Gummi şi Kiddi, cei doi ciobani fraţi, nu îşi vorbesc, chiar dacă locuiesc la o aruncătură de băţ unul de celălalt. Dar comunică, nu prin mioriţa bălaie, ci prin câinele de turmă pe care îl împart, un fel de corcitură între un ciobănesc şi un porumbel călător, pentru că corespondenţa dintre ei e purtată sul, în bot, de acesta. Fiecare are o turmă de oi şi câte un berbec la care ţin mai mult decât la viaţă, sursa de înmulţire a turmei şi mândria ei, care concurează în fiecare an la un "concurs de frumuseţe" berbecească, asta constituind, de la începutul filmului, motiv de conflict. Însă ceea ce adânceşte războiul e descoperirea lui Gummi, personajul principal al filmului, că berbecul câştigător de trofeu al fratelui său are scrapie, o boală neurodegenerativă din cauza căreia toată valea va trebui să-şi sacrifice şeptelul. Desigur, Kiddi, ranchiunos şi agresiv, va încerca să-i găurească cu flinta fratelui lui nu doar ferestrele, ci şi pielea, motiv de inserţii comice - Gummi fuge tremurând să se ascundă într-o debara, pentru ca apoi să-şi aştearnă patul în pivniţă, fără să îi treacă prin cap nici cel mai mic plan de ripostă.
Conflictul dintre cei doi se înteţeşte gradual, dând ocazia lui Sigurður Sigurjónsson (Gummi) să-şi etaleze talentul actoricesc, atât în registrul comic, cât şi în cel dramatic. De altfel umorul e ceea ce face acest film mai puţin greu, mai puţin întunecat şi apropiat de dezolanta geografie netedă şi viforoasă a văii islandeze. Dar, pe fond, filmul are o pregnantă notă tragică, pentru că cei patruzeci de ani de ne-comunicare şi luptă surdă pentru conlocuire a celor doi fraţi îmbibă acţiunea într-o apă tulbure, problematică şi apăsătoare, care pare să nu mai aibă şanse de limpezire, chiar dacă senectutea, în care se situează cei doi, ar trebui, măcar în al doisprezecelea ceas, să le aducă un izvor nou, curat, de domolire a resentimentelor, de îngropare a conflictului şi de împăcare.
Povestea le dă totuşi, cum era de aşteptat, această şansă. Undeva în apogeul unui joc de-a v-aţi ascunselea cu autorităţile sanitar-veterinare, din cauza celor câteva oi şi a berbecului iubit al lui Gummi, păstraţi în pivniţa casei pentru salvarea rasei şi a sufletului dârz, dar cu intarsii de delicateţe, al ciobanului, cei doi fraţi găsesc punctul comun, de alianţă, şi deznodământul se depărtează în goană de finalul Mioriţei, într-un cadru care-ţi lasă pe retină toată emoţia unei împăcări prea mult amânate, un cadru plastic, de descărcare, care încheie filmul plasându-l într-adevăr departe de sumbrul şi insolubilul dramelor nordice clasice.
Concluzia e că Hrútar / Rams / Despre oameni şi oi e un film care îşi merită premiul de la Cannes şi care are şanse să mai primească unul, în competiţia pentru trofeul Festivalului de Film Transilvania 2015. Chiar dacă nu ai fi crezut că un film "despre oameni şi oi" s-ar mai putea ridica undeva sus în preferinţele spectatorilor şi juriilor de secol XXI. Pentru că titlul românesc, uşor îndepărtat de cel original, pastişează potrivit celebrul "Despre oameni şi şoareci", Of Mice and Men, al lui John Steinbeck. Gummi şi Kiddi, aproape concordant cu George şi Lennie, aflaţi în căutarea unei vieţi mai bune, sunt în fapt în căutarea unui prezent mai bun, unul care să le elibereze de suferinţă anotimpul iernatic al vieţii, să le facă marea trecere mai lină, mai senină.
Filmul mai rulează la TIFF vineri, 5 iunie 2015, ora 17.15, la Cinema Victoria, şi duminică, 7 iunie 2015, ora 22.30, la Cinema City 4 Iulius.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..