A patra zi de TIFF s-a dovedit a fi una destul de echilibrată. Am reuşit să ajung la filmul din Competiţie al lui Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, París Nordursins / Paris of the North, o dramă de familie în care putem observa cu lejeritate manifestări ale complexului oedipian în viaţa personajului principal, Hugi, un profesor de gimnaziu traumatizat de despărţirea de iubita sa din Portugalia. Din acest motiv se mută într-un orăşel din Islanda, unde îşi omoară timpul cu pasiunea pentru atletism, întâlnirile cu un grup ad-hoc de alcoolici puşi pe (dez)intoxicare şi cu o pseudorelaţie cu Erna. Bula monotoniei cotidiene este spartă în clipa în care în peisaj apare tatăl său, Veigar. Rivalitatea sexuală care se iscă între cei doi bărbaţi, pentru Erna, ţese un frumos tablou oedipian unde fiul se vede ameninţat de tată în ceea ce priveşte femeia dorită. Accentele comice, prin frazele simple pe care şi le aruncă cei doi bărbaţi, ironizează şi mai mult relaţia dintre ei. Jocul de-a masculul alpha se încheie în clipa în care Hugi decide să se rupă de trecut şi să plece în lume. Simplitatea scenariului îi dă filmului un aer lejer, uşor de digerat. Avem de-a face cu o dramă a lipsei de comunicare dintre tată şi fiu, cauzată de distanţa spaţio-temporală dintre ei, care vorbeşte, încă o dată, despre carenţele interumane ale societăţii contemporane.
El incendio
El incendio este un film argentinian din Competiţie, în regia lui Juan Schnitman. După cum susţine însuşi regizorul, filmul e un thriller de cuplu. Metafora incendiului este dată de relaţia pasională, plină de certuri şi împăcări, dintre Lucia şi Marcelo, un cuplu tânăr care abia porneşte în viaţă şi nu ştie să gestioneze termenii unei relaţii. Astfel, thriller-ul e de natură psihologică, fără bălţi de sânge, schimburi de focuri, violuri sau jafuri armate. În filmul lui Juan Schnitman întâlnim problema dezumanizării sub imperiul banilor, fie că este vorba despre lipsa lor, sau despre abundenţa lor, menită în a scoate la lumină latura întunecată a celor doi. Comunicarea deficitară, cu reproşuri la tot pasul, este un alt subiect sensibil atins în film. Violenţa conjugală, consumul de droguri, posesia de arme, sexul şi banii sunt ingredientele care fac ca El incendio să fie un thriller afectiv reuşit, cu atât mai mult cu cât frecvenţa acestor scene nu creează o redundanţă inutilă, ci, dimpotrivă, compune un tablou dramatic al unei iubiri pe punctul de a se rupe. Intensitatea momentelor de voluptate dintre Lucia şi Marcelo transformă dimensiunea comunicării verbale violente într-una a sexualităţii. Brutalitatea clipelor de acuplare vin ca un intertext la mesajul subtil al filmului, pe care Juan Schnitman l-a construit în jurul a o sută de mii de dolari, pe care cei doi tineri i-au împrumutat de la bancă în dorinţa de a-şi achiziţiona un apartament.
Fără să aibă un subiect monumental, filmul este realist, echilibrat, destul de firesc... Pasiunile primordiale scot la suprafaţă instinctele de supravieţuire care se declanşează automat sub pretextul banilor şi al paranoiei induse de prezenţa acestora. Lipsa comunicării şi ciocnirea orgoliilor celor doi creează implozia în pretextul despărţirii. Însă finalul celor douăzeci şi patru de ore de calamităţi afective, mojici şi reproşuri financiare, în faţa semnării actelor de vânzare-cumpărare a apartamentului mult râvnit, încheie sarcastic povestea unor pasiuni mistuitoare, stropite cu suficiente lacrimi cât să dea filmului o notă de furie trecătoare şi hardcore existenţial.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..