi doar să răsfoim cronicile internaţionale referitoare la acest disc lansat în 11 mai 2015; mai mult, discul figurează în top 10 al vânzărilor albumelor de muzică clasică în Marea Britanie. Totul este altfel pe acest album: interpretul, repertoriul.
Ne-am putea închipui un iranian care cântă muzică clasică la un clavecin? Ei bine, el este acest Mahan Esfahani, născut în 1984, cu studii în Statele Unite ale Americii, actualmente profesor la Guildhall School of Music and Drama in London, cu carieră care se numără în concerte pe marile scene ale lumii şi mai multe discuri, toate recenzate la superlativ de presa internaţională.
Iar repertoriul: un melanj de muzică barocă (Alessandro Scarlatti, Johann Sebastian Bach), clasică (Carl Philipp Emanuel Bach) şi contemporană (Henryk Gorecki şi Steve Reich) - o alăturare cel puţin îndrăzneaţă, însă foarte interesantă şi ofertantă din punct de vedere auditiv. Mahan Esfahani nu apare singur pe acest disc, ci alături de ansamblul Concerto Koln, specializat în interpretarea muzicii vechi.
"Dacă este să cumpăraţi un singur album de clavecin în viaţa dumneavoastră, luaţi-l pe acesta. Este senzaţional!" scrie The Times. Cred că au dreptate!
Discurile prezentate au fost difuzate de Radio România Muzical şi pot fi reascultate oricând pe site-ul campaniei "Votează discul de muzică clasică al anului 2015".
Albumele sunt disponibile şi în România în magazinele de specialitate şi pe site-urile www.getmusic.ro şi www.emag.ro. Fişierele audio se pot cumpăra de pe www.itunes.com.