Grammy - Best Orchestral Performance
În ceea ce priveşte muzica clasică, premiul Best Orchestral Performance a revenit albumului semnat de Orchestra Simfonică din Boston, dirijată de Andris Nelsons, cu lucrări de Dmitri Şostakovici: Passacaglia din opera "Lady din Mţensk" şi Simfonia a X-a.
Este un album care poate fi (re)ascultat aici, un album care conţine o interpretare excepţională a Simfoniei a X-a de Şostakovici, care cuprinde în partea a doua, după mărturisile lui Şostakovici însuşi, un portret al lui Stalin. De altfel, discul face parte dintr-o serie intitulată "Şostakovici în umbra lui Stalin", în cadrul căreia vor apărea Simfoniile de la a V-a la a X-a, compuse de Şostakovici în perioada stalinistă. Simfonia a X-a a fost interpretată în premieră în decembrie 1953, după moartea lui Stalin, însă schiţele acestei simfonii datează încă din anul 1946.
Însă nu doar povestea dramatică a vieţii lui Şostakovici, iniţial un răsfăţat, apoi, un proscris al regimului stalinist, a adus un premiu Grammy pentru acest disc. Ci şi interpretarea absolut fascinantă a Orchestrei Simfonice din Boston, de altfel, una dintre cele mai bune orchestre americane, care din 2014 îl are director muzical pe letonul Andris Nelsons, un dirijor născut în 1978 şi educat de celebrul său compatriot Mariss Jansons care la rândul său s-a format la Conservatorul din Sankt Petersburg, dar şi alături de legendarul, astăzi, Herbert von Karajan. Deci, avem un concert live incredibil de bine interpretat de o orchestră excepţională, într-o simfonie rusă şi foarte la modă (Şostakovici este unul dintre cei mai des interpretaţi compozitori pe scenele zilelor noastre), şi foarte bine înţeleasă, în viziunea unui dirijor tânăr şi entuziast, care a trăit în lumea descrisă de muzica lui Şostakovici. Răscolitor!
Grammy - Best Opera Recording
Pe 1 septembrie 2015, celebrul dirijor japonez Seiji Ozawa a împlinit 80 ani şi a fost sărbătorit cu un nou disc, cuprinzând lucrări de Maurice Ravel. Două dintre acestea sunt lucrări vocale: fantezia lirică "Copilul şi vrăjile" şi cele trei poeme pentru voce şi orchestră "Sheherazade". Au putut fi ascultate şi la Radio România Muzical şi încă pot fi ascultate aici.
Sigur, venise timpul ca acest dirijor, unul dintre cei mai mari ai timpurilor noastre, să primească un Grammy, (a fost nominalizat de 8 ori, dar până acum nu a fost premiat niciodată) însă nu doar aceasta a contat, ci şi cu adevărat excepţionala interpretare a muzicii lui Ravel, realizată de un muzician care cunoaşte toate subtilităţile acestei muzici speciale, dificil de interpretat, mai ales pentru voci, şi datorită pronunţiei în limba franceză: dacă nu vorbeşti perfect limba franceză, este destul de dificil să cânţi convingător în această limbă. Şi în plus, discul cuprinde o lucrare foarte rar înregistrată din repertoriul lui Ravel, această fantezie lirică "Copilul şi vrăjile", care în rolul principal o are pe mezzosoprana americană Isabel Leonard (născută în 1982), care a ajuns deja la al doilea premiu Grammy (primul obţinut la aceeaşi categorie Best Opera Recording, în 2013). Protagonista ciclului Sheherazade este tot o mezzosoprană americană, Susan Graham, care este de altfel una dintre cele mai cunoscute şi iubite cântăreţe americane ale momentului. Adaug şi prestaţia pe măsură a orchestrei înfiinţate de Ozawa în Japonia, Orchestra Saito Kinen, alcătuită din instrumentişti japonezi care activează în marile orchestre europene şi americane.
Grigory Sokolov - Live from Warsaw and Salzburg
Este considerat de mulţi drept cel mai mare pianist în viaţă; e greu, cred eu, de stabilit un asemenea clasament, însă cu siguranţă, Grigory Sokolov este unul dintre cei mai buni pianişti în viaţă, un pianist care a creat în jurul său o aură de mister: în fond, câţi pianişti nu vor să profite de mediatizare (Grigory Sokolov nu acordă interviuri), câţi cer spaţii de repetiţie de două ori mai mari decât alţii şi lucrează personal alături de acordeur la pregătirea pianului pentru recital; câţi nu vor să cânte decât în recital, pentru că consideră că nu au timp suficient de repetiţie pentru a pregăti alături de o orchestră un concert; câţi nu vor să cânte pe un pian mai vechi de 5 ani; câţi au concerte cu casa închisă peste tot unde cântă şi fani care-i urmăresc prin lume, vânând toate recitalurile?
Cine e rus, supraponderal, vegan, interesat de ştiinţe oculte, şi care a stârnit o întreagă dispută în lumea politică britanică, referitoare la regimul vizelor pentru non-cetăţenii europeni? Numai el, Grigory Sokolov, pianistul care nu vrea să înregistreze într-un studio pentru disc şi care a acceptat doar înregistrarea recitalurilor sale live.
Anul trecut, după o tăcere de 20 ani, a fost publicat un album Grigory Sokolov incluzând înregistrări dintr-un recital susţinut la Festivalul de la Salzburg din 2008: a fost unul dintre marile succese de critică şi de vânzări ale casei Deutsche Grammophon.
Ascultând acest album, realizezi încă o dată că Grigory Sokolov face parte dintr-o rasă aparte de pianişti, pe cale de dispariţie, pentru care perfecţiunea detaliului este totul. Nu doar că, judecând în mare, un recital de 3 ore este o încercare pentru oricare pianist, dar analizând fiecare notă în parte, realizezi că un asemenea rafinament, intensitate emoţională, nuanţe de piano inefabile, parcă nu ai ascultat niciodată. Grigory Sokolov oferă o experienţă sonoră unică, de care vă puteţi bucura ascultând acest album pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.
Un concert deosebit
Dacă tot am amintit premiile Grammy, ar fi de menţionat că cea care a câştigat în 2015 un echivalent al premiilor Grammy în Canada, premiile Felix, va veni la Bucureşti, pentru un singur concert susţinut la Ateneul Român duminică, 13 martie 2016.
Violonista Angèle Dubeau este în prezent una dintre cele mai cunoscute şi apreciate violoniste canadiene, succes măsurat şi în vânzările-record ale discurilor sale, şi în comentariile criticilor. E păcat că în România este cvasi-necunoscută, pentru că în urmă cu 32 ani, ea studia vioara la Bucureşti cu regretatul profesor Ştefan Gheorghiu, mentor al unei întregi generaţii de violonişti care astăzi fac carieră internaţională.
Iar repertoriul propus de Angèle Dubeau în concertul de la Bucureşti are o notă de unicitate, pentru că prea rar (mai curând deloc) am putut asculta în România muzica lui Ludovico Einaudi, Arvo Pärt, Philip Glass şi Michael Nyman, acei compozitori de muzică clasică contemporană care se bucură de un succes global, reflectat în vânzări-record de albume (ei bine, da, muzica clasică contemporană poate fi în topul vânzărilor de albume!). Însă această muzică sună într-un fel special, nu este agresivă, ci mai curând meditativă, nu foloseşte disonanţele, ci mai curând consonanţele şi este construită pentru omul contemporan care caută în muzică evadare şi consolare faţă de presiunea societăţii în care trăieşte.
Dacă adăugăm faptul că Angèle Dubeau vine la Bucureşti cu o vioară Stradivarius, cred că putem spune că experienţa acestui concert este cu adevărat una specială.